89% din totalul biletelor vândute la cinema sunt la filme americane

1
668
"Alice în Ţara Minunilor" este pe locul trei la încasări
"Alice în Ţara Minunilor" este pe locul trei la încasări

Filmele europene, cele româneşti şi cele de pe continente altele decât America au parte de puţin peste 10% din atenţia pe care o primesc toate producţiile proiectate în premieră în România. Anul trecut, potrivit Anuarului Statistic al Cinematografiei, numărul tichetelor vândute la un film altul decât american a fost de circa 700.000, faţă de 5.793.578 cât au contorizat peliculele de la Hollywood (89% din total). La filmele autohtone s-au dat 159.834 de bilete, iar la cele europene – 527.828. Doar 27.507 de amatori de filme de pe alte continente.

Procentul românilor care au intrat la un film european a crescut totuşi faţă de 2009, de la 5,9 la 8,1%. Creşterea poate fi explicată, simplu, prin includerea unor filme ca Resident Evil: Viaţa de apoi (circa 86.000 de spectatori), Aventurile lui Sammy (58.000) sau Cronicile din Narnia: Călătorie pe mare (57.000) la categoria „film european”. Cele trei titluri ocupă primele locuri în topul peliculelor europene cu cele mai mari încasări în 2010, urmate de Dr. Parnassus, cu puţin peste 27.000, la fel ca şi Marioneta lui Polanski. Din Paris, cu dragoste, Agora, Punct ochit, punct… iubit!, Spărgătorul de nuci 3D al lui Andrei Koncealovski şi Concertul (11.395 bilete), în regia lui Radu Mihăileanu, completează top 10.

Ierarhia filmelor pe 2010 (publicată deja de Filmreporter.ro la începutul anului) e dominată de Avatar, cu 610.075 de spectatori (plus cei 200.000 din decembrie 2009), Inception (233.444), Alice în Ţara Minunilor (214.671), Prinţul Persiei (166.630) şi Shrek pentru totdeauna (159.118).

Până la poziţia a 10-a se aliniază: Înfruntarea titanilor (149.361), Sherlock Holmes (147.759), Saga Amurg: Eclipsa (146.745), Robin Hood (138.015) şi Sorocul / Due Date (128.340). Harry Potter vine, la mică distanţă, pe locul 11.

Cel mai vizionat film românesc a fost, după cum se ştie deja, Eu când vreau să fluier, fluier (51.262 spectatori).

Citeşte şi:

Statistici pe 2010 : Avem mai puţine cinematografe, dar mai mulţi spectatori

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here