Actorul Emil Hossu a decedat în această seară, în jurul orei 19.00, la Teatrul Nottara din Capitală. Potrivit Mediafax, medicii SMURD au fost chemaţi după ce actorul în vârstă de 70 de ani şi-a pierdut cunoştinţa. Echipa l-a găsit în stop cardio-respirator şi a început manevrele de resuscitare, însă în zadar.
Potrivit site-ului Teatrului Nottara , Emil Hossu trebuia să joace în această seară rolul Helmuth von Sachs în piesa Aniversarea, la sala „George Constantin” a teatrului, alături de Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu – soţia sa, Ion Grosu, Dan Bordeianu. Piesa ar fi trebuit să înceapă la ora 19:30.
Emil Hossu s-a născut pe 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului. Întrucât tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945 toată familia sa a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.
Pentru că nu avea „origine sănătoasă”, a reuşit să intre la Academia de Teatru şi Film abia din a treia încercare. Actorul este unoscut în special datorită filmelor în care a jucat, însă primele sale roluri au fost la teatrul radiofonic.
Printre filmele în care a jucat Emil Hossu se numără: Cel mai iubit dintre pamânteni (1993), Liceenii în alertă (1993), Balanţa (1992), Noi, cei din linia întâi (1985), Secretul lui Nemesis (1985), Vara sentimentală (1985), Secretul lui Bachus (1984), Iarna bobocilor (1977), Regăsirea (1977), Toamna bobocilor (1975), Simpaticul domn R (1969) etc.
Emil Hossu a fost actor al Teatrului Nottara şi a jucat în numeroase spectacole de teatru, precum „Aniversarea”, „Blocaţi în dormitor”, „Capul de Răţoi”, „Clipe de viaţă”, „De trei ori dragoste”, „Doamna nevăzută”, „Doi pe o bancă”, „În piaţa Vladimir”, „O familie trăznită”, „Omul cu mârţoaga”, „Omul hazardului”.
