CORESPONDENȚĂ DE LA CANNES. Premiile s-au dat la Cannes și, sincer, nu prea sunt pe aceeași undă cu alegerile făcute de juriul condus de frații Coen. Nu că ar conta asta. Un lucru e însă cert : al lui Laszlo Nemes intră în istoria cinematografică pe ușa din față. E un film remarcabil, făcut de o echipă foarte tânără, cu un actor din Cluj într-unul din rolurile principale, Levente Molnar. Merită văzut.
Premiile s-au dat la Cannes și, sincer, nu prea sunt pe aceeași undă cu alegerile făcute de juriul condus de frații Coen. Nu că ar conta asta. Un lucru e însă cert : Son of Saul al lui Laszlo Nemes intră în istoria cinematografică pe ușa din față. E un film remarcabil, făcut de o echipă foarte tânără, cu un actor din Cluj într-unul din rolurile principale, Levente Molnar. Merită văzut.
Carol al lui Todd Haynes e un film american din registrul old school, a durat enorm să fie realizat, din varii motive, tema filmului jucând și ea rolul ei. Dragostea dintre două femei, în America anilor ’50, nu e un subiect chiar simplu de înghițit pentru mulți. Cate Blanchet și Rooney Mara sunt impecabile. Filmul te rupe de realitate, te aduce în NY-ul de atunci, trăiești povestea intens, ești transpus de privirile celor două femei, de imaginea filmului, de montaj, de întreg filmul. The Lobster al lui Yorgos Lanthimos trebuie și el văzut. Mai bine să nu fie povestit.
Momentele mele de bucurie maximă au fost, da, date de echipele românești prezente la Cannes cu filme anul acesta. De Un etaj mai jos am povestit deja, iar aplauzele din sală la premierea Un Certain Regard, când s-au reamintit filmele din competiție, au fost semnificativ de puternice pentru a remarca impactul lăsat de film printre criticii și jurnaliștii de la Cannes.
Ramona, scurtmetrajul lui Andrei Crețulescu și al întregii lui echipe de oameni extrem de dedicați proiectului, a luat premiul Canal + în secțiunea Semaine de la Critique. Filmul este al treilea scurtmetraj al lui Crețulescu, încheind cumva o trilogie. Bad Penny a fost primul, iar ce a ieșit atunci i-a dat curaj, încredere și chef întregii echipe să meargă mai departe și așa s-a născut Kowalski. După aceea, lucrurile se închegaseră într-atât de bine, încât și Ramona a trebuit să își revendice momentul ei semnificativ. Și a reușit cu brio. Povestea acestor filme, legătura și prietenia dintre membrii echipei, încrederea lor în viziunea regizorală au dus și ele la succesul actual. Și asta mi se pare important.
I-am întâlnit la Cannes pe Andrei Crețulescu, Codruța Crețulescu (producător), Rodica Lazăr și Dorian Boguță (actori în film, alături de Șerban Pavlu și Andi Vasluianu, care n-au putut veni), pe ceilalți doi producători, Claudiu Mitcu și Radu Stancu. Le-am văzut emoțiile și bucuria. Premiul garantează distribuția TV a filmului, iar selecția în Semaine de la Critique e ea un premiu în sine, un compliment și o confirmare că de Andrei Crețulescu și echipa sa vom mai auzi.
Regizorul a terminat deja încă un scurtmetraj, Șapte luni mai târziu, iar din toamnă începe să filmeze Charlton Heston, lungmetrajul lui de debut, pentru care e ready, steady. Despre Ramona vă zic doar atât, cât să nu stric misterul: mergeți să o întâlniți la cinema, va rula mai întâi la TIFF. Poate doar atât: dacă ați văzut Bad Penny și/sau Kowalski, Ramona nu o să vă deziluzioneze sigur, tonul e același, poate mai captivant.
Comoara de la Cannes e a lui Corneliu Porumboiu. Îndrăznesc să zic: Porumboiu at his best. Și asta nu pentru că juriul condus de Isabella Rossellini i-a conferit sâmbătă seara premiul Un Certain Talent în secțiunea Un Certain Regard, ci pentru inteligența și umorul cu care reușește să ne arate cât de complexă e viața.
Doi vecini, Costi (Cuzin Toma) și Adrian (Adrian Purcărescu), pleacă să caute o comoară în gradina străbunicilor lui Adrian, la Islaz, lângă Turnu Măgurele. O caută cu un detector de metale, aparatul fiind mânuit de Cornel Cozemi, cel care și în viața de zi cu zi asta face. La Cannes glumeam întrebându-ne de ce nu a venit măcar cu unul dintre detectoare (în film sunt două, iar comicul iscat de una din ele e cel puțin delicios). Nu e așa simplu să circuli cu aparatele astea după tine, intră în registrul de arme și muniție, trebuie să depui cereri. Oricum, nu cred vreun security guard și toți cei ce ne-au controlat sârguincios traistele după apă și de-ale gurii (și alte chestiuni periculoase), la intrarea în săli, să se fi înduplecat să lase un detector de metale la premieră.
În film mai joacă și soția (Cristina – a dat casting) și fiul lui Cuzin Toma, Nicodim, iar prezența și jocul lor conferă filmului și mai multă candoare. Căci filmul ăsta e plin de ea, de candoare. E delicat și complex în același timp și reușește asta printr-o poveste foarte simplă, prin mijloace aparent simple. Vorbește despre cum ne marchează istoria, cum ne raportăm noi la trecutul personal, familial, și la trecutul care ne cuprinde pe toți. Porumboiu e un maestru în a porni de la un microcosmos și a dezvălui prin el lumea cea mare, cu straturile ei nu foarte ușor de descoperit. Săpatul după comoară are un sens metaforic, iar unde duc săpăturile astea merită sa vedeți la cinema.
Filmul rulează din 29 mai. Și va fi și la TIFF. Mergeți. Veți fi răsplătiți din plin. Nu numai cu zâmbete și râsete, ci cu bucuria descoperii unei bijuterii dintr-o comoară un pic mai mare. Și vă mai mărturisesc doar atât: jocul actoricesc, remarcat și de juriul Un Certain Regard, e foarte bun. Lui Adrian Purcărescu i-am tot zis că dacă se face vreun film despre viața lui Al Pacino să facă bine să meargă la casting, iar momentul în care Toma Cuzin, la o masă pe o străduță în Cannes, mi-a zis, uitându-se în jur, „Acu niște ani lucram în mină și acum sunt la Cannes”, e unul dintre cele mai frumoase momente de la Cannes anul ăsta.
