Etichetă: În derivă

  • „În derivă” revine la HBO într-un al doilea sezon

    „În derivă” revine la HBO într-un al doilea sezon

    La începutul lui 2012, HBO Europa Centrală va începe filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului În derivă, semn că primul a avut destul succes în rândul abonaţilor (al criticii, cu siguranţă) încât să merite o continuare. Vor fi 35 de episoade care îl vor avea în centru pe Marcel Iureş, în rolul unui…

  • Revelaţiile anului 2010. Şapte actori care ne-au dat gata

    Pe unii i-am văzut pentru prima dată la 18 ani, pe alţii la 36. La apariţia fiecăruia dintre ei am avut însă aceeaşi reacţie: Cine e? sau Cum de nu l-am văzut până acum? Filmele anului 2010 au pus în valoare talentul unor actori care fie au fost descoperiţi după castinguri îndelungate (când nici n-au…

  • Regizorii „În derivă”: „Trebuia să filmăm şi mult şi bine, asta a fost cel mai greu”

    În derivă, probabil cel mai bun serial românesc realizat până acum, a avut la cârmă doi regizori care vin din cinema. Adrian Sitaru (Pescuit sportiv, Valuri) şi Titus Muntean (Examen, Caravana cinematografică) şi-au împărţit frăţeşte cele 45 de episoade ale serialului HBO, s-au aşezat discret în spatele camerelor şi au încercat să-şi armonizeze stilurile. Existau…

  • „În derivă” pe canapea

    O femeie şi un bărbat intră într-o casă. O casă frumoasă, deosebită, decorată cu bun gust, mult peste media a ce vedem de obicei la televizor sau în vizită la prieteni. O faţă semi-prietenoasă, semi-rece, îţi deschide uşa. E Marcel Iureş. Numai că nu e un actor, considerat unul dintre cei mai buni interpreţi români.…