Ghidul celor 127 din „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”

0
539

Ghidul celor 127 din „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” Cele 127 de personaje care apar pe marele ecran, în Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, pot fi regăsite într-o broşură bilingvă – română şi engleză – creată special pentru proiecţia de gală de la Sala Palatului, de joi, de la ora 18.00.  Filmul conceput din imagini de arhivă este lipsit de voice-over sau comentarii din off.

Ghidul „who’s who” în Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu conţine microbiografii realizate de către cercetătorii Alin Mureşan şi Cosmin Budeancă, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, despre foşti demnitari comunişti, generali de securitate, membri importanţi ai PCR precum Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş, Manea Mănescu, Paul Niculescu Mizil, Ilie Verdeţ, Nicolae Pleşiţă, Dumitru Popescu „Dumnezeu”, Suzana Gâdea.

Printre cele 127 de figuri se regăsesc şi Gerald Ford, Jimmy Carter, Richard Nixon, Prinţul Charles, liderul nord-coreean Kim Il-Sung sau Mao Zedong. Broşura va fi distribuită gratuit.

Proiecţia de la Sala Palatului este subtitrată în limba engleză; între 29 octombrie şi 4 noiembrie, filmul poate fi vizionat cu subtitrare în engleză şi la Cinema Studio din Capitală.

Filmul Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu a obţinut Marele Premiu al secţiunii documentar la Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF), una dintre cele mai importante manifestări de gen. Festivalul norvegian are în program în jur de 120 de titluri anual şi se concentrează pe autorii cu viziuni radicale şi inovative în regie.

Intrarea la premieră este deschisă publicului. Elevii şi studenţii au acces gratuit la proiecţie, în limita locurilor disponibile, pe baza carnetelor de elev, respectiv student. Biletele costă 5 lei şi pot fi cumpărate de la Sala Palatului şi din reţeaua biletoo.ro (Librăria Eminescu, Magazinul Victoria – Midola Music, Muzica Store, Palatul Naţional al Copiilor).

Pe lângă biletele obişnuite, românii care mai păstrează în colecţiile personale bancnote de 5 lei din perioada comunistă le pot folosi pentru a intra la premiera de gală a filmului regizat de Andrei Ujică. Bancnotele vechi rămân în posesia spectatorilor, după ce au fost prezentate la intrare.

Din 29 octombrie, filmul va fi proiectat în Bucureşti la Hollywood Multiplex, AFI Cotroceni, Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român. În ţară, va fi proiectat la Cinema Studio din Timişoara şi Cinema Victoria din Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here