„O lume albă, albă”, în cinematografe


O lume albă, albă / Beli, Beli Svet, regizat de Oleg Novkovic, rulează de vineri, 29 iulie, în cinematografele din România. Premiat la Festivalul de la Locarno (2010) cu Leopardul pentru Cea mai bună actriţă (Jasna Duricic) precum şi cu Menţiunea specială la Festivalul Mar del Plata, filmul spune povestea lui King, un fost miner, actual patron al unui bar din oraşul Bor.

Trecutul său este marcat de o pasională dar complicată poveste de dragoste cu una dintre cele mai frumoase femei din oraş, Ruzica, căsătorită cu fostul antrenor de box al lui King. Aflând de aventura celor doi, soţul femeii este cuprins de o mânie incontrolabilă, iar Ruzica este nevoită să-l ucidă. După şapte ani petrecuţi în închisoare, femeia se întoarce pentru a-l găsi pe King într-o relaţie cu o puştoaică frumoasă: propria ei fiică, Rosa.

Oleg Novkovic, regizorul filmului, este unul dintre cei mai importanţi cineaşti sârbi. Portretele sensibile pe care le face „generaţiei pierdute” a fostei Iugoslavii au atras atenţia festivalurilor internaţionale şi a publicului. Potrivit revistei Variety, „filmele lui au echilibrul delicat al tensiunilor emoţionale bine dozate şi al exprimării hiper-realiste”.

„Am vrut să explorez o tragedie modernă, o poveste despre fatalitate, păcat, destin şi sacrificiu. Este povestea unui bărbat care comite cea mai îngrozitoare crimă fără a o şti, la fel ca Regele Oedip. Este povestea unei Mame care îşi vede iubitul îndrăgostindu-se de versiunea ei mai tânără, propria ei fiică. Este povestea Electrei, care vrea să se răzbune pentru crima şi egoismul mamei. Aceste tragedii încă mai au loc, nu doar între regi şi regine, ci şi printre noi”, a declarat regizorul, potrivit Transilvania Film.

Filmul a rulat la TIFF şi poate fi văzut, în prima săptămână, la Cityplex Bucureşti si Cityplex Constanţa.

 Cineastul Oleg Novkovic, despre filmul său:

Locaţia. Bor

Pentru mine, Bor este un loc fascinant. Se află în sud-estul Serbiei şi este înconjurat de un peisaj minunat, de pădure, un lac mare, seamănă cu cea mai frumoasă staţiune. Chiar există una în apropiere. Dar nu ai merge niciodată să-ţi petreci vara acolo. Fiindcă totul e poluat: apa, aerul, pământul, contaminate, otrăvite pentru mulţi ani de-acum încolo.

Bor a fost cea mai mare mină de cupru din această parte a Europei, un simbol al al prosperităţii industriale. Acum e un oraş pe moarte. Mina funcţionează doar parţial şi înăbuşă orice formă de viaţă din jurul său cu nori enormi de fum caustic. Simbol al prosperităţii industriale, a ajuns un oraş contaminat pe punctul distrugerii, plin de droguri şi cu oameni care trăiesc la marginea existenţei, fără slujbe şi fără aer respirabil.

Este o realitate devastatoare, dar pentru mine este şi un simbol al viitorului post-industrial, acelaşi peste tot, în Rusia, în America, în China sau în Serbia. Un monument murdar al vremurilor care au trecut. Şi nimeni nu ştie ce să facă cu aceste complexe industriale enorme, cu aceşti oameni rămaşi fără speranţă şi fără refugiu.

Bor are o rată a criminalităţii foarte ridicată, printre cele mai mari din Serbia. Poate datorită condiţiilor extreme de trai, nu ştiu, dar asta am vrut să abordez: pasiunea oamenilor, dorinţele, neînţelegerile şi suferinţa în limitele condiţiilor extreme de viaţă. Focalizarea devine mai clară.

Muzica. Opera balcanică

Muzica este o parte esenţială a filmului. Numeam acest film Tangoul balcanic, datorită ritmului de tango pe care compozitorul nostru, Boris Kovac, l-a combinat cu melodii balcanice autentice şi chiar cu romanţe ungureşti. Dar nu este un tango, seamănă mai mult cu o operă deoarece cântecul vine direct din acţiune, este un fel de monolog lung… sau, în final, un cor grecesc.

A fost o adevărată provocare să facem aceste secvenţe, deoarece cântecele nu au fost înregistrate în studio, ci în timp real, direct pe platoul de filmare. O provocare şi mai mare a fost corul din final. Fiindcă ce auziţi la sfârşit sunt mineri din Bor care cântă în realitate, înregistraţi pe platou.

Stilul actoricesc

Majoritatea actorilor din film sunt actori de teatru. Au mai jucat în filme, dar sunt vedete din teatru. Şi, cu excepţia lui Uliks (Fehmiu), Nebojsa (Glogovac) şi Milica (Mihajlovic), care au jucat şi în filmele mele precedente, cu restul am lucrat pentru prima oară. Dar am avut parte de o distribuţie incredibilă.

Interpretarea este minimalistă, aproape fără lumini, fără machiaj, foarte realistic. Şi apoi combini asta cu cântatul, ceea ce e foarte delicat, cântecul care iese direct din acea scenă „neprelucrată”. Niciunul din noi nu ştia dacă va funcţiona sau nu. Deoarece cântecul este un element stilizat, te poate scoate din scenă, poate opri totul – dar nu a făcut-o. Cred că a fost aşa mai ales fiindcă actorii au avut talentul de a transforma cântatul într-o continuare firească a scenei, ca text, nu ca melodie. A fost captivant să fiu martor la felul în care scenele se transformau cu naturaleţe în muzică. Asta am încercat să realizăm: interpretare fără interpretare, cântat fără cântat. Nu ştiu dacă se înţelege când o spun aşa, dar asta e de fapt.

Imaginea

Întotdeauna lucrez cu acelaşi director de imagine, Miladin Colakovic. Pentru mine, este un operator extraordinar şi mult mai mult decât atât, este un pictor. Îl strig Hopper (Edward Hopper), fiindcă poate să redea momentul, atmosfera din lumină şi pericolul din umbre. Am vrut să ating un fel de hiper-realism. N-am avut aproape deloc decoruri. Totul a fost făcut într-un cadru cât mai „natural” – apartament real, clădire real şi foarte puţine ajustări.

Şi am vrut cadre largi cu Bor, foarte largi, astfel încât oamenii şi actorii aproape că se pierd uneori în cadru. Apoi am vrut chipuri, prim-planuri cu actorii, dar şi cu oameni adevăraţi de pe strădă. Am vrut ca uneori actorii să se piardă în viaţa adevărată de pe stradă.

Am lucrat cu peste 500 de figuranţi, toţi locuitori din Bor, unii chiar prieteni de-ai mei, pentru că am petrecut mult timp aici pe vremea când am realizat un documentar despre Bor. Am legat prietenii frumoase. Cred că erau mândri că facem un film în Bor. Că nu au fost uitaţi sau reduşi la un titlu scurt în ştiri. Au devenit deodată vizibili şi reali.

Filmul este distribuit de Transilvania Film.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *