Poziţia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, este propunerea României la premiile Oscar din 2014. Filmul a obţinut Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi a avut intrări record pentru ultimul deceniu, pentru un film românesc, de peste 100.000 de spectatori.
Juriul a fost alcătuit din realizatoarea TV Eugenia Vodă, criticii de film Magda Mihăilescu, Cristina Corciovescu, Mihai Chirilov, Dana Duma, Irina Margareta Nistor şi directorul de imagine şi regizorul Dinu Tănase.
În fiecare an, potrivit regulamentului Academiei Americane de Film, cea care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria cel mai bun film într-o limbă străină trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza, care să fi fost lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2012 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2013. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf.
Cele peste 60 de propuneri anuale sunt votate de o comisie, care întocmeşte o listă scurtă de nouă pelicule, dintre care se aleg apoi cele cinci nominalizări.
Anul trecut, propunerea României la Oscar a fost filmul După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu.
Poziţia copilului este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele Maria (2003) şi Medalia de onoare (2010). Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.
Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale. Lor li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov şi Tania Popa.