-
În laboratorul lui „Crulic”, unul dintre cele mai aşteptate filme al toamnei
Crulic – Drumul spre dincolo, unul dintre puţinele lungmetraje de animaţie realizate în ţara noastră după 1989, este creaţia unei echipe mici de animatori care, împreună cu regizoarea Anca Damian (Întâlniri încrucişate), a transformat povestea lui Claudiu Crulic într-un film ce va avea premiera mondială în competiţia Festivalului de la Locarno. E una dintre cele…
-
RECOMANDARE: Desene animate de colecţie, online
Ne e chiar o recomandare TV, însă ţine de noile media şi de ce ne poate oferi Internetul (unde se va muta, încet-încet, TV-ul). Iar pe site-ul Dolce TV am descoperit câteva mici comori, pe care le puteţi viziona gratis sau aproape gratis. Una dintre ele ar fi colecţia de desene animate The Cartoon Factory, o serie…
-
Despre „Puss in Boots”, cu Antonio Banderas şi Salma Hayek
Puss in Boots a avut sânge de personaj principal de la prima sa apariţie în Shrek, cu ochii umezi de pisoi, vocea disproporţionat de puternică şi manierele de caballero (sabotate uneori de instinctele de felină). DreamWorks i l-a dat şi, după primele 15 minute proiectate pentru câteva zeci de ziarişti la Cannes, în afara festivalului,…
-
Urmăriţi două scurtmetraje pe Filmreporter: „Meet Buck” şi „The External World”
Am cules de pe Internet, via slashfilm.com, două scurtmetraje recente lăsate „la liber” de autorii lor: The External World şi Meet Buck. Primul aparţine unui artist irlandez stabilit la Berlin, David OReilly (Octocat Adventure), recunoscut pentru recentele experimente în animaţie. Filmul a avut premiera anul trecut, la Festivalul de la Veneţia, a rulat anul acesta…