
După şase săptămâni la Sighişoara şi Bucureşti, filmările la Ipu – Convicted to Live (titlu provizoriu) au luat sfârşit în noaptea de luni spre marţi, cu o scenă de război al cărei protagonist a fost tânărul actor Bogdan Iancu. Gérard Depardieu, Harvey Keitel şi Laura Morante şi-au terminat partiturile ceva mai devreme şi au plecat din Capitală la sfârşitul săptămânii trecute.
Încântat de zilele petrecute în ţara în care s-a născut şi a crescut mama sa (până la vârsta adolescenţei, când a emigrat în America), actorul american Harvey Keitel şi-a propus să revină în România şi la lansarea filmului, anul viitor, împreună cu Depardieu – anunţă producătorii într-un comunicat.
„Noapte în plin bombardament din 1944 – în noaptea de luni spre marţi s-au turnat ultimele scene pentru filmul «Ipu». Impropriu spus, deoarece mai urmează să filmăm o scenă importantă, scena de deschidere a filmului, pe zăpadă, cu Depardieu şi Bogdan Iancu, atunci când va da prima ninsoare”, explică regizorul Bogdan Dreyer. În aşteptarea acestei ultime zile de filmare, probabil în decembrie, regizorul va lucra la Bruxelles, unde va avea loc postproducţia peliculei, la Galaxy Studios. În varianta finală, filmul se preconizează că va fi gata în martie 2012.
Cele două săptămâni de filmare la Bucureşti, pentru scenele de interior, au fost solicitante. Una dintre cele mai dificile secvenţe din film, cea în care personajele din elita satului îi propun lui Ipu să se sacrifice pentru a le salva lor vieţile a necesitat câteva zile de turnaj, într-o casă veche din centrul Bucureştiului. Alte câteva scene au fost filmate în studiourile Family Film şi la Mogoşoaia.
Ipu – Convicted to Live este o adaptare după nuvela „Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici. Scenariul este semnat de Anuşavan Salamanian şi Bogdan Dreyer, iar dialogurile sunt în limba engleză. Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Transilvania, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când un soldat german este găsit mort la marginea unui sat de către un băiat de 11 ani. Întrucât nu se ştie cine este vinovatul, iar ofiţerii germani ameninţă că vor executa câţiva dintre fruntaşii satului dacă nimeni nu se va preda, elita încearcă să-l convingă pe Ipu, „nebunul satului”, să-şi asume el vina în schimbul promisiunii unei înmormântări fastuoase şi a unor recompense.
Gérard Depardieu, în rolul lui Ipu, a fost prima şi singura opţiune a regizorului Bogdan Dreyer pentru acest personaj. Rol principal, alături de Depardieu, deţine şi Bogdan Iancu („Ho, Ho, Ho”), băiatul din perspectiva căruia e relatată povestea. Celebrul Harvey Keitel îl interpretează pe preotul satului, iar actriţa italiană Laura Morante – pe Margherita, soţia sa.
În distribuţie figurează şi actorul belgian de succes Hubert Damen, cunoscutul actor italian Lino Damiani, germanul Uwe Fellensieck şi actori români recunoscuţi precum Alexandru Bindea, Nicodim Ungureanu, Gheorghe Visu, Daniela Nane, Adina Cartianu, Iulia Boroş şi alţii.
Directorul de imagine al filmului este Richard Van Oosterhout, membru al Netherlands Society of Cinematographers şi al Academiei Europene de Film. Scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele – de Nathalie Leborgne. Muzica va fi compusă de muzicianul belgian Joris Van Den Hauwe.
Filmul este produs de Family Film (România) şi co-produs de Minds Meet BVBA (Belgia). Vânzările internaţionale vor fi asigurate de Shoreline Entertainment.
Family Film este o casă de producţie independentă care oferă servicii de producţie şi postproducţie. În cei zece ani de existenţă, a realizat sute reclame pentru piaţa internă şi externă, seriale şi show-uri TV, documentare, scurtmetraje şi lungmetraje (Caii sunt verzi pe pereţi, de Dan Chişu).
