Astăzi, de la 19.00, în ziua în care Alex. Leo Şerban ar fi împlinit 52 de ani, Institutul Francez organizează un eveniment special în memoria sa, în aceeaşi sală de cinema în care, acum doi ani, criticul de film sărbătorea „jumătate de secol” (cum îi plăcea să spună).
În amintirea sa va fi proiectat un film de Jacques Tati, Jour de Fête, şi vor fi lecturate fragmente din ultimele sale două cărţi, mica dietetică (Editura Art) şi Alte camere, alte glasuri de ieri (Pandora M, poezie). Acum doi ani, a.l.ş îşi invitase prietenii la ziua sa la un alt film de Tati, Mon oncle – preferatul său – adus special de la Paris pe peliculă.
În cartea publicată post-mortem, mica dietetică, Alex. Leo Şerban a inclus şi un wish list pe care îl redăm aici şi pe care am fi vrut să-l citim cu el alături.
„I have a dream” (la sfârşit de an)
Visez să nu mai existe terorism politic, ci doar terorism artistic.
Visez să nu mai existe corectitudine politică, ci corectitudine pur şi simplu.
Visez să nu mai existe revolte în mahalale, ci doar în cabinetele de miniştri.
Visez să nu mai existe petiţii „spontane” organizate pe Internet, ci doar repetiţii spartane organizate în forul interior.
Visez să nu mai existe legi, ci numai legi ale bunului simţ.
Visez să nu mai existe polemici, ci doar controverse.
Visez să nu se mai interzică piese şi alte opere artistice, ci numai reacţiile cretine.
Visez să nu se mai spună/ scrie „ca şi”, „vizavi de”, „Igmar”, „Nietsche” ş.a.m.d.
Visez să nu se mai publice orice trăsnaie, doar în virtutea „dreptului la replică”.
Visez să nu se mai facă filme proaste.
Visez să nu mai existe filme de televiziune proaste.
Visez să nu mai existe consiliere prezidenţiale blonde.
Visez să nu mai fiu considerat „macho”.
Visez să nu mai fiu dat la gazetă doar pentru a vedea cât sunt de „macho”.
Visez să apară în fiecare an numai cărţi bune.
Visez să nu mai apară în fiecare an o carte semnată „Cristian Bădiliţă”.
Visez să nu mă mai loghez zilnic şi să nu mă „bloghez” niciodată.
Visez să nu mă mai blochez în cool-uri.
Visez să nu mă mai enervez.
Visez să fac poze mai frumoase.
Visez să trăiesc într-o lume mai frumoasă.
Visez să fac lumea în care trăiesc mai frumoasă.
Visez să mai călătoresc în China (şi nu numai).
Visez să călătoresc într-un Tibet liber.
Visez să vizitez fiecare cultură acolo unde s-a născut, fără importuri.
Visez să am dreptul de a spune ce cred despre fiecare cultură, fără cenzuri.
Visez să nu fiu acuzat de „rasism” dacă spun că nu-mi place muzica: ţigănească, rusească, evreiască, irlandeză – şi altele.
Visez să dansez o dată până în zori. Pe ABBA!
Visez să nu fiu luat în serios pentru ce spun, ci numai pentru ce fac.
Visez să fac lucruri pe care nimeni altcineva nu le-a făcut.
Visez să existe alte galaxii.
Visez să existe câte un Dumnezeu pentru fiecare galaxie.
Visez să viseze toţi ce s-ar întâmpla dacă ar fi aşa.
Visez la ceva relativism cosmic.
Visez la un multiculturalism cosmic, importat de mondializare.
Visez la un „alş” din Andromeda şi la ce-ar putea gândi el.
Visez că orice fiinţă din spaţiu ar gândi, şi-apoi mă gândesc: ce culori ar avea visele fiecărei fiinţe din spaţiu?
Visez că nu suntem singuri pe lume – pentru că, dac-ar fi aşa, atunci, cum spunea cineva, „ar fi o groaznică risipă de spaţiu”…
Alex. Leo Şerban – despre plăceri, vicii şi enervări
Testamentul poetic al lui Alex. Leo Şerban, lansat la Bookfest
