Des hommes et des dieux /Oameni şi zei, regizat de Xavier Beauvois – şi care intră în cinematografele din România pe 4 martie – a fost desemnat Cel mai bun film la premiile César. Trofeele au fost decernate vineri, la Theatre Chatelet din Paris, de către Académie des Arts et Techniques du Cinema.
Principalele César-uri s-au împărţit între trei filme: Des hommes et des dieux, The Ghost Writer / Marioneta al lui Roman Polanski, şi Gainsbourg (Vie heroique).
Drama călugărilor cistercieni ucişi în Algeria în 1996 de către Grupul Islamic Armat, distinsă cu Marele Premiu la Cannes, s-a ales, pe lângă César-ul suprem, cu unul pentru rol secundar masculin (Michael Lonsdale, la primul său trofeu francez din carieră – actorul în vâsrtă de 80 de ani a şi remarcat ironic pe scenă „mai bine mai târziu decât niciodată”) şi unul pentru imagine. Oameni şi zei a fost şi propunerea Franţei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin.
Polanski a putut, în sfârşit, să-şi ridice personal câteva dintre cele patru statuete: regie, scenariu adaptat (după romanul lui Robert Harris), montaj şi muzică originală (Alexandre Desplat). Pe scenă, regizorul vânat de peste 30 de ani de justiţia americană a amintit că, deşi The Ghost Writer a fost terminat în pripă (cineastul l-a finisat din închisoare, dând indicaţii echipei), finalul e unul fericit. Marioneta a fost şi marele câştigător al premiilor Academiei Europene de Film din 2010.
Alte trei premii au fost adjucate de pelicula despre viaţa lui Serge Gainsbourg – Gainsbourg (Vie héroïque). Joann Sfar, cunoscut până acum ca autor de benzi desenate, a fost recompensat pentru debut, iar actorul Eric Elmosnino, pentru interpretarea unui personaj dificil. Al treilea César a fost pentru sunet.
Reţeaua de socializare/ The Social Network i-a sedus şi pe francezi, care i-au dat statueta pentru Cel mai bun film străin, iar Iluzionistul a fost declarat Cea mai bună animaţie.
La o ediţie (a 36-a) prezidată de actriţa americană Jodie Foster – care a deschis gala de ieri seară în franceză– César-ul onorific i-a revenit unui alt american, Quentin Tarantino.
Palmaresul celei de-a 36-a ediţii a premiilor César
Cel mai bun film: Des hommes et des dieux
Cel mai bun regizor: Roman Polanski (Marioneta/ The Ghost Writer)
Cel mai bun actor: Eric Elmosnino – Gainsbourg (Vie héroïque)
Cea mai bună actriţă: Sara Forestier (Le nom des gens)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Anne Alvaro (Le bruit des glaçons)
Cel mai bun actor în rol secundar: Michael Lonsdale (Des hommes et des dieux)
Cel mai bun scenariu original: Baya Basmi, Michel Leclerc pentru Le nom des gens
Cel mai bun scenariu adaptat: Robert Harris, Roman Polanski pentru The Ghost Writer
Cel mai bun film de animaţie: L’Illusionniste, de Sylvain Chomet
Cel mai bun documentar: Océans, de Jacques Perrin, Jacques Cluzaud
Cel mai bun scurtmetraj: Logorama – regizat de François Alaux, Hervé de Crécy, Ludovic Houplain
Cel mai bun film străin: The Social Network
Cel mai bun film de debut: Gainsbourg (Vie héroïque)
Cea mai bună speranţă feminină: Leïla Bekhti (Tout ce qui brille)
Cea mai bună speranţă masculină: Edgar Ramirez (Carlos)
Cea mai bună coloană sonoră: Alexandre Desplat pentru The Ghost Writer
Cel mai bun sunet: Daniel Sobrino, Jean Goudier, Cyril Holtz pentru Gainsbourg (Vie héroïque)
Cea mai bună imagine: Caroline Champetier pentru Des hommes et des dieux
Cel mai bun montaj: Hervé de Luze pentru The Ghost Writer
Cele mai bune costume: Caroline de Vivaise pentru La princesse de Montpensier
Cele mai bune decoruri: Hugues Tissandier – Les aventures extraordinaires d’Adèle Blanc-Sec
César onorific – Quentin Tarantino
Nominalizările: „Des Hommes et des Dieux” îşi ia partea la César-uri