WebKino.ro, prima platformă online pe care spectatorii vor putea viziona filme româneşti concomitent cu premiera lor în cinematografe, se lansează pe 1 aprilie cu cea dintâi producţie, Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri.
Un experiment deopotrivă cultural şi social, WebKino.ro încearcă să suplinească lipsa cinematografelor din multe zone ale ţării şi să facă munca regizorilor români – atât de premiată în afară – cunoscută la ei acasă.
„Rămân la părerea că locul cinematografului este în sală şi că, ideal, aşa trebuie văzute filmele oricând există posibilitatea. În acelaşi timp însă, dată fiind situaţia cinematografelor din România, e nevoie să fim deopotrivă deschişi şi inventivi şi fie să străbatem ţara cu caravane care ne prezintă filmele, fie să folosim tehnologia ca să ajungem la publicul nostru. E mai fezabil aşa decât să aşteptăm să se construiască multiplexuri peste tot şi, în plus, o iniţiativă de tip WebKino.ro răspunde mai bine realităţii că publicul pentru filmele româneşti este puţin numeros, dispersat şi cumva comod. Şi, până la urmă, cel mai important este ca filmele să ajungă cumva la public”, spune Cristian Mungiu, susţinător al acestui proiect.
WebKino.ro va permite vizionarea peliculelor în sistem pay-per-view, prin video-streaming, la o calitate HD excelentă, cu prioritate în localităţile (urbane şi rurale) unde nu mai există săli de cinema. Periferic va putea fi urmărit şi de utilizatorii de Internet care au acces la cinematografele în care va rula filmul, însă doar la circa 30 de zile de la lansarea acestuia în săli. Până după 1 mai, Periferic nu va fi disponibil online pentru cei din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Arad, Craiova, Vaslui.
Accesul în sala de cinema virtuală se va face astfel:
• Preţul „biletului” va fi, pentru perioada imediat următoare lansării filmului, de 3 euro plus TVA. Banii pot fi plătiţi prin SMS şi cu cardul, pe Internet, începând cu 1 aprilie 2011.
• Utilizatorii trebuie să trimită cuvântul Webkino la numerele scurte 1377, în reţeaua Orange, şi 7413 – în Vodafone şi Cosmote, după care vor primi, tot prin SMS, un cod de acces cu care vor viziona filmul. În cazul plăţii cu cardul, codul va fi primit pe e-mail.
• Codul de acces este valabil trei zile, timp în care utilizatorii pot urmări filmul de câte ori doresc.
• Tehnologia de plată prin card va fi furnizată de mobilpay™, folosind tranzacţionarea 3D Secure.
WebKino.ro nu va putea fi accesat, deocamdată, de spectatorii din străinătate, pentru că drepturile de distribuţie asupra filmelor aparţin altor companii.
Printre producţiile care vor testa platforma anul acesta se numără şi Ursul, în regia lui Dan Chişu.
Proiectul este realizat cu suportul casei de distribuţie Voodoo Films şi al companiei de marketing şi vânzări online Q2M, lansată de Dragoş Stanca.
8 răspunsuri la “Experimentul WebKino.ro: cum vezi premierele româneşti pe Internet şi cât costă”
este o idee bună, dar rămâne o lansare nesusţinută. se scrie atât de mult despre acest site peste tot, dar utilizatorii din cel mai mare oraş din România nu îl vor putea folosi decât peste 30 de zile? şi asta pentru a vedea un film care va putea fi vizionat la un preţ mai mic la cinema?
ar fi trebuit să existe deja o bază de filme pentru această lansare.
Da, dar daca ar fi fost lansat in aceeasi perioada, ar fi sabotat mersul filmului la cinema. E un pic diferit sa vezi filmul la cinema si pe calculator, sa recunoastem. De preferat ar fi sa-l vezi pe ecran. Daca nu ai cum sa ajungi, daca nu ai cinema la tine in oras sau daca filmul nu ruleaza acolo, din diverse motive, macar sa ai acces la el cumva. Si legal, pe deasupra.
da, din punctul acesta e o idee bună. eu sunt puţin critic pentru că văd că a reuşit să atragă destul interes, pe care cred că momentan nu au cum să îl fructifice.
Ar avea cum, pentru ca Romania nu inseamna doar Bucuresti, Iasi, Cluj etc.:) Desi, recunosc, de acolo vine grosul spectatorilor de cinema.
out of topic : nu cred că voi ajunge la Next anul acesta, dar aştept un articol despre cele 10 ponturi ale criticilor. 😀 Mulţumesc anticipat.
Problema cea mare este ca odata lansat prin streaming filmul va putea fi capturat si piratat 🙁
Nu spune nimeni cum se vor proteja de asa ceva.
Se poate pirata prin streaming? Presupun ca se vor proteja, in mod sigur vor face asta.
@Florin. Promit sa inregistrez, nici eu nu le stiu:))