Tatăl meu e cel mai tare, în regia lui Radu Potcoavă, noul scurtmetraj produs de MediaPro Pictures, este în plin turnaj zilele acestea, într-un apartament din Bucureşti.
Potrivit producătorilor, filmul prezintă viaţa aparent banală a unei familii din cartierul Colentina, măcinată de probleme financiare. Tavi (Gavril Pătru) şi Cati (Ioana Flora) sunt pe punctul de a pierde apartamentul în care locuiesc din cauza datoriilor.
Andrei, unicul lor fiu, este într-o perioadă de rebeliune şi nimereşte în cele mai periculoase anturaje. Tavi îl surprinde cu un interlop şi este nevoit să intervină, chiar dacă asta presupune ca el să apeleze la mafioţii pentru care în tinereţe a făcut închisoare şi să îşi pună familia în pericol.
„În primul rând m-a atras scenariul. Apoi, mi-a plăcut felul în care am lucrat cu Radu Potcoavă la probă şi mi-a plăcut amestecul de fragilitate şi forţă pe care o are Cati, personajul meu, dragostea pe care le-o poartă copilului şi soţului deopotrivă. Povestea unor părinţi de copil adolescent m-a pus pe gânduri, având copii la rândul meu”, povesteşte Ioana Flora despre rolul ei din film.
Radu Potcoavă este regizorul lungmetrajului Happy End. „Aveam 13 ani când am descoperit că tatăl meu e cel mai tare. N-avea banii lui Costică Dragonu şi nici maşina lui Grozavu (n.r. personaje în film). Avea un serviciu, o casă şi o familie. Atât. Însă pentru mine şi mama, era în stare să se bată cu o mie de Dragoni şi de Grozavi. Primul pumn pe care el l-a dat pe stradă pentru mine a contat mai mult decât orice. Era felul lui, stângaci şi bărbătesc, de a-mi spune cât de mult ţine la mine. Că uneori trebuie să loveşti ca să îţi protejezi familia. Şi că viitorul se clădeşte în altă parte decât pe stradă, acolo unde banii se câştigă uşor, dar se plătesc cu libertatea”, spune regizorul Radu Potcoavă.
Filmările se vor încheia la sfârşitul acestei săptămâni.
Tatăl meu e cel mai tare este al doilea scurtmetraj produs de MediaPro Pictures, după Bora Bora (Bogdan Mirică), câştigătorul secţiunii dedicate în cadrul TIFF şi selecţionat la festivaluri de renume precum Locarno, Varşovia sau Salonic.
http://premiilegopo.ro/nominalizari/2007
unde a fost nominalizat? la zmeura de aur sau unde?
Corect, am verificat şi ai dreptate. Am preluat informaţia de la producători fără să o verificăm – greşeala noastră.
Dar e bine că avem cititori atenţi, te rog să ne tragi de mânecă ori de câte ori o dăm în bară. Sper să nu se întâmple prea des:)