-
„Film pentru prieteni” şi o întâlnire cu Radu Jude, la NCRR
În această seară, de la ora 21.00, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, aveţi una dintre puţinele ocazii de a vedea Film pentru prieteni, filmul pe care Radu Jude l-a făcut pe banii săi, într-un apartament din Bucureşti, şi dintr-un singur cadru pe care actorul Gabriel Spahiu îl duce în spate de la un capăt…
-
Radu Jude studiază consecinţele unui divorţ în „Toată lumea din familia noastră”
Regizorul Radu Jude a început recent filmările la Toată lumea din familia noastră, o dramedie despre consecinţele unui divorţ cu Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu şi Gabriel Spahiu în rolurile principale. Jude a mai studiat subiectul în Alexandra, un excelent scurtmetraj tot cu Şerban Pavlu în rolul unui tată care îşi aduce fiica acasă, la fosta…
-
Filmul european îşi începe drumul prin România
Nu există nici o contra-indicaţie în lista de 59 de pelicule a Festivalului Filmului European, ci un singur sfat: prindeţi cât mai multe filme. Începând de astăzi, când Essential Killing, în regia lui Jerzy Skolimovski, „un soi de Rambo existenţial”, după cum îl recomandă ALD’s Movieland, deschide festivalul la CinemaPRO din Capitală, la 19.30, aveţi…