Filmul Şcoala noastră, de Mona Nicoară şi Miruna Coca-Cozma, a intrat în competiţia de documentare a Festivalului de la Tribeca (20 aprilie – 1 mai), înfiinţat de Robert De Niro. Documentarul despre trei copii de romi dintr-un sat românesc care încearcă să se integreze în şcoală este unul dintre cele 12 lungmetraje incluse în selecţie. Întreaga competiţie, potrivit „The Hollywood Reporter”, cuprinde 43 de premiere mondiale şi 54 de debuturi – ficţiune şi documentar – cernute dintr-o masă de 5 624 de titluri înscrise. Participarea în sine e, în acest caz, o performanţă în sine.
Şcoala noastră / Our school este prezentată ca producţie SUA-Elveţia şi va rula în premieră peste Ocean. Protagoniştii sunt Alin, Beni şi Dana, trei elevi romi din Târgu Lăpuş transferaţi de la o şcoală din periferie la una centrală şi forţaţi să-şi găsească un loc printre ceilalţi copii. Alin e greu de stăpânit şi chiuleşte, Beni reuşeşte să-şi facă prieteni şi se străduieşte să ţină pasul, iar Dana se lasă de şcoală pentru că părinţii o mărită. „Atinge subiecte precum prejudecăţile instituţionalizate, educaţia şi sărăcia incurabilă, dar rămâne bine înfipt în ritmurile hipnotice şi realitatea profundă a comunităţii rome. Şcoala noastră este, în cele din urmă, o poveste dulce-amăruie foarte ataşantă, care te înfurie adeseori, despre tradiţie şi progres”, este descrierea pe care o livrează organizatorii Festivalului de la Tribeca.
Şcoala noastră a fost susţinut financiar, în faza de postproducţie, de Sundance Documentary Film Program.
A 10-a ediţia a festivalului se va deschide pe 20 aprilie cu The Union, în regia lui Cameron Crowe, un film despre colaborarea dintre Elton John şi Leon Russell.
Celelalte titluri din competiţia de documentar sunt:
• Bombay Beach, regizat de Alma Har’el. (SUA, Israel). Un film despre prăbuşirea visului american.
• The Bully Project, regizat de Lee Hirsch (SUA) – Statistici alarmante: 18 milioane de copii şi tineri americani sunt intimidaţi, agresaţi, trataţi cu cruzime de către colegii lor, în fiecare an.
• The Carrier, regizat de Maggie Betts (SUA) – O tânără mamă din Zambia, dintr-o familie poligamă săracă, află că va avea un copil şi că este infectată cu HIV.
• Cinema Komunisto, regizat de Mila Turajlic (Serbia) – Timp de 32 de ani, Leka Konstantinovic a fost proiecţionistul personal al fostului preşedinte iugoslav şi cinefil recunoscut Josip Broz Tito.
• Despicable Dick and Righteous Richard, regizat de Joshua Neale (UK) – Un alcoolic trecut de 50 de ani din Dakota de Nord, aflat în plin tratament de recuperare, îşi face o listă cu oamenii cărora le-a greşit de-a lungul timpului şi porneşte să-şi ceară iertare.
• Give Up Tomorrow, regizat de Michael Collins (SUA, UK) – În 1997, Paco Larrañaga a fost arestat pentru uciderea a două surori adolescente din Filipine. În următorii 13 ani, cazul avea să devină unul dintre cele mai cunoscute din istoria ţării.
• Jiro Dreams of Sushi, regizat de David Gelb (SUA) – Povestea lui Jiro Ono, în vârstă de 85 de ani, maestru în prepararea sushi-ului şi proprietarul unui restaurant cu trei stele Michelin.
• Koran By Heart, regizat de Greg Barker (SUA, UK) – În fiecare an, la Cairo are loc competiţia mondială de recitat din Coran. Copii musulmani din toate ţările arabe se pregătesc intens pentru acest concurs sever.
• Love During Wartime, de Gabriella Bier (Suedia) – Jasmin şi Assi abia s-au căsătorit, dar mariajul lor este posibil doar în exil: el este palestinian, ea israeliancă.
• Marathon Boy, regizat de Gemma Atwal (UK, SUA, India) – Povestea lui Budhia, un copil de patru ani luat din mahalalele Indiei şi antrenat de un specialist în judo care conduce un orfelinat. După cinci ani şi sute de maratoane în care este premiat, băiatul intră într-o lume plină de lăcomie, corupţie şi vise destrămate.
• Semper Fi: Always Faithful, regizat de Rachel Libert şi Tony Hardmon (SUA) – Un veteran al războiului din Irak, Jerry Ensminger, descoperă dovezi şocante ale celei mai mari contaminări a apei din istoria SUA, după ce fiica sa de 9 ani moare din cauza unui tip rar de leucemie.
World Narrative Feature Competition
• Angels Crest, regizat deGaby Dellal
• Artificial Paradises (Paraísos Artificiales), regizat de Yulene Olaizola
• Black Butterflies, regizat de Paula van der Oest
• Blackthorn, regizat de Mateo Gil
• Cairo Exit (El Korough), regizat deHesham Issawi
• Grey Matter (Matière Grise), de Kivu Ruhorahoza (Rwanda, Australia)
• Jesus Henry Christ, de Dennis Lee (SUA)
• The Kite (Patang), de Prashant Bhargava (India, SUA)
• The Last Rites of Joe May, de Joe Maggio (SUA)
• Romantics Anonymous (Les émotifs anonymes), regizat de Jean-Pierre Améris,
• She Monkeys (Apflickorna), regizat de Lisa Aschan
• Turn me on, goddammit (Fåmeg på, for faen), de Jannicke Systad Jacobsen. (Norvegia)