Autor: Mădălina Moraru

Se spune că mai toate lucrurile bune încep într-o zi de luni. Debutând pe 26 august, ediţia din acest an a Divan Film Festival se pare că a ţinut – intenţionat ori ba – aproape această călăuză. Cu Mircea şi Maşa Dinescu drept gazde, alături de peste o sută de invitaţi din Grecia, Kosovo, Macedonia, Slovenia, Serbia, Slovacia, Italia, Marea Britanie, Bulgaria şi România, aromele de film şi gustări se lasă mai uşor purtate de briză.

Aflat la cea de-a IV a ediţie, Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară din 2013 a adus în prim-plan – cu mare accent pe „e” – comédia balcanică.

La Cetate, pe malul Dunării, toată lumea, deşi poartă un aer serios, de fapt, glumeşte. Se râde mult, se ciupeşte din bucate, şi câte puţin din vin, iar filmele se toacă încet până noaptea târziu. În primele trei seri de festival au trecut prin faţa ochilor tot pe atâtea filme câte feluri de mâncare, fiecare cu un gust aparte.

Dintre lungmetraje, au rulat Cine cântă acolo?/ Who’s Singin’ Over There? (1980, Iugoslavia, r. Slobodan Sijan), votat ca fiind cel mai bun film iugoslav din toate timpurile, în 1996, de către Academia iugoslavă de film. Au urmat Misiunea Londra/ Mission London (2010, r. Dimităr Mitovski), care a primit Premiul special la Motovun Film Festival, din Croaţia, şi a înregistrat cel mai mare succes de box-office de după 1989, cu 400.000 de spectatori; şi De la un mormânt la altul/ Gravehopping (2005, Slovenia- Croaţia, r. Jan Cvitković), care a obţinut marele premiu la Festivalul de la Cottbus, premiul pentru cel mai bun tânăr regizor la San Sebastian şi a adunat trofee de la Toronto, Sofia şi Ljubljana.

Schimb pe autostradă

Când am ajuns la Divan, în plină amiază a celei de-a patra zile, pe buzele tuturor se putea citi măcar o variantă a poveştii care se petrecuse c-o zi înainte, „plină de umor negru, cel care-i caracterizează cel mai bine pe balcanici”, după cum spune şi Marian Ţuţui, directorul artistic al festivalului.

Cea de-a treia zi fusese marcată şi de-o scurtă aventură, soră cu filele de scenariu ale unui scurtmetraj savuros (şi întru totul în spiritul comédiei balcanice), la care Neluţu’, unul dintre şoferi, a luat parte fără să vrea. Aşteptându-l la aeroport pe grecul Nikos Perakis, regizorul filmului Trăind periculos/ Living Dangerously, Neluţu’ a condus spre maşină, şi respectiv spre Cetate, un comisar grec, împreună cu soţia acestuia… Mirându-se de nedumerirea comisarului când i-a spus că au de călătorit vreo trei-patru ore, Neluţu’ şi-a amintit că-n aeroport, lângă el, o domnişoară avea scris pe-un carton un nume aproape identic cu cel pe care-l avea şi el măzgălit. După un şir de convorbiri telefonice ca la centrală, Neluţu’ şi domnişoara-ghid, care ar fi trebuit să-l însoţească pe comisar, au făcut un schimb discret de greci pe autostradă.

Întâmplarea a arătat cam aşa:

Când soarele s-a ascuns în Dunăre, chef Dejan Milovanović şi-a reluat spectacolul culinar început încă de la prânz. În puţina lumină răspândită de felinare, Dejan a prezentat „distribuţia” serii, din care au făcut parte preparate cu nume greu de pronunţat, care au devenit şi mai dificil de articulat după două-trei guri de palincă de gutui.

Proiecţia serii, Trăind periculos/ Living Dangerously (1987), în regia lui Nikos Perakis, a rulat între pereţii subţiri ai unui cort. Filmul spune povestea lui Mihalis Karamanos, un electrician care lucrează pentru serviciul de telecomunicaţii al Greciei (OTE) şi luptă c-un sistem corupt. Mihalis face parte dintr-o organizaţie anti-sistem, iar pentru a lua atitudine, conectează unul dintre calculatoarele serviciului de telecomunicaţii la un dispozitiv exploziv. Atunci când ameninţă că va arunca OTE în aer dacă nu este lăsat să transmită un mesaj în timpul unui meci de fotbal, autorităţile, crezând că bărbatul a luat-o razna, folosesc ca negociatori prieteni ai lui Mihalis, pe care i-a cunoscut în timpul serviciului militar.

Despre oamenii pe care i-a întâlnit la Divan, Vassilis ‘Bill’ Kalamakis, regizorul lungmetrajului Cut Damn! (2011, Grecia) spune c-ar vorbi aceeaşi limbă, cea pudrată din plin, asemenea prăjiturii lui chef Dejan, cu termeni cinematografici. Dar şi cea pe care o mai şoptesc, din când în când, şi gurmanzii, „că doar sunt grec!”, râde Vassilis. „Pentru mine venirea la Cetate arată ca o adevărată vacanţă”, mai adaugă acesta.

Aşa e şi pentru Dorotheea Petre, actriţa din Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2005), în regia lui Cătălin Mitulescu. Dorotheea a venit anul acesta pentru prima dată la Divan, iar dintre filmele care s-au proiectat până acum a apreciat satira lui Nikos Perakis, Trăind periculos/ Living Dangerously. În curând, Dorotheea Petre va începe pregătirile pentru următorul lungmetraj în care va juca, iar în toamnă va deschide cel de-al treilea an în cadrul şcolii Fii Actor, „dar deocamdată mă bucur de aceşti oameni extraordinar de calzi”, spune actriţa.

Despre cum l-a primit până acum Cetatea, regizorul ‘Bill’ Kalamakis explică într-un mesaj: