De la Batman şi Pink Floyd, la primul studio 3D din România

0
436
Fire&Ice: Cronica Dragonilor
Fire&Ice: Cronica Dragonilor

EXCLUSIV. Tony Willis a făcut turul marilor studiouri de film din Los Angeles, Londra, Toronto sau Hong Kong înainte de a ajunge la Bucureşti. Din 2007, este responsabilul cu efectele vizuale în cadrul diviziei MediaPRO Magic, la studiourile din Buftea. A rămas pentru echipa lui de 25 de oameni talentaţi şi pentru libertatea pe care i-o oferă un studio tip boutique („Suntem o barcă cu motor, dacă vrei, nu Titanicul”), deşi experienţa de 30 de ani şi filmele din CV ca The Wall, Cry Freedom, în regia lui Richard Attenborough, eXistenZ al lui David Cronenberg, The Last Emperor de Bernardo Bertolucci sau cele din seria Batman şi James Bond l-ar fi recomandat pentru orice mare studio din lume.

„Mulţi pleacă din industrie la un moment dat din cauza asta, pentru că nu pot crea cu adevărat”, explică Willis, în primul interviu acordat presei din România. MediaPRO Magic înseamnă trei încăperi cu echipament Mac şi un server cu o capacitate de stocare de 160 de terabytes. În exclusivitate pentru filmreporter.ro, Willis vorbeşte despre filmele la care prelucrează efectele vizuale – inclusiv unul cu Samuel L. Jackson – The Killing Game, Saw 3D şi Weapon, pentru care Jean-Claude Van Damme filmează la Buftea -, despre cum obţine contractele şi cum îi îngreunează munca lipsa facilităţilor fiscale în România.

Se poate face un film 3D în întregime aici, la Studiourile MediaPro?

Da, se poate. Am făcut de pildă Fire&Ice de la zero. Producţie, filmări, finanţare, efecte vizuale, corecţia culorilor, totul. Ca să fiu sincer, depinde de numărul de cadre şi de calitate. La Saw 3D ne-am implicat pentru că ştiam că putem termina 50 de cadre într-o lună, deşi e destul de dificil. Am fi putut lua 200 de cadre, dar nu le-am fi făcut la timp şi nici cum am fi vrut, deci n-avea rost. Suntem ultimul bastion pentru un film, totul ajunge aici, la reparat (râde).

Ştiu că aţi investit în echipament 3D în jur de 2 milioane de euro.

Avem software-ul, da. Când am înfiinţat MediaPro Magic, acum trei ani, am riscat destul de mult şi am investit în software Nuke, deşi toată lumea spunea că ar trebui să cumpărăm Adobe After Effects. Din fericire, am avut dreptate, pentru că avea 3D deja incorporat. Deci, eram pregătiţi pentru tehnologia stereoscopică. Nu pentru tot, dar am tot updatat pe parcurs. Software-ul şi hardware-ul se schimbă foarte repede şi trebuie să fim foarte atenţi ce alegem şi în ce moment.

La ce alte proiecte aţi lucrat până acum?

Dintre filme, aş menţiona Don’t Look Up (cu Eli Roth, n.r.), Contra timp 1 şi 2, Ho Ho Ho, Un film simplu. De asemenea, am făcut id-urile de post pentru ProTV, prezentări, live-action, reel-uri etc. Acum facem un test pentru un film cu buget mare de la Hollywood despre care nu vă pot spune prea multe încă. Trebuie să ai în permanenţă 4-5 proiecte în lucru, altfel nu rezişti. Noi suntem un studio tip boutique, cu doar 25 de oameni, marile studiouri au 300-400 de angajaţi. De aceea, trebuie să ne folosim inteligent echipa. Când eşti angajat într-un mare studio, te mulezi pe linia lui, nu mai poţi construi ceva diferit, eşti o piesă dintr-un întreg. Noi putem fi mai flexibili, pentru că ne construim singuri direcţia. Suntem o barcă cu motor, dacă vrei, nu Titanicul.

De exemplu, la Weapon, am abordat proiectul puţin mai diferit decât de obicei. De la coadă la cap, mai exact. Ei filmează şi noi vom lucra apoi la efectele vizuale, însă le-am dat de la început idei despre ce şi cum să filmeze. Un alt proiect, The Killing Game, presupune doar muncă de post-editare a efectelor vizuale, totul a fost filmat în SUA. La Fire&Ice, am făcut absolut tot, şi echipa a lucrat timp de zece luni. Ne adaptăm noi clientului şi nu invers, ceea ce cred că e mult mai bine.

Ce ne puteţi spune despre trainingul echipei, având în vedere că în România se lucrează destul de puţin cu echipamente de genul acesta şi că nu există şcoli pentru aşa ceva.

Băieţii învaţă mai mult singuri despre noile software-uri. Cum apare ceva nou, sunt curioşi să vadă cum funcţionează. „Ce poate face ăsta? Hai să vedem!”. Luăm, testăm, dăm verdictul. Suntem la curent cu tot ce apare, suntem nevoiţi să fim. Nu există şcoli în care să înveţi lucrurile astea aici, în România. Trebuie să ai o structură organizată şi asta e treaba guvernului. E nevoie de o şcoală în care să se predea toate tipurile de grafică, dar fără sprijinul statului nu se prea poate. Noi facem training aici dar, cum se întâmplă de obicei cu micile companii, oamenii pleacă după aceea la Londra, unde câştigă mult mai bine! (râde)

Care e avantajul vostru faţă de alte studiouri din afară? Preţul? Calitatea?

Suntem mai ieftini, da. Dar nu cu mult, luând în considerare noile taxe. Dacă ar exista facilităţi fiscale pentru producţii străine, am putea oferi mai mult, dar din păcate ele nu există. Ca să putem fi eficienţi, creativi şi nu foarte costisitori în acelaşi timp, trebuie să ne gândim foarte bine când luăm un proiect. În general, avem tarife cu 30% mai mici decât alte studiouri şi aici nu mă refer la SUA sau Londra, care sunt mult mai scumpe decât restul lumii, ci la ţări cu care ne putem compara cât de cât, ca Franţa, Rusia, Ucraina sau Canada.

MediaPRO Magic e singurul din România care poate face astfel de efecte vizuale. Mai există echipe mici care fac doar muncă de post-producţie, editare etc., dar atât.

Cum obţineţi contracte din afară?

Sunt în domeniul ăsta de peste 30 de ani. Am început de la 15 ani, la Sudiourile Pinewood din Londra. De atunci, am lucrat la câteva filme din seria Bond, la Batman, Gandhi şi Cry Freedom (n.r. – ambele în regia lui Richard Attenborough), pe atunci în sistem optic, efecte optice. Progresiv, am trecut la digital, iar acum se editează exclusiv digital.

Cum obţii contracte? Complicat. Cunosc mulţi oameni. Ăsta e secretul business-ului, dintodeauna cred că va fi. Oamenii te ştiu, au încredere în tine şi acceptă să-ţi dea pe mână proiecte. Aşa am obţinut contractul pentru Saw 3D . Nu trebuie să faci scrisori de recomandare şi să împarţi CV-uri. Pe de altă parte, ca să ajungi aici, e nevoie de mult efort şi experienţă. Ne e destul de greu din cauza lipsei facilităţilor fiscale. Când fac un film, producătorii se gândesc prima şi prima dată la ţările unde există reduceri de taxe. Şi aici nu există aşa ceva. De aceea, sunt forţat să pun în mişcare o întreagă reţea de cunoştinţe.

În afară de Studiourile Pinewood, unde aţi mai lucrat?

Zece ani am stat la Pinewood, apoi în L.A, Portugalia, Hong Kong, Statele Unite, Canada. Am fost cam peste tot prin lume, de 22 de ani nu mai stau în Anglia. Singurul loc în care nu am fost încă e Shanghai, dar ajung şi pe acolo într-o zi (râde).

Cum aţi ajuns în România?

Am venit aici cu un film, Fire & Ice, am terminat filmul, am zis gata, plecăm. Şi uite că încă sunt aici. Cumva m-a prins locul acesta. Am rămas pentru că îmi plac foarte mult oamenii cu care lucrez. Ok, Londra, Los Angeles, New York, Lisabona, Paris, trei studiouri în Hong Kong, Canada etc. – toţi erau buni, dar aici, fiecare dintre ei este foarte bun. Individual, sunt extraordinari, ca echipă însă trebuie să munceşti un pic să-i ţii împreună. Dar, iată-mă în continuare aici (râde). Mi-am mutat toată familia din America înapoi la Londra şi eu tot nu sunt la Londra, dar asta e altă poveste.

Dintre filmele la care aţi lucrat, care v-au rămas în memorie, în mod deosebit?

Cel mai provocator şi mai solicitant a fost Cry Freedom al lui Richard Attenborough, cu Denzel Washington, pentru că am filmat pentru prima data cu super 35 şi am folosit film cu 3 perforaţii, apoi Batman, la Pinewood – toate erau spectaculoase. Înainte ca Batman să devină franciză, era foarte interesant să lucrezi la el. Anton Furst era grozav ca production designer. Sunt sute de filme, de unele am şi uitat… Prefer filmele mici, pentru că acolo se simte munca ta. O perioadă, am lucrat cu ILM – Industrial Light and Magic (n.r. o divizie a companiei lui George Lucas), care are vreo 700 de angajaţi. La un moment dat, te pierzi acolo, pentru că devii o mică rotiţă care are de făcut un lucru anume, foarte bine stabilit, şi doar pe acela. Te întreabă cineva ce ai făcut şi răspunsul este „am mişcat rotiţa aia”. Aici te întreabă cineva ce ai făcut şi poţi răspunde „totul”. Mulţi pleacă din industrie la un moment dat din cauza asta, pentru că nu poţi crea cu adevărat.

Aici puteţi urmări un showreel al MediaPRO Magic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here