Quentin Tarantino: „Îmi ador filmele!”

1
607

DJANGO UNCHAINED

Cannes-ul nu e Cannes dacă nu se întâmplă ceva picant. Anul ăsta, Quentin Tarantino, care a ținut o conferință de presă într-o sală plină până la refuz de jurnaliști încântați (mai puțin cei fără locuri), a fost the cherry on top.

Anul ăsta, s-au împlinit 20 ani de la lansarea Pulp Fiction, care a cucerit Cannes-ul în 1994, câștigând Palme d’Or și devenind între timp un film cult. Cariera lui a explodat atunci, prin urmare, o celebrare pe Croisette pare absolut firească. Pe 23 mai, pe Plage Mace de lângă Palais des Festivals, Pulp Fiction a fost proiectat pe 35 mm în prezența lui Uma Thurman, John Travolta și Tarantino. În seara aceea, nu numai plaja a fost arhiplină, ci și faleza, balustradele, treptele din jur. S-a aplaudat frenetic.

„Cinema-ul a murit”, a zis-o cinefilul Tarantino din prima, la conferință. „La asta a dus toată chestia asta cu digitalul. Ce nu înțeleg e de ce se vaită toată lumea că nimeni nu mai merge la cinema. Eu nu mai merg pentru că îmi permit un cinema la mine acasă și proiectez filme pe 35 mm. Pelicula, asta e adevărata treabă. Însă toți se plâng că la cinema e gol, deși toți stau acasă și se uită la filme cu aparatură digitală performantă. E și normal să fie așa. Ce se uită e că pentru un film pe 35 mm lumea mergea la cinema. Asta-i scoate pe oameni din casă”.

„Magia curată o captezi pe film, nu cu digitalul. Însă, ca să nu fiu numai negativ legat de digital, o să-i recunosc un merit: acum, puștimea poate să afle repede dacă are vreunt talent în zona asta. Oricine are un telefon, își poate permite o cameră. Pe vremea mea, îți lua zece ani să visezi la ce vrei să faci, să te pregătești, să te lămurești ce formă vrei să-i dai, și uneori aflai că ți-ai irosit zece ani din tinerețe. Acum afli mai repede”, a spus, ironic, Tarantino.

quentin-tarantino (1)

„Bine că se așteaptă multe de la mine!”

La întrebarea cum se descurcă cu presiunea epocii în care trăim, a așteptărilor pe care toți par să le aibă de la el, răspunde foarte degajat: „Păi, nu simt nicio presiune. Din contră. Bine că se așteaptă multe de la mine. Numai gândul că scot un film și nu vine nimeni să îl vadă… Când eram mic, număram zilele, orele până ieșea un film de-al lui Brian De Palma. Când urma să apară Scarface, m-am dus să-l văd la prima oră din prima zi și după aceea m-am dus și la miezul nopții cu prietenii. Știam că ai ce aștepta de la oamenii ăștia, de la filmele lor. Sunt norocos că asta mi se întâmplă mie acum. Așa trebuie să fi fost și pe vremea lui Bob Dylan, Norman Mailer. Nu simt că e o presiune, ci un lux!”.

Când am aflat că Tarantino va avea o conferință de presă, mi l-am imaginat intrând în încăpere pe coloana sonoră din vreunul din filmele lui. Eu nu pot să îl disociez de soundtrack-ul de vis pe care îl reușește să pună cap la cap în fiecare film. „Păi, cum să mă apuc să chem un compozitor pe care nu îl cunosc să îl las să se atingă de munca mea? Că e munca mea, filmul. E atâta muzică și nu o fur de la nimeni. Plătesc pentru ea și mi-o aleg singur”.

Cum se raportează la filmele lui anterioare? „Nu îi înțeleg pe regizorii ăștia care se tot plâng că nu le place să se uite la filmele proprii, pentru că văd numai greșelile. Ce nasol trebuie să fie să te uiți la propria muncă și să îți dai seama unde ai greșit; să te scoli în fiecare dimineață numai cu ideea că ai dat-o în bară. Eu nu sufăr de asta. Sincer, și nu e un secret, filmele le fac pentru mine. Restul lumii e invitata mea să le privească, să facă ce vrea cu ele, să-i placă, să nu-i placă. Ba, mai mult, când zapez și văd că urmează vreun film dintre ale mele, mă opresc și mă uit un pic. Nu mai văzusem Kill Bill 1 de destul de multă vreme. Cu ceva timp în urmă, am văzut că urma să fie difuzat într-un sfert de oră pe nu știu ce canal. Să fiu al naibii dacă nu m-am uitat la tot filmul, da’ la tot, adică până și la generic! Mamăăă, și ce mi-a plăcut! Plus că mai și obișnuiesc să proiectez eu filmele mele la mine acasă. Îmi ador filmele!”.

„Mai am niște material din Django Unchained. Să fie vreo 90 minute. Mă bate gândul să fac ceva cu ele. Să le transform. Să fac o mini serie Django de 4 episoade de câte o oră. Când zici lumii acum că ai făcut un film de 4 ore, îți zic că ai luat-o razna; când zici că ai făcut un serial de 4 episoade, fug toți acasă să-l îngurgiteze dintr-o ședere de patru ore. Păi, nu e aiurea?”, a întrebat retoric Tarantino.

„Dacă îmi plac persoanele malefice? Nu neapărat. Sunt convins însă că fiecare din noi are tot felul de fațete și îmi place să le explorez. Și nu cred că un personaj trebuie să fie plăcut și iubit de spectatori. Ci trebuie să fie fascinant. Și îmi place să explorez tot felul de personaje cât mai negative și să fiu al naibii dacă nu îmi reușește să le fac să vă intre pe sub piele, să le adorați. Îmi iese de fiecare dată!”.

pulp-fiction

To be or not to be exciting

Pe lângă elogiul adus lui Sergio Leone și filmelor western, Tarantino a mai povestit cum, împreună cu alți cineaști, a făcut o listă cu regizorii lui de top și a vrut să afle ce nume se vor repeta la fiecare. În mod clar, aceia sunt the exciting ones (asta era calitatea principală, să fie exciting). „La final, am realizat că erau numai două nume care se repetau la noi toți: Richard Linklater și David Fincher. Iar faptul că Almodovar nu se află pe lista fiecărui regizor din lumea largă rămâne un mister pentru mine”, a spus Tarantino.

La mai toate conferințele, un jurnalist din Bangladesh pune întrebări și, instantaneu, sala începe să foșnească, să mormăie subtil, dar o face. Motivul? Vocea în cauză e atât de subțire și „înghițită”, încât te întrebi cum de reușește să articuleze. Ascultându-l pe acest jurnalist cu atenție, cu o ușoare privire intrigată, înainte să îi răspundă la întrebare, Tarantino i-a remarcat exact vocea: „Hello, Bangladesh! I love your voice, man!! Și ți-o zic ca pe un compliment. Are ceva de Pixar în ea. Wow!”.

La final, puhoi de jurnaliști au sărit pe el. Amabil, amuzat, a semnat de zori, a trăncănit în dreapta și în stânga. „Nu ai pix la tine, da’ creion? Nu? Ei, atunci nu te pot ajuta”. La ieșirea din sală, pe holurile din Palais des Festivals, nu puteai arunca un ac. Iar seara, la Pulp Fiction, ce vuiet de bucurie! „Uma, vrei să zici ceva anume? Nu? Nu vrei să le zici nimic acestor drăguți cetățeni francezi?”, a tachinat-o Tarantino. „Bonsoir!”.

Nu e cool? Să vii la Cannes și să captezi toată Croazeta cu un film de acum 20 de ani? It’s Tarantino, man.

1 COMENTARIU

  1. Tarantino a fost, este si va fi mereu unul din cei mai buni. Atentie! Nu cel mai bun totusi, pentru ca sunt si altii din bransa care ii tin piept destul de bine 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here