„Ultimul războinic al aerului”, cel mai prost film din 2010, la Zmeura de Aur

0
889

Cei 678 de membri votanţi ai anti-premiilor Zmeura de Aur au avut anul acesta un dinte – nu fără motiv – împotriva lui M. Night Shyamalan, cu al său Ultim războinic al aerului / The Last Airbender, o ecranizare eşuată după benzi desenate, care a încasat totuşi peste 300 de milioane în 2010. Ieri seară, la cea de-a 31-a gală a premiilor Zmeura de Aur (Razzie Awards), care a avut loc la Barnsdall Gallery Theatre din Hollywood, Ultimul războinic a primit cinci lovituri în inimă: Cel mai prost film din 2010, Cel mai slab regizor (Shyamalan), Cea mai proastă utilizare a 3D-ului, Cel mai prost scenariu şi Cel mai slab actor în rol secundar (Jason Rathbone).

Toată distribuţia din Sex & the City 2 a fost sancţionată pentru anti-performanţa de anul trecut, cu o Zmeură colectivă pentru Cea mai slabă actriţă în rol principal şi una pentru Cel mai prost ansamblu, ambele încasate de Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis şi Cynthia Nixon. Cele patru actriţe au fost „cele mai proaste ambasadoare ale bunăvoinţei de la masacrul de la My Lai încoace”, după cum a remarcat sarcastic John Wilson, fondatorul premiilor.

Ashton Kutcher a fost „remarcat” pentru prestaţiile slabe din Killers şi Valentine’s Day, ar Jessica Alba a avut un an foarte prost, primind zmeura aurie (pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită) pentru patru filme în care a avut rol secundar. Nici unul dintre cei nominalizaţi n-a avut curajul Sandrei Bullock  de anul trecut de a recunoaşte că nu toate rolurile i-au reuşit – actriţa s-a prezentat şi la Razzie şi la Oscar – şi n-a participat la gală.

Cel mai prost film

  • The Bounty Hunter
  • The Last Airbender
  • Sex & the City 2
  • Twilight Saga: Eclipse
  • Vampires Suck

Cel mai slab actor

  • Jack Black / GULLIVER’S TRAVELS
  • Gerard Butler / THE BOUNTY HUNTER
  • Ashton Kutcher / KILLERS şi VALENTINE’S DAY
  • Taylor Lautner / TWILIGHT SAGA: ECLIPSE şi VALENTINE’S DAY
  • Robert Pattinson / REMEMBER ME şi TWILIGHT SAGA: ECLIPSE

Cea mai slabă actriţă

  • Jennifer Aniston / THE BOUNTY HUNTER şi THE SWITCH
  • Mylie Cyrus / THE LAST SONG
  • Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis & Cynthia Nixon / SEX & THE CITY 2
  • Megan Fox / JONAH HEX
  • Kristen Stewart / TWILIGHT SAGA: ECLIPSE

Cea mai slabă actriţă în rol secundar

  • Jessica Alba / THE KILLER INSIDE ME, LITTLE FOCKERS, MACHETE şi VALENTINE’S DAY
  • Cher / BURLESQUE
  • Liza Minnelli / SEX & THE CITY 2
  • Nicola Peltz / THE LAST AIRBENDER
  • Barbra Streisand / LITTLE FOCKERS

Cel mai slab actor în rol secundar

  • Billy Ray Cyrus / THE SPY NEXT DOOR
  • George Lopez / MARMADUKE, THE SPY NEXT DOOR şi VALENTINE’S DAY
  • Dev Patel / THE LAST AIRBENDER
  • Jackson Rathbone / THE LAST AIRBENDER şi TWILIGHT SAGA: ECLIPSE
  • Rob Schneider / GROWN UPS

Cea mai proastă utilizare a 3D-ului (categorie specială pentru 2010)

  • Cats & Dogs 2: Revenge of Kitty Galore
  • Clash of the Titans
  • The Last Airbender
  • Nutcracker 3D
  • Saw 3D

Cel mai slab cuplu / ansamblu de actori

  • Jennifer Aniston & Gerard Butler / THE BOUNTY HUNTER
  • Josh Brolin’s Face & Megan Fox’s Accent / JONAH HEX
  • Întreaga distribuţie din THE LAST AIRBENDER
  • Întreaga distribuţie din SEX & THE CITY 2
  • Întreaga distribuţie din TWILIGHT SAGA: ECLIPSE

Cel mai slab regizor

  • Jason Friedberg & Aaron Seltzer / VAMPIRES SUCK
  • Michael Patrick King / SEX & THE CITY 2
  • M. Night Shyamalan / THE LAST AIRBENDER
  • David Slade / TWILIGHT SAGA: ECLIPSE
  • Sylvester Stallone / THE EXPENDABLES

Cel mai prost scenariu

  • LAST AIRBENDER, scris de M. Night Shyamalan
  • LITTLE FOCKERS, scris de John Hamburg şi Larry Stuckey
  • SEX & THE CITY 2, scris de Michael Patrick King
  • TWILIGHT SAGA: ECLIPSE, de Melissa Rosenberg
  • VAMPIRES SUCK, scris de Jason Friedberg & Aaron Seltzer

Cel mai prost prequel, remake, rip-off sau sequel

  • Clash of the Titans
  • The Last Airbender
  • Sex & the City 2
  • Twilight Saga: Eclipse
  • Vampires Suck
Cea de-a 31-a gală a premiilor Zmeura de Aur (Razzie Awards) a avut loc la Barnsdall Gallery Theatre din Hollywood pe 26 februarie, cu o zi înainte de gala premiilor Oscar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here