Experienţe extreme la DaKINO: „127 Hours”, în premieră în România


Unul dintre cele opt filme care, alături de Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, a primit nota maximă din partea criticilor reuniţi de publicaţia IndieWire la Festivalul de la Toronto, va rula în premieră în România pe 22 noiembrie, în deschiderea DaKINO. Festivalul, care aniversează 20 de ani de existenţă, va avea loc între 22 şi 27 noiembrie, la Cinema Patria, Sala Elvira Popescu şi Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din cadrul Muzeului Ţăranului Român.

127 Hours, în regia lui Danny Boyle, a provocat câteva leşinuri la premiera mondială de la Toronto, din cauza câtorva secvenţa extrem de dure. Povestea este inspirată de un caz real, cel al alpinistului Aron Ralston (James Franco), forţat să-şi amputeze singur mâna prinsă într-o stâncă, pentru a-şi salva viaţa. Regizorul lui Trainspotting şi Slumdog Millionaire (premiat cu opt statuete Oscar) a dezvăluit într-un interviu faptul că Ralston s-a filmat în fiecare dintre zilele acelea, dar imaginile nu au fost văzute decât de apropiaţi, de Boyle şi de actorul principal.

După cum anunţă organizatorii, în programul DaKINO mai sunt confirmate câteva titluri interesante: Never let me go, în regia lui Mark Romanek, o adaptare după romanul omonim al lui Kazuo Ishiguro, cu Keira Knightley, Carey Mulligan şi Andrew Garfield în distribuţie.

În secţiunea Brilliant Docs va rula în premieră şi documentarul- eveniment Yves Saint Laurent, l’Amour Fou, regizat de Pierre Thoretton, despre ascensiunea unuia dintre cei mai apreciaţi şi influenţi creatori de modă din lume, şi Videocracy al lui Erik Gandini, despre puterea de manipulare a imaginilor.

De o proiecţie specială va avea parte Temple Grandin, biopic laureat cu cinci premiie Emmy, printre care pentru Cel mai bun film produs pentru televiziune în 2010 şi Cea mai buna actriţă în rol principal într-o miniserie – Claire Danes. Temple Grandin a fost diagnosticată cu autism în anul 1950, la vârsta de 3 ani, ca 47 de ani mai, în 2010, să o vedem predând la Universitatea Colorado, cu un doctorat în Animal Science. În conexiune cu această proiecţie şi mesajul ei, DaKINO 20 sprijină campania de strângere de fonduri demarată de către Autism România (www.autismromania.ro), pentru deschiderea primului centru multifuncţional pentru tineri cu autism.

Ediţia din acest an are câteva momente ambiţioase: la gala de deschidere de la Cinema Patria vor fi invitaţi toţi câştigătorii trofeelor DaKINO ai ediţiilor din perioada 1991 – 2009.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *