-
CRONICĂ: Două lozuri

Autor: Victor Morozov Tânărul Paul Negoescu semnează, cu lungmetrajul Două lozuri, o replică izbutită adusă izvorului caragialian: un film cu certă priză la public, fapt care însă nu-i descalifică umorul justificator, fie el de calitate, pur grosier – în scopuri moralizatoare – sau chiar estetizant. Detective story mioritic combinat cu road movie, Două lozuri – adică…
-
VIDEO. Filmul de Piatra, festivalul voluntarilor

După câteva încercări eșuate de a obține finanțare de la Centrul Național al Cinematografiei și alte instituții, Filmul de Piatra, inițiat de regizorul Andrei Dăscălescu (Constantin și Elena), își îmbrățișează statutul de festival organizat exclusiv de voluntari. Clipul oficial al ediției de anul acesta, care va avea loc pe 5, 6, 7 septembrie la Piatra Neamț și…
-
Making Waves (4). Noul cinema românesc, „miracolul neaşteptat”

Unul dintre cele mai importante studii despre filmul românesc, primul în limba engleză, a fost lansat duminică, 1 decembrie, la festivalul Making Waves: New Romanian Cinema, în prezenţa autoarei Dominique Nasta. „Contemporary Romanian Cinema. The History of an Unexpected Miracle” (Wallflower Press, Columbia Press) a repus în discuţie rădăcinile, mărcile şi influenţele Noului Val. S-a…
-
Se caută filme româneşti la Paris. Înscrieri la ÉCU – The European Independent Film Festival

ÉCU – The European Independent Film Festival (4 – 6 aprilie 2014, Paris), unul dintre evenimentele europene importante în cinema-ul independent, anunţă deschiderea înscrierilor pentru selecţia oficială. Majoritatea filmelor alese pentru selecţia oficială ÉCU 2014 vor participa în turul ÉCU-ON-THE-ROAD, un turneu ce se va întinde pe parcursul întregului an, timp în care filmele vor…