Actorii din „The Help”, premiaţi de breaslă

0
530

Filmul The Help a dominat premiile Sindicatului Actorilor din America (Screen Actors Guild – SAG), duminică seara, cu trei trofee adjudecate. Viola Davis a fost desemnată Cea mai bună actriţă, iar Jean Dujardin din The Artist, Cel mai bun actor. „Am fost un student foarte slab, nu ascultam mai nimic la ore, mă uitam pe pereţi şi visam”, a spus Dujardin, încheind cu un „Mulţumesc pentru acest vis împlinit” şi „Merci beaucoup”.

Viola Davis a vorbit despre rasism şi sexism şi despre ţintele lui, care nu sunt doar oamenii de culoare. The Help/ Culoarea sentimentelor e o poveste-clişeu despre America rasistă de după al doilea război mondial, când femeile de culoare le creşteau albilor copiii şi le curăţau casele. Marele atu (sau singurul) în această istorie este, într-adevăr, distribuţia. În orice caz, ascensiunea acestui film la premii e poate în mai mare măsură datorată sentimentului de vinovăţie al votanţilor decât calităţilor lui.

În tabăra televiziunilor, HBO este marele câştigător, cu cinci premii, inclusiv unul pentru Kate Winslet şi rolul ei din Mildred Pierce.

Iată premiile SAG:

Actor în rol principal – Jean Dujardin, The Artist

Actriţă în rol principal – Viola Davis, The Help

Distribuţie într-un film de lungmetraj – The Help

Actor în rol secundar – Christopher Plummer, Beginners

Actriţă în rol secundar – Octavia Spencer, The Help

Actor în serial de comedie – Alec Baldwin, 30 Rock

Actriţă în serial de comedie – Betty White, Hot in Cleveland

Ansamblu de actori în serial de comedie – Modern Family

Actriţă în miniserie sau film TV – Kate Winslet, Mildred Pierce

Actor în miniserie sau film TV – Paul Giamatti, Too Big to Fail

Premiul pentru întreaga carieră – Mary Tyler Moore

Actriţă în serial dramatic – Jessica Lange, American Horror Story

Actor în serial dramatic – Steve Buscemi, Boardwalk Empire

Ansamblu de actori în serial dramatic – Boardwalk Empire

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here