Terry Gilliam în România: „Tot proiectul ăsta e o nebunie“

2
457
Terry Gilliam
Terry Gilliam

Celebrul regizor, fost membru Monty Python şi autor al unor filme ca Fear and Loathing in Las Vegas şi The Imaginarium of Dr. Parnassus, vorbeşte pentru prima dată despre filmul pe care îl turnează zilele acestea la Studiourile MediaPro, The Zero Theorem. În rolul principal, unul dintre cei mai în vogă actori ai momentului, Christoph Waltz.

Platourile de filmare ale lui Terry Gilliam sunt o imensă cutie cu surprize. În timpul unui „running lunch“în care jumătate din echipă aranjează noul cadru, iar cealaltă mănâncă pe apucate, sâmbătă, la prânz, în intrândul unei clădiri de lângă Cişmigiu apar personaje bizare: o femeie pitică îmbrăcată în verde fosforescent, cu o mătură în mână şi o fundă mare pe cap, o negresă cu umbrelă, pălărie şi pelerină de ploaie transparente, un bătrân târând saci de gunoi cusuţi de pelerina lui, un tip pe trotinetă, un pompier, două doamne cu coc, ochelari şi trenciuri à la anii 70, fetiţe machiate de bal mascat. Ne uităm ca la circ, încercând să ne închipuim cum arată lumea din The Zero Theorem.

Cadoul zilei însă abia a sosit: Christoph Waltz într-un costum roşu de clovn, mulat şi cu un „Q” auriu cusut pe piept. Pe spate îi atârnă nişte arcuri colorate, care îl conectează, se pare, la lumea virtuală din poveste. Waltz este Qohen Leth, un geniu excentric al computerelor care, în laboratorul lui improvizat într-o fostă capelă, încearcă să găsească marele răspuns la marea întrebare „Care este sensul vieţii?”. Căutarea lui e supravegheată de Management, un soi de Big Brother jucat de Matt Damon, care şi-a filmat scenele în doar patru zile. Tilda Swinton (Oscar pentru rol secundar în Michael Clayton) a trecut şi ea fulger prin Bucureşti.

Parada asta bizară e în perfectă armonie cu decorul: uşa unei capele se învecinează cu uşa unui sex shop, zidul care le leagă e plin de graffiti, iar baza lui, de gunoaie. Tot intrândul a fost umplut cu afişe („Come to the Church of Batman the Redeemer!”) şi graffiti (o femeie cu un ochi în loc de cap, de pildă), cu acordul proprietarilor, mulţumiţi că toată faţada va fi apoi refăcută. E exact ce te-ai aştepta să găseşti în lumea unui regizor fascinat de realism magic şi science-fiction, însă, cum nu sunt permise fotografiile, tot ce-ţi rămâne de făcut e să memorezi detaliile.

„Fiecare zi de filmare e foarte dificilă”

Scena de sâmbătă după-amiază implică toată figuraţia asta flamboaiantă, o macara cu camere de filmat şi multă răbdare, mai ales din partea lui Christoph Waltz. Aparent, e simplu: Waltz trebuie să iasă pe uşa capelei, să strige „Fire!”, să-i răspundă cerşetorului bătrân că tocmai a găsit răspunsul la toate întrebările posibile şi apoi să vorbească la telefon, în timp ce figuranţii trec dintr-o parte în alta. Dar secvenţa asta cere foarte multe duble, cât să umple două ore de filmare. Răbdarea lui Waltz e exersată, actorul austriac are totuşi peste 100 de filme (iar de la Inglourious Basterds încoace numai în limba engleză), însă entuziasmul i se pierde pe drum şi de la un „Fire!” energic ajunge la unul mai mult mimat, dar mai jucăuş. Fascinant, în jocul lui Waltz, e că nici o dublă nu seamănă cu cealaltă.

„Tot proiectul ăsta e o nebunie. Abia aştept să se termine filmările, pentru că fiecare zi e foarte dificilă, e din ce în ce mai greu să-mi traduc ideile, iar zilele sunt scurte, lumina se duce repede”, spune Terry Gilliam, atât de energic la finalul zilei de filmare, încât pare abia ieşit din rulotă. Mai sunt şapte zile de filmare, iar următoarele vor fi şi mai dificile, pentru că presupun scene într-un acvariu imens construit la Buftea, cu Waltz şi Mélanie Thierry. „Amândoi vor fi nevoiţi să filmeze sub apă, ceea ce nu va fi deloc simplu, pentru că, aşa cum spunea Melanie, «apa nu e deloc mediul meu natural»”, glumeşte Gilliam.

The Zero Theorem este un film realizat „neobişnuit de repede”, în 36 de zile – după cum o spune chiar producătorul american Dean Zanuck, nimerit la filmare – într-una din numeroasele pauze ale unui proiect ghinionist pe care Gilliam încearcă să-l ducă la bun sfârşit de câţiva ani, The Man Who Killed Don Quixote. Pentru că finanţarea pentru Don Quixote a picat din nou în primăvară, Terry Gilliam avea nevoie de o supapă. „În mai, i-am spus agentului meu că dacă nu fac un film anul ăsta, o să înnebunesc. Ultimul meu film era de acum patru ani. Aşa că am decis să-l facem pe ăsta cu jumătate din banii pe care i-am fi avut acum patru ani. E o nebunie. N-am mai avut atât de puţini bani de la Jabberwocky, primul film pe care l-am făcut pe cont propriu! Până şi Life of Brian a avut un buget mai mare!”, explică cineastul, doar pe jumătate amuzat.

„Am ales România pentru că echipele tehnice sunt bune şi pentru că totul e mai ieftin”

Christoph Waltz
Christoph Waltz

Bugetul de doar câteva milioane de dolari (Life of Brian a costat în jur de 4 milioane) este şi unul dintre motivele pentru care Terry Gilliam a luat avionul spre România, imediat după ce a acceptat să regizeze scenariul lui Pat Rushin. „Am ales România pentru că echipele tehnice sunt bune şi pentru că totul e mai ieftin. Se fac filme străine de vreo câţiva ani aici şi echipele au devenit foarte bune”, spune regizorul.

Sugestia de a filma în România a venit de la Voltage Production, care colaborează de ceva vreme cu Studiourile MediaPro. „E singurul loc în care ne-am fi putut mişca pe cât de repede am fi putut, Terry voia să termine până la finalul anului, ca anul viitor să reia Quixote”, explică şi Dean Zanuck, fiul regretatului producător Richard D. Zanuck, omul din spatele unor filme ca Jaws, Road to Perdition, Sweeney Todd sau Alice în Ţara Minunilor. Tatăl său a încetat din viaţă în iulie anul acesta, în perioada în care Terry Gilliam făcea deja prospecţii în Bucureşti.

Terry Gilliam preferă să aştepte ani de zile până adună bani pentru un nou film decât să lucreze cu marile studiouri. Refuzul lui de a face compromisuri artistice de dragul unui finanţator, în ultimii ani, a făcut ca multe dintre proiecte să i se piardă pe drum. Cea mai lungă istorie de eşecuri o are The Man Who Killed Don Quixote, început în 1999 cu Johnny Depp şi întrerupt din cauza unei inundaţii care a distrus setul şi a unei hernii de disc care l-a forţat pe interpretul lui Don Quixote, Jean Rochefort, să stea departe de platouri.

„De cele mai multe ori, petrec doi-trei ani la un proiect sau, în cazul lui The Man Who Killed Don Quixote, foarte mulţi ani. Finanţarea în afara marilor studiouri e foarte greu de găsit, e un job foarte dificil. E un exerciţiu pe care îl tot fac de ceva vreme, e o ambiţie a mea să-mi pun în practică ideile vizuale, să vedem ce va ieşi în cazul ăsta. Încă n-am terminat”, adaugă Gilliam.

Ateneul, transformat în laborator

Acţiunea filmului e plasată în Londra, într-un timp neprecizat şi într-o lume orwelliană, controlată de Management, dar referinţele la lumea contemporană, dominată de corporaţii şi de informaţie, sunt evidente încă din sinopsis. „Filmul vorbeşte şi despre supradoza de informaţie din ziua de astăzi. Existăm pentru că suntem pe twitter, iar ca individ eşti parte a unei reţele”, detaliază regizorul. „Acum computerul gândeşte pentru mine, ceea ce mă îngrijorează”.

Spectatorii români vor avea multe de descoperit în The Zero Theorem atunci când se va lansa: pe lângă străzi şi foste fabrici transformate după viziunea lui Gilliam, Ateneul Român a primit cea mai neobişnuită întrebuinţare. „Ateneul, foarte elaborat şi decorativ, l-am transformat într-un centru al computerelor. De ce nu? Toate filmele SF şi cu computere arată la fel. Hai să-l facem altfel, colorat şi baroc!”, exclamă regizorul.

Special pentru film a fost adus de la Praga un dresor de şoareci, au fost găsite prin ţară două autobuze londoneze, o decapotabilă roşie marca Jaguar şi multe alte obiecte de recuzită. Producătorul Dean Zanuck e şi el încântat: „În ultimii zece ani, mai mulţi regizori au fost interesaţi să regizeze filmul acesta, dar dacă mă uit la decoruri şi la ce se întâmplă aici, ne păcăleam că altcineva ar fi fost mai potrivit decât Terry Gilliam”.

Staruri la preţuri mici

Bugetul mic nu l-a împiedicat să aducă nume mari pe platouri, pentru că cine n-ar vrea să lucreze cu Terry Gilliam? Acum patru ani, când The Zero Theorem demarase pentru prima dată, cap de afiş era Billy Bob Thornton, apoi Ewan McGregor. Se zvonea că Johnny Depp va colabora din nou cu el, după Fear and Loathing in Las Vegas (1998) şi The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009), însă rolul principal i-a revenit lui Christoph Waltz (premiat cu Oscar pentru rolul din Inglourious Basterds). I s-au alăturat Tilda Swinton, Matt Damon, Mélanie Thierry, David Thewliss, Ben Wishaw (Q în Skyfall). „Când îl ai pe Terry Gilliam, e foarte uşor să aduci actori cunoscuţi, chiar şi pe foarte puţini bani, ceea ce îmi face mie munca foarte uşoară”, recunoaşte Dean Zanuck.

„Am avut multe nume în minte. Dar Christoph Waltz s-a arătat interesat, ne întâlniserăm în urmă cu câţiva ani la BAFTA. Şi cred că arată mai bine chel şi fără sprâncene! L-am făcut să arate grozav!”, râde Gilliam. Despre Waltz, oamenii din echipă spun că „vorbeşte cu toată lumea, indiferent ce poziţie ai” şi că e „foarte de treabă”, ceea ce pare cât se poate de firesc din afară, însă neobişnuit pentru tehnicieni, care îi compară pe actorii străini cu cei români. Atitudinea este, se pare, incomparabilă.

***

Terry Gilliam (72 de ani) s-a născut în Statele Unite, dar este stabilit în Marea Britanie, având cetăţenie britanică din 1968. În 2006, a renunţat la cetăţenia americană. Şi-a început cariera ca autor de benzi desenate şi animator şi a continuat cu Monty Python.

A regizat filme ca Brazil (nominalizat la Oscar pentru scenariu şi decoruri, 1985), The Adventures of Baron Munchausen (patru nominalizări la Oscar, 1988), The Fisher King (Oscar pentru rol secundar lui Mercedes Ruehl şi două Globuri de Aur, 1991), 12 Monkeys (Globul de Aur pentru Brad Pitt, 1995), Fear and Loathing in Las Vegas (1998) sau The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009), ultima peliculă în care a jucat Heath Ledger. Gilliam debutat ca regizor pe scena Operei Naţionale din Londra în mai 2011, cu „The Damnation of Faust”, de Hector Berlioz.

Articol publicat iniţial pe beta.adevarul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here