*Party Down începe la HBO Comedy în seara asta, de la ora 21.00, dar va fi dat în reluare, la 00.35, în aceeaşi seară şi vineri, la 01.55 (pentru insomniaci)

A durat destul de puţin: două sezoane a câte 10 episoade, doar, şi a ajuns în purgatoriul serialelor sclipitoare, dar anulate, din cauza unor variabile imprevizibile.

Party Down e despre angajaţii unei companii de catering, iar fiecare episod prezintă câte un eveniment la care servesc mâncare, fac pe barmanii şi pe chelnerii (şi de multe ori comit şi alte fapte). Evenimentele sunt variate: o petrecere de aniversare a 16 ani, o gală de premiere din industria pornografică, o manifestare a tinerilor republicani şi tot aşa. Eroii sunt toţi nişte rataţi, majoritatea dintre ei hotărâţi să-şi accepte soarta. Toţi s-au mutat în California pentru a lucra în showbiz însă, după s-a dovedit, foarte mulţi sunt chemaţi, foarte puţini aleşi.

Henry este personajul principal, jucat de Adam Scott, un comic talentat, dar eclipsat la Hollywood de alde Channing Tatum, Taylor Lautner, Zac Efron şi alţii ca ei, păpuşei de plastic plictisitori. Henry Pollard se întoarce la firma de catering Party Down, după ce a eşuat ca actor. Cea mai notabilă realizare a sa (în ciuda talentului observat de profesorii săi) este o reclamă naţională la bere, care l-a asociat definitiv cu sloganul idiotic Are we having fun yet? pe care toată lumea îl roagă să-l pronunţe.

Urmează preferatul meu, Roman (jucat de Martin Starr, un alt prea-talentat pentru Hollywood), un scenarist snob, care scrie SF-uri incomprehensibile şi se crede mai bun decât ceilalţi. Ron Donald este şeful grupului de servitori, dar are şi el un vis de mai bine, Kyle Bradway (Ryan Hansen) este cam prostănac, dar adorabil, în timp ce Constance (Jane Lynch) este actriţa aceea cu apariţii mici în filme mari, a cărei mini-glorie a scăpătat şi acum spune poveşti despre Hollywoodul vechi. Am lăsat-o intenţionat la urmă pe Casey (minunata Lizzy Caplan), care încă mai speră să reuşească în filme, sau măcar pe post de stand-up comedian. Casey are iubit, dar se îndrăgosteşte şi de Henry, însă le observăm relaţia doar la muncă: Party Down nu ne arată niciodată casele lor.

Serialul e fun, puţin vulgar, extrem de amuzant şi, în ciuda personajelor nebune, este realist. Demonstrează cât de liniştitor este să te îmbăiezi în aroma acră a eşecului, a lipsei de aşteptări pe care le ai faţă de tine şi faţă de ceilalţi. Situaţiile în care sunt puse personajele sunt grozave şi elementul care face toţi banii este amestecul dintre client şi angajat, relaţie câteodată tensionată, de multe ori sufocantă.

Rămâne să dau câteva mini-teasere: vor exista jointuri fumate pe ascuns, câteodată cu clienţii, consum de ecstasy, mafioţi ruşi, săritul gol într-o piscină, sex la muncă, etc. Şi da! Ron va primi o ofertă greu de refuzat de la producătorii de filme porno din episodul cu premiile industriei lor…