Autor: Florin Bică
Mai e foarte puţin până la debutului noului Bond-movie – Skyfall – pe ecrane. Fanii abia mai rezistă. Pre-cronicile sunt pozitive. Piesa cântată de Adele a fost deja prezentată, reacţiile fiind OK. Trailer-ul a stârnit curiozitatea. Sam Mendes (domnul regizor, adică) a câştigat un Oscar, iar lucrul acesta a fost repetat iar şi iar, ca şi cum succesul filmului ar atârna de reuşitele anterioare ale regizorului. Javier Bardem ne-a pregătit o nouă tunsoare (semn de bun augur, dacă ne gândim la No Country for Old Men). Ce va fi, vom vedea. Până atunci, iată un top 5 al filmelor din seria Bond, pur subiectiv (pentru unul obiectiv căutăm încă un link pe care să-l activaţi aici).
1. Casino Royale. Este the best din seria Bond de până acum. Pentru că producătorii au înţeles că nu pot folosi aceeaşi reţetă la nesfârşit, mai ales într-o perioadă în care Bond are competitori serioşi precum Bourne sau Ethan Hunt. Casino Royale este the best pentru că noul Bond, Daniel Craig, e un alt fel de Bond: nu mai e celaşi veşnic zâmbitor-cu-sprânceana-ridicată spion MI6. Casino Royale a adus în prim plan un Bond mai uman, care se îndrăgosteşte, care greşeşte, care trebuie să transpire un pic pentru a-şi atinge scopul. Filmul a beneficiat de prezenţa magnetică a lui Mads Mikkelsen în rolul răului Le Chiffre, un personaj negativ cu ceva mai multe nuanţe, departe de ciudat-caraghioşii din alte epoci bondiene. Un alt atu a fost şi Eva Green (în rolul Vesper Lynd), o Bond-girl inteligentă care n-o sfârşeşte în braţele spionului britanic, cu eternul „O, James …!” pe buze. Tradiţionalele gadgeturi şi replici gen „Bond, James Bond” au rămas de această dată în plan secund, iar povestea a avut de câştigat.
2. Goldfinger. Lansat în 1964, filmul cu Sean Connery în rolul spionului – al treilea film din serie – a marcat momentul perfecţionării reţetei „Bond”. Connery a dovedit că şi-a înţeles mai bine personajul, acţiunea a fost mai intensă decât în Dr. No (primul film al seriei), iar personajul negativ, Auric Goldfinger (Gert Fröbe), a fost nu atât sinistru, cât versat, subtil, lacom şi feroce asemenea unui rechin. Scenele de luptă, mai ales cele în care este implicat Oddjob (Harold Sakata), au fost spectaculoase, apariţia lui Oddjob însemnând totodată inaugurarea unei tradiţii în ingredientele reţetei Bond: mâna dreaptă a villain-ului principal (mai puţin inteligent decât şeful, dar cu siguranţă mai puternic). Goldfinger rămâne în istoria Bond şi prin melodia interpretată de Shirley Bassey, dar şi prin neuitata Pussy Galore (Honor Blackman), o Bond-girl cu personalitate, independentă, trufaşă.
3. GoldenEye. Bond-ul anilor 90, Pierce Brosnan, ar fi meritat, poate, un alt titlu în top 5, dacă ne gândim că primul său film din serie – GoldenEye (1995) – marşează tot pe vechea rivalitate dintre ruşi şi occidentali. Totuşi, dintre cele 4 filme în care Brosnan şi-a asumat papionul spionului din MI6, GoldenEye merită cea mai mare atenţie. Motivele? Melodia „GoldenEye” interpretată de Tina Turner. Regia lui Martin Campbell (cel care, un deceniu mai târziu, va realiza the best al seriei, Casino Royale). Famke Janssen în rolul Xeniei Onatopp, asasina care îşi strivea duşmanii între coapse. Scena de bungee jumping a lui Bond, din debutul filmului.
4. The Spy Who Loved Me. Sir Roger Moore este, până acum, actorul care a interpretat de cele mai multe ori partitura Bond. Din păcate, cele mai multe dintre filmele cu el în rolul celebrului spion pot fi considerate „de umplutură”. Bond-ul lui Moore a împrumutat prea mult din rolurile sale din The Saint şi The Persuaders, părând mai tot timpul relaxat şi pus pe glume, ca şi cum – dintr-o clipă într-alta – ar fi fost de aşteptat ca Bond să spună: „Hai, mai avem mult până salvăm lumea? Că mă aşteaptă băieţii la una mică …” Totuşi, The Spy Who Loved Me (1977) merită inclus în top. Roger Moore nu este încă prea bătrân (şi obosit), Richard Kiel apare pentru prima dată în rolul terifiantului Jaws, iar Barbara Bach este o prezenţă plăcută în rol de Bond-girl.
5. Numărul 5. Nu m-am decis. Voi ce ziceţi?
