UPDATE. Înscrierile s-au prelungit până pe 22 martie.
Dacă vă pasionează fotografia, Asociaţia Culturală Control N vă propune, între 18 martie şi 15 aprilie, un atelier care acoperă tot ce ţine de procesul creării ei: de la construcţia unui aparat foto până la developarea şi fixarea pe hârtie fotografică a propriilor fotografii.
Atelierphoton nu e doar o introducere în fotografie, e un traseu complet de la alegerea subiectului fotografiat până la uscarea pe sârmă a fotografiilor proaspăt scoase din laborator. Un procesul fascinant, printre sticluţe de revelator şi fixator, în camera obscură.
Trainer va fi fotograful şi directorul de imagine Marius Iacob, doctorand şi asistent universitar la catedra de imagine a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.
De-a lungul celor cinci săptămâni de curs, în cadrul unor activităţi ce îmbină teoria generală (expunere, diafragmă, încadratură, compoziţie, culoare etc.) cu lucrul practic, cursanţii vor avea ocazia să descopere mijloacele tehnice şi artistice prin care se obţine o fotografie bună.
Ei îşi vor construi propriul aparat foto şi vor studia individual procesul developării, revelării şi fixării unei fotografii imprimate pe film şi copiate pe hârtie fotografică. Participanţilor li se vor asigura toate mijloacele tehnice şi logistice pentru participarea la atelier – filme, hârtie fotografică, substanţe de laborator. Nu este necesară deţinerea unui aparat foto.
Marius Iacob a semnat imaginea unor filme prezentate şi premiate la festivaluri internaţionale în Berlin, Locarno, Rotterdam, Sarajevo, precum Oxygen. În 2007, a înfiinţat Atelierphoton, un proiect ce acordă o atenţie deosebită educaţiei în domeniul fotografiei, prin organizarea a numeroase sesiuni de training, tabere de creaţie şi expozitii foto.
Atelierphoton se desfăşoară în perioada 18 martie – 15 aprilie 2012, având o sedinţă de curs pe săptămână, timp de 5 săptămâni. Numărul maxim de participanţi la curs este de 15. Nu există limită de vârstă. Taxa de participare este de 700 de lei, respectiv 600 lei, pentru elevi şi studenţi.
Cei interesaţi se pot înscrie la adresa info@controln.ro până la data de 15 martie. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii despre Atelierphoton pe site-ul www.controln.ro, pe e-mail, la adresa info@controln.ro, sau la telefon 0721 261 736.
ATELIERPHOTON – Workshop de fotografie pe film from Control N on Vimeo.