Unul dintre cei mai iubiţi cineaşti italieni, Mario Monicelli, a încetat din viaţă astăzi, la vârsta de 95 de ani, după ce s-a aruncat pe ferestra spitalului San Giovanni din Roma, unde e era internat pentru cancer la prostată în fază terminală.
O dată cu el, relatează presa italiană, s-a dus o epocă a unui cinema care început în perioada de dinainte de război. În anii 40-60, Monicelli a realizat câteva dintre cele mai apreciate comedii italiene, La grande guerra, L’armata Brancaleone, Un eroe dei nostri tempi, I soliti ignoti (Big Deal on Madonna Street) a lucrat cu celebrul Dino De Laurentiis (la The Organizer, în 1963, nominalizat la Oscar), cu actori ca Marcello Matroiani, Toto, Alberto Sordi, Vittorio Gassman.
Opera lui cuprinde aproape un secol de cinema, de la I ragazzi della via Paal, din1934, la filmul Le rose del deserto, realizat în 2006 împreună cu Michele Placido, care i-a fost prieten apropiat. Pe lângă The Organizer, Monicelli a fost nominalizat la Oscar şi pentru Casanova ’70, din 1966.
Întreaga Italie deplânge moartea regizorului, toate personalităţile importante aducându-i un omagiu celui care a fost nu doar o voce importantă în cinema, ci şi un critic vocal al politicii lui Silvio Berlusconi. Michele Placido a spus în presa italiană că, dacă cineva l-ar fi întrebat pe Monicelli de ce s-a sinucis, el ar fi răspuns „«Motivele le păstrez pentru mine». Şi aşa e corect, sunt motivele lui. Cred că ar trebui să respectăm deciziile maestrului”.