Peste 500 de invitaţi, aşteptaţi la Gala Premiilor Gopo

0
421
Premiul Gopo foto: Adi Marineci
Premiul Gopo foto: Adi Marineci

Filmul românesc îşi va cunoaşte mâine seară premianţii, la cea de-a șasea ediţie a Galei Premiilor Gopo, o ceremonie croită pe calapodul BAFTA sau Cesar, la care se anunţă peste 500 de invitaţi. Covorul roşu se va întinde la Platinum Business & Convention Center (în fiecare an, spaţiul improvizat e altul, pentru că nu există în Bucureşti unul cu adevărat potrivit pentru o astfel de gală), după ora 18.30.

Cei de acasă pot urmări defilarea vedetelor pe ProCinema, începând cu ora 19.00, sau online, pe www.premiilegopo.ro şi www.voyo. Iar cei care se nimeresc pe stradă la ora aceea o pot vedea pe cea mai mare mediafaţadă din România, Cocor Media Channel, din centrul Capitalei. Gala va fi retransmisă de ProTV Internaţional, pe 31 martie şi 1 aprilie, de la ora 23.30.

Pe lista de invitaţi aşteptaţi la Gopo se află, potrivit organizatorilor, Bruno Roche – Preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România, Raluca Turcan, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Didier Dutour – directorul Institutului Francez din Bucureşti, regizorii Florin Șerban – marele câştigător al ediţiei din 2011 și membru al juriului Gopo în 2012, şi Nae Caranfil (Gopo pentru Cel mai bun film în 2009), actrițele Ana Ularu, Ada Condeescu, Monica Bîrlădeanu, Cătălina Grama (Jojo), Mirela Oprişor, Ioana Flora, Diana Dumitrescu, actorii Vlad Ivanov, Adrian Titieni, Mimi Brănescu, Bogdan Dumitrache.

Pe post de gazde şi comentatori pe covorul roşu se vor afla Amalia Enache şi Mircea Solcanu. La sosire, invitaţi vor avea parte de un cocktail-ul de bun venit în Sala Eucalyptus Bambus. De la 20.00, Andi Moisescu va prelua rolul de amfitrion pentru ceremonia de premiere, care ar putea dura până la trei ore. Un after-party în sala Bambus Ballroom va încheia seara.

Un moment special anunţat de organizatori va fi interpretarea celor cinci titluri concurente la trofeul pentru Cel mai bun film – Aurora, Crulic – Drumul spre dincolo, Din dragoste cu cele mai bune intenții, Loverboy şi Periferic – într-o manieră originală de către patru actori de comedie: Mihai Bobonete, Cosmin Nedelcu, Mihai Rait și Cosmin Natanticu. Cei patru au creat cinci trailere originale care vor fi difuzate la Gală.

Lista completă a nominalizărilor: „Periferic” şi „Aurora”, cele mai multe nominalizări la Gopo

Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi al Babel Communications.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here