Dorotheea Petre îşi face şcoală de actorie

1
520

Actriţa Dorotheea Petre îşi pune la punct propria sa şcoală de actorie – „Fii actor!”. Astăzi, proiectul lansează oficial apelul la înscrieri. Dorotheea Petre este absolventă a secţiei de actorie la UNATC şi are în spate câteva roluri memorabile, în filme ca Ryna sau Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii.  În 2006, juriul secţiunii Un Certain Regard de la Cannes a creat un premiu de interpretare special pentru a-i răsplăti performanţa din filmul lui Cătălin Mitulescu.

Dedicată dezvoltării aptitudinilor actoriceşti prin cursuri şi workshopuri, şcoala de actorie „Fii actor!” îi învaţă pe cursanţi cum să-şi folosească adevăratele resurse, cum să scape de inhibiţii, să-şi optimizeze abilităţile de comunicare în faţa unei audienţe, nu numai pe scenă sau în faţa camerei, ci în orice alt aspect al vieţii lor. Aceste cursuri se adresează celor care iubesc actoria, indiferent de pregătire şi vârstă.

Cursurile pentru adulţi sunt personalizate şi cuprind exerciţii de dicţie, improvizaţie, impostaţie, deprinderea citirii unui text, lucrul pe scenă sau pregătirea pentru un casting. Participanţii vor fi grupaţi în module de câte 12 persoane, iar cursurile vor avea loc timp de 8 săptămâni, cu câte două întâlniri pe săptămână.

Proiectul este o iniţiativă a artistei Dorotheea Petre, care va avea, însă, şi invitaţi speciali – personalităţi ale teatrului şi cinematografiei autohtone, ca Victor Rebengiuc sau Clara Vodă, care le vor împărtăşi cursanţilor din experienţa lor de scenă sau în faţa camerei de filmat.

Detalii despre cursuri, pe site-ul www.fiiactor.ro

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here