Cinema în aer liber: 10 filme pleacă în caravană

2
529

Caravana Cinema în aer liber, un eveniment organizat de Asociația Culturală Metropolis, pornește prin țară cu 10 filme, care vor fi proiectate pe cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 m².

Primul sezon al cinematografului în aer liber debutează pe 10 iulie şi se va încheia pe 16 septembrie 2012. Șase zile din şapte, de marți până duminică, de la ora 21:30, spectatorii vor avea parte de filme în pieţe centrale şi parcuri, n oraşele: Braşov (10-15 iulie), Constanţa (17-22 iulie), Bucureşti (24-29 iulie şi 14 august-02 septembrie), Timişoara (31 iulie-5 august), Cluj (07-12 august), Iaşi (04-09 septembrie), Craiova (11-16 septembrie).

Filmele care pornesc prin țară sunt producții străine și românești cu priză la public, unele dintre ele multi-premiate (Băiatul cu bicicleta, de frații Dardenne).

1. Zarafa – Avanpremieră națională (regia Rémi Bezançon şi Jean-Christophe Lie – animator pentru producțiile Disney -Tarzan, Hercule şi Cocoşatul de la Notre-Dame –, Franța, 2012) Cu vocile lui Simon Abkarian (Persepolis, Casino Royale), Vernon Dobtcheff (Before Sunset, Numele trandafirului).

2. Xingu – În inima Amazonului – Avanpremieră naţională (regia Cao Hamburger –Brazilia, 2012), cu João Miguel, Felipe Camargo, Caio Blat – unul dintre cei mai talentați actori brazilieni, câştigător a două premii Golden India Catalina la Cartagena FF, în 2004 şi 2008, Cinema Brazil Grand Prize în 2011, etc. Xingu este laureat la Panorama Audience Award la Berlinale 2012.

3. Izvorul femeilor (regia Radu Mihăileanu – Belgia, Italia, Franța 2011), cu Leïla Bekhti – câştigătoare a premiului Cesar şi a Étoile d’Or în 2011, cunoscută pentru rolurile din Paris, Je t’aime şi Un prophet, și Hafsia Herzi. În competiție oficială la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012.

4. Perfect Sense (regia David Mackenzie – UK, Suedia, 2011), cu Ewan McGregor, Eva Green. În selecție oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoţia

5. Băiatul cu bicicleta (regia Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne–Franța, 2011), cu Cécile De France, Thomas Doret, Jérémie Renier. Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012 pentru Cel mai bun film străin şi la Globurile de Aur 2012.

6. Vânătorii de capete (regia Morten Tyldum – Norvegia, 2011), cu Aksel Hennie, Synnøve Macody Lund, cu încasări de peste 1, 6 milioane de dolari în primul weekend de la lansarea în Norvegia.

7. Iubire persană (regia Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, regizorii lui Persepolis), cu Mathieu Amalric (Scafandrul şi fluturele, 2007), Maria de Medeiros (Pulp Fiction), Isabella Rossellini, Jamel Debbouze (Le fabuleux destin d’Amélie Poulain). În competiția oficială la Festivalul de Film de la Veneția 2011 şi la Gent 2011.

8. Minciuni adevărate (regia Pierre Salvadori, Franța, 2010), cu Audrey Tautou (Le fabuleux destin d’Amélie Poulain, Codul lui Da Vinci), Sami Bouajila, Nathalie Baye. În selecția oficială Sundance 2011

9. Loverboy (regia Cătălin Mitulescu – România, 2011), cu Ada Condeescu, George Piştereanu, Ion Besoiu, Clara Vodă. Premiera oficială la Cannes 2011, câştigător al premiilor The Heart of Sarajevo pentru Cea mai bună actriță (Ada Condeescu) și Golden Goddess la Prishtina IFF 2011, pentru Cel mai bun actor şi Cel mai bun film.

10. Tatăl Fantomă (regia Lucian Georgescu – România, 2011), cu Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu. În competiția Festivalului de Film de la Montreal.

Intrarea la proiecțiile din cadrul evenimentului Cinema în aer liber este gratuită, în limita locurilor disponibile (maxim 800 spectatori).

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here