Cele mai bune filme din 2015. Topurile criticilor români de film

Pentru al șaselea an, Filmreporter.ro vine cu cea mai cuprinzătoare listă de recomandări în materie de filme, pentru anul care tocmai s-a încheiat. Criticii scriu despre filmele lor preferate și, în unele cazuri, despre eșecurile din 2015.

Topurile conțin filme văzute în cinema sau în festivaluri, iar criteriile după care au fost alcătuite au fost lăsate în seama autorilor. În zilele următoare, articolul va fi actualizat cu listele altor cronicari de film.

Mihai Chirilov

Top 10, în ordine alfabetică:

• Aferim! (Radu Jude)
• Anomalisa (Charlie Kaufman)
• Carol (Todd Haynes)
• Comoara (Corneliu Porumboiu)
• The King of Havana (Agusti Villaronga)
• The Lobster (Yorgos Lanthimos)
• Mad Max: Fury Road (George Miller)
• Marguerite (Xavier Giannoli)
• Paulina (Santiago Mitre)
• Rams (Grimur Hakonarson)

Mențiuni speciale: The Event (Sergei Loznitsa) și Helmut Berger, Actor (Andreas Horvath).

Iulia Blaga (Suplimentul de Cultură)

Prima listă e cu filmele care mi-au plăcut cel mai mult dintre cele văzute la festivaluri în 2015. Nu e de 10 poziții, ci de nouă, pentru că acestea au fost nouă la număr. Lista e oarecum în ordinea preferințelor –  e incorect să compari The Assassin cu Love & Mercy, de aceea nu le-am dat „număr de ordine”. Filmul de suflet rămâne, însă, A Cemetery of Splendour.

Filmele preferate din cinematografele românești intră și ele într-o listă fără poziții, dominată oximoronic de Winter Sleep și Star Wars: The Force Awakens.

În schimb, e primul an când sunt destule filme românești rezonabile ca să poți întocmi un top ten (eleven, chiar!). Mi-a fost ușor să pun primele trei poziții, dar la următoarele am tot făcut permutări – așa că restul de șapte se pot răsuci în timp ce le citiți.

Filme văzute la festivaluri:

• A Cemetery of Splendour, de Apichatpong Weerasethakul
• The Assassin, de Hou Hsiao-hsien
• Arabian Nights, de Miguel Gomes
• Son of Saul / Saul Fia, de Laszlo Nemes
• Taxi, de Jafar Panahi
• El Club, de Pablo Larrain
• Mia madre, de Nanni Moretti
• Youth, de Paolo Sorrentino
• Love & Mercy, de Bill Pohlad

Distribuite în România:

• Winter Sleep / Somn de iarnă, de Nuri Bilge Ceylan (2014)
• Star Wars: The Force Awakens, de J.J. Abrams
• Mommy, de Xavier Dolan (2014)
• Steve Jobs, de Danny Boyle
• Amy, de Asif Kapadia (2014)
• Relatos salvajes, de Damian Szifron (2014)

Filme românești:

1. Aferim!
2. Un etaj mai jos
3. Comoara

• Box, de Florin Șerban
• Muntele magic, de Anca Damian
• București nonstop, de Dan Chișu
• Aliyah DaDa, de Oana Giurgiu
• Lumea e a mea, de Nicolae Constantin Tănase
• De ce eu?, de Tudor Giurgiu
• Autoportretul unei fete cuminți, de Ana Lungu
• Acasă la tata, de Andrei Cohn

Dana Duma (Revista Film)

Am ales, fără a ierarhiza, 10 titluri de filme văzute în sălile obişnuite sau de festival:

1. Inside out (Întors pe dos), regia Pete Docter şi Ronaldo del Carmen
2. Mia madre, regia Nanni Moretti
3. The Irrational Man (În lipsa raţiunii), regia Woody Allen
4. Aferim, regia Radu Jude
5. Hrutar /Rams (Despre oameni si oi), regia Grimύr Hákunarson
6. Mad Max: Fury Road (Mad Max: Drumul furiei), regia George Miller
7. The Martian, regia Ridley Scott
8. The Assassin, regia Hou Hsiao Hsien
9. Comoara, regia Corneliu Porumboiu
10. Victoria, regia Sebastian Schiper

Magda Mihăilescu

Top 10 filme din 2015:

1. Youth (Paolo Sorrentino)
2. Mia madre (Nanni Moretti)
3.The Assassin (Hou Hsiao-Hsien)
4. Son of Saul (Laszlo Nemes)
5. Mustang (Deniz Gamze Ergüven)
6. Hrutar / Rams (Grimur Hakonarson)
7. Aferim! (Radu Jude)
8. Beast of a Nation (Cary Fukunaga)
9. Carol (Todd Haynes)
10. The Danish Girl (Tom Hooper)

Ileana Bîrsan 

Am foarte multe restanțe și nu mă încumet la un top 10, ca să nu-mi pară rău mai târziu, deh!. Îmi pare just să nu departajez titlurile străine distribuite în România de cele nedistribuite sau de cele românești. Astfel, iată filmele (în ordine alfabetică) pe care le-am văzut în 2015 și care încă rămân în dialog cu mine:

• Aferim! – regia Radu Jude
• Amy – regia Asif Kapadia
• Arabian Nights – regia Miguel Gomes
• Hard To Be A God – regia Aleksey German
• Inherent Vice – regia Paul Thomas Anderson
• Lost River – regia Ryan Gosling
• Mad Max: Fury Road – regia George Miller
• Timbuktu – regia Abderrahmane Sissako
• Victoria – regia Sebastian Schipper
• Winter Sleep – regia Nuri Bilge Ceylan

Irina Trocan (Acoperișul de Sticlă)

Mi-am împărțit topul celor mai bune filme din 2015 în două părți. În prima jumătate a topului, am enumerat filme distribuite în România în săli, ordonându-le în funcţie de numărul de bilete vândute – chiar dacă asta depinde în primul rând de tipul filmului şi strategia de distribuţie şi promovare, deci ierarhizarea lor nu reflectă valoarea artistică. A doua jumătate conţine filme (sortate după data premierei mondiale) pe care le-am văzut în festivaluri şi care nu au fost proiectate în România decât, eventual, într-o proiecţie Les films de Cannes à Bucarest sau Bucharest IFF. Am scris câteva cuvinte despre fiecare din titluri în Dilema veche (cu partea a doua programată să apară în numărul viitor).

Filme distribuite în România

1. Mad Max: Fury Road (r. George Miller)
2. Aferim! (r. Radu Jude)
3. Ex Machina (r. Alex Garland)
4. Louder than Bombs (r. Joachim Trier)
5. El botón de nácar / Secretul nasturelui de sidef (r. Patricio Guzmán)

Filme nedistribuite în România

1. The Look of Silence (r. Joshua Oppenheimer)
2. El Club (r. Pablo Larraín)
3. Saul fia/Fiul lui Saul (r. László Nemes)
4. As Mil e Uma Noites/Arabian Nights/O mie şi una de nopţi (r. Miguel Gomes)
5. Carol (r. Todd Haynes)

Filip Standavid (Europa FM)

Cu ale noastre e simplu: Aferim! nu numai c-a justificat hype-ul, dar poate fi așezat cu ușurință în partea de sus a clasamentului tuturor filmelor care-au rulat în România în 2015. Că ar fi meritat și unele săli în care să se-audă cumsecade e foarte adevărat, dar problema s-a rezolvat – cum altfel? – hodoronc-tronc: am mai închis vreo câteva dintre respectivele săli. Nici un Guvern, tehnocrat sau de politruci, nu are cum să repare ceea ce s-a făcut țăndări, cu voioșie, vreme de 25 de ani. Și, în lipsa unei rețele propriu-zise de distribuție, căruța noastră va rămâne etern înaintea boilor. 2016 se anunță lung și greu și nu cred că știe cineva cum vor ajunge filmele la public – o proiecție la multiplex, în mijlocul zilei, nu se pune. În fine… După Aferim! ar veni, în opinia mea, Un etaj mai jos, Comoara, Aliyah DaDa și Lumea e a mea.

Pe „ale lor” le-am împărțit în două: filme care au intrat în circuitul normal și rarități+trufandale: filme din festivaluri, de pe platforme online (căci nimeni nu s-a deranjat să distribuie Citizenfour, de pildă), de aiurea. N-am luat în calcul lungmetraje excelente pe care le-am prins încă de anul trecut, dar care au rulat la noi în prima parte a lui 2015 – Winter Sleep, Boyhood, Tribul lui Miroslav Slaboșpițki. Am prins la TIFF și Nimfomana lui Lars von Trier în varianta director’s cut: serviți cu încredere! N-am apucat încă să văd filme foarte promițătoare (Victoria lui Sebastian Schipper sau Hard to be a God, de Alexei German). 

ÎN PROGRAMUL NORMAL

10. Relatos salvajes/Povești trăsnite, Damián Szifrón

Poți să faci o comedie neagră despre cum, stresați ca dracii, avem tot dreptul să ne ieșim rău din pepeni? Firește. Poate un film de gen să fie convingător în fiecare secundă? Absolut! Între altele, Relatos salvajes include cea mai bună încăierare pe-o autostradă pe care am văzut-o eu vreodată: nu știi dacă să râzi isteric sau să ți se facă frică.

9. The Martian/Marțianul, Ridley Scott

    American Ultra, Nima Nourizadeh

În Marțianul, Matt Damon o face pe clovnul interstelar. Blockbuster relaxat, popularizare ca pe vremuri a științei (mai puțin în ceea ce privește furtuna de pe Marte care pune intriga în mișcare), umor morbid și scatologic. Cel mai răsărit Ridley Scott recent, după rateurile Exodul și Prometheus.

American Ultra e cel mai subversiv film mainstream al anului. Jesse Eisenberg pe post de agent FBI în adormire, fumător de iarbă, în pericol să fie „eliminat”. La adăpostul tuturor clișeelor filmului de acțiune, pe care le face praf cu metodă, American Ultra vorbește de fapt despre libertatea individuală în epoca supravegherii statale 24/7.

8. El botón de nácar/Secretul nasturelui de sidef, Patricio Guzmán

Documentar. Uluitor vizual. Olecuță prea New Age-ish ici și colo, dar reușind nu numai să surprindă cel mai mare arhipelag din lume (și deșert, și vulcani, și munți, și ghețari), ci și să integreze în poveste colonialismul sau dictatura lui Pinochet. Veți recunoaște în el mai multe povești, apucături și traume decît v-ați închipui.

7. Inside Out/Întors pe dos, Pete Docter, Ronaldo Del Carmen

Nici nu mai știu cât timp a trecut de când celor de la Pixar le-a reușit o animație atât de proaspătă, de inventivă și de emoționantă (să fi tot fost prin 2008, când cu Wall-E). „Mintea unei preadolescente este scena crimei”, ar fi zis Christopher Nolan: din fericire, suntem scutiți de subtitluri bombastice. Eu aș difuza filmul ăsta în școli: i-ar face pe bieții copii interesați și de biologie, și de Freud.

6. Clouds of Sils Maria/Nori peste Sils Maria, Olivier Assayas

Actrițe care joacă actrițe – nu una, nu două, ci trei (și mai și trag din toate pozițiile): Juliette Binoche, Kristen Stewart și Chloe Grace Moretz. Metatextual – planurile alunecă și se confundă întruna -, extrem de fluid și ironic-amar, filmul ăsta are un substrat polemic (cultura celebrității, statutul femeii, ș.a.m.d.) care cere insistent vizionări repetate.

5. Dheepan, Jacques Audiard

O dramă pursânge, dar cu structură de thriller, care pică la țanc: un refugiat tamil ajunge la Paris cu acte măsluite și cu o familie de fațadă. Cum o să se integreze? Poate să-și uite trecutul de combatant? Ce-o să facă atunci când e strâns cu ușa? Olecuță cam pedant, poate, dar absolut binevenit, și cu trei actori obscen de buni în rolurile principale.

4. Amy, Asif Kapadia

„Drogata aia de Winehouse și-a făcut-o cu mâna ei”: intri cu gândul că știi ce urmează și că nimic nu te poate lua prin surprindere. Ieși zăpăcit, stors, cu zeci de întrebări care-ți fac mintea chisăliță, și fredonând orice altceva decât hiturile femeii. La fel de intens și de plin de empatie precum Kurt Cobain: Montage of Heck, pe care (știu că mă repet pe undeva) nici dracu’ nu s-a deranjat să-l distribuie la noi.

3. Macbeth, Justin Kurzel

Filmul pentru care i-am iertat lui Michael Fassbender toți super-eroii recenți (să-l prăpădești în X-Men ar trebui să fie un delict penal. Un film emfatic și maiestuos, care chiar stă fără rușine lângă ecranizările unor Kurosawa sau Polanski. Shakespeare at the shopping mall? Yes, please!

2. Mommy/Mami, Xavier Dolan

Șantaj sentimental de mare clasă și melodramă hard, motiv pentru care am cam strâmbat din nas după prima vizionare. Aveam să mă întorc la filmul ăsta de cinci ori într-un singur an. O mamă singură, un copil turbulent, o vecină traumatizată. Și câteva dintre cele mai emoționante scene din ultimii ani. Plus o găselniță trăsnet în ceea ce privește formatul (1/1 în cea mai mare parte). Plus cîteva basculante de umor. Plus o sensibilitate pop care reușește s-o facă tolerabilă pe Celine Dion (!), of all people.

1. Mad Max: Fury Road/Mad Max: Drumul furiei, George Miller

A fost nevoie să vină un om de 70 de ani și să trântească un impecabil film de acțiune, pe parcursul căruia nu-ți poți trage niciodată sufletul, ca să devină dureros de evident cât de prăpădit (și de irelevant, de fapt) a ajuns Holywoodul, cu toate sequel-urile, prequel-urile, CGI-urile și remake-urile sale. Și e atât de simplu, până la urmă: Fury Road e o goană continuă, susținută de un scenariu strâns și eficace, care nu ia privitorul de prost și nu-i cere să fi văzut alte două-trei filme din aceeași serie ca să priceapă despre ce naiba e vorba. Adaugă îndrăzneala de a-l trage un pic pe bară pe Max însuși (care e aproape redus la rolul de șofer) și câteva cadre magistrale – furtuna portocalie de nisip e, de fapt, un tablou în toată regula – și ai cel mai surprinzător și mai sănătos blockbuster al deceniului. Un film (aproape) perfect.

ÎN FESTIVALURI ȘI AIUREA

10. Kurt Cobain: Montage of Heck, Brett Morgen

Jurnale, filme de familie, însemnări, fotografii, înregistrări ale primelor concerte, tot-tot-tot. „Ia-le, fă filmul, arată-ne ce-a ieșit”, i-au spus regizorului văduva și fata lui Kurt (așa sunt punkerii: intenși, zevzeci și surprinzători). A ieșit un documentar la limita eseului, un portret afectuos – dar nu o hagiografie – și unul dintre cele mai sfâșietoare filme de familie făcute vreodată.

9. Festivalul punk al lui Zivan, Ognjen Glavonic

Nici acum nu știu dacă e o ficțiune prăjită sau dacă e de-adevăratelea festivalul ăsta, pe care Zivan îl organizează în cel mai amărât sătuc sârbesc imaginabil. Produs în regim de gherilă, turnat parcă dintr-o suflare, dezarmant de sincer și deștept fără emfază, Festivalul punk al lui Zivan dă cu tifla tuturor artiștilor închipuiți de pe fața pământului care se plâng că nimeni nu-i înțelege: la ultima ediție a festivalului au ajuns 12 oameni.

8. Taklub, Brillante Mendoza

Regizorul filipinez a primit o comandă guvernamentală: un documentar despre consecințele unui taifun – mii de morți, pagube materiale considerabile. A făcut în schimb un film de ficțiune (o docu-dramă, dacă vreți) în care viața – brutală, inexplicabilă, miraculoasă – țâșnește în fiecare cadru.

7. Inherent Vice, Paul Thomas Anderson

Sau cum s-a fumat contracultura singură. Dacă știți voi vreun alt american în stare să-l ecranizeze competent și cu panaș pe Thomas Pynchon, dați-mi de veste. Anderson “traduce” în mod aproape miraculos aiuritorul amestec de tandrețe, umor, naivitate, paranoia și ticăloșie care este scriitura lui Pynchon. Evident, la noi n-a ajuns (dar la noi n-a ajuns nici The Master, nominalizat la Oscar, iar Magnolia s-a dat pentru prima dată pe ecran mare în România anul trecut, la fix 15 ani de la premieră). La o adică, nu e decât cel mai bun regizor american al prezentului, de ce ne-ar interesa?

6. În pivniță, Ulrich Seidl

Austriacul a coborât în subsolurile câtorva conaționali și-a găsit de toate: pitoni, rafturi întregi de păpuși, un mini-muzeu dedicat lui Hitler, sadomasochiști, etc. Seidl te face și de data asta să te-ndoiești de propria realitate și să reacționezi pe toată durata filmului, fie că hohotești, că te sperii sau că ți se face silă. Nimic mai ușor decât să consideri că subiecții de pe ecran sunt mai mult sau mai puțin plecați cu sorcova, dar ai grijă: toată sala este menajeria lui Seidl.

5. Citizenfour, Laura Poitras

Documentar cu iz de thriller, dureros de actual, diabolic de bine făcut, angoasant și angajat fără să fie tezist: scandalul Snowden în primele lui zile. Singurul meu regret e că n-au vorbit cu John Oliver înainte să-l termine, pentru că omul a rezumat perfect situația din lumea noastră multilateral supravegheată: dacă ți-ai făcut o poză în curul gol, cu telefonul, poți fi sigur că un serviciu secret a arhivat-o undeva. How do you feel about that?

4. Cimitirul splendorii, Apichatpong Weerasethakul

Imposibil de rezumat, Cimitirul splendorii le urmărește, în primă instanță, pe îngrijitoarele unui grup de soldați loviți de-o misterioasă boală a somnului. Oamenii au prins obiceiul de-a călători înapoi în timp și e improbabil c-o să se mai întoarcă vreodată: e cineva dispus să-i însoțească dintr-o lume în cealaltă? Și care ar fi consecințele unor astfel de „excursii”? Halucinatoriu sau, după caz, asomant, Cimitirul splendorii îți cere două lucruri: să lași la intrare afurisita aia de rațiune și să ai încredere în simțuri. Dacă ești în stare.

3. 1001 de nopți, Miguel Gomes

Portughezul a împrumutat din O mie și una de nopți structura de halima (poveste în poveste în poveste) și vreo câteva personaje-cheie. Evenimentele și protagoniștii vin în mare măsură din actualitate (criză economică, oameni care au sărăcit brusc și care își duc zilele la limita supraviețuirii, bancheri, alegători, gură-cască, popor). Rezultatul e năucitor, imperfect și profund original, genul de film (Gomes îi spune “ficțiune live”) pe care l-ar fi făcut împreună Buñuel, Pasolini, Pedro Costa și Guy Maddin, plus Monty Python.

2. Camera interzisă, Guy Maddin

Imaginație în delir, inventivitate tehnică nestăvilită, dadaism în extaz. Camera interzisă nu e un lungmetraj, e un biotop: ori i te adaptezi, ori te omoară. Să nu mă-ntrebați despre ce e vorba, dar pot să-mi amintesc câteva lucruri la întâmplare: un bărbat obsedat de fundurile doamnelor e supus unui nesfârșit șir de lobotomii, până cînd creierul îi devine „neted ca un fund de bebeluș”, echipajul unui submarin – în pericol de sufocare – se-ndoapă cu clătite (conțin bule de aer și pot prelungi astfel viața), Lupii Roșii (niște tâlhari cu adăpostul în peșteră) o răpesc pe Margot: Margot scapă grație unui vis, doar ca să devină amnezică și să rătăcească prin tot restul filmului întrebându-se, năucă, „Cine sunt eu”? Știți cum, în copilărie, un film – orice film! – vă făcea să credeți că tot ceea ce se întâmplă în el e perfect adevărat, cu totul explicabil și absolut firesc? Camera interzisă e filmul ăla și fericiți sunt cei care îl (re)găsesc!

1. Taxi, Jafar Panahi

Arestat la domiciliu și aflat sub interdicția de a mai face filme, Panahi continuă să sfideze ayatollahii din Iran. De data asta a montat trei camere într-un taxi, și-a asumat rolul șoferului, și a luat-o creanga prin Teheran. I-a ieșit un film extrem de accesibil, dar cât se poate de grav, tandru, însă polemic, amuzant cu spume și de un tragism înfricoșător. Pentru spectator călătoria începe ca o distracție sănătoasă, înlocuită pe nesimțite de uluială și, mai apoi, de revoltă. Cadrul final le include pe toate trei și te amuțește. O capodoperă.

Dragoș Marin (Filmreporter.ro)

Topul de anul acesta e compus din filme văzute în 2015. Din păcate, nu am ajuns la unele dintre filmele care ar fi ajuns probabil în top – Victoria, The Tribe, Mustang, Goodnight Mommy, ocupat fiind cu altele care oricum nu au ajuns acolo – The Assassin, It Follows.

10. The Voices

Ryan Reynolds a avut un an bun de tot, început cu această fondantă de film regizată de Marjane Satrapi. În spatele unui tip afabil și puțin ciudat se ascunde un criminal în serie care vorbește cu animalele sale. Jucate tot de Reynolds. Anti-Dr. Doolittle.

9. Phoenix

Christian Petzold o distribuie din nou pe muza sa, Nina Hoss, de această dată în rolul unei femei cu chip nou, pusă să se joace pe ea însăși. O combinație între un thriller hitchcockian și melodramă, cu cel mai răvășitor final al anului.

8. Mississippi Grind

Ben Mendelsohn primește în sfârșit șansa să strălucească, în rolul unui dependent de jocuri de noroc plecat într-o călătorie de înavuțire alături de noul său prieten (Ryan Reynolds). Un film old-school despre vicii și lupte pierdute cu o interpretare magistrală în centru.

7. Bone Tomahawk

Un melanj distractiv de genuri, de la western la horror, cu dialoguri și personaje spumoase. S. Craig Zahler nu are un nume prea catchy, dar veți mai auzi de el.

6. The Duke of Burgundy

Peter Strickland își continuă povestea de dragoste cu giallo-ul anilor ’70. Uitați de 50 Shades of Grey, acesta e cel mai senzual film al anului.

5. The Salt of the Earth

O răvășitoare și deschizătoare de minți incursiune în viața și cariera lui Sebastião Salgado, fotograf care a colindat Pământul în lung și în lat timp de patru decenii, documentând unele dintre cele mai înfiorătoare nenorociri ale secolului al XX-lea. Co-regizat de Wim Wenders și de fiul lui Salgado, Juliano Ribeiro.

4. Inside Out

Pixar reușește din nou să stoarcă lacrimile părinților, sondând aceeași melancolie cauzată de pierderea inocenței ca si Toy Story 3, cu o poveste cu și despre sentimente. Cel mai emoționant film al anului.

3. Sicario

Un thriller „la graniță” impecabil calibrat din regie de Denis Villeneuve (deja o garanție a calității) și filmat de Roger Deakins, cu un Benicio del Toro în zi de grație.

2. The Lobster

Pentru debutul în limba engleză, Lanthimos a adunat o distribuție eclectică (Colin Farrell, Rachel Weisz, John C. Reilly, Lea Seydoux) ca să facă un fabulă despre comunicare și locul ei într-o societate în care trăsăturile definitorii ale oamenilor, cele la care se raportează toate eventualele afinități între indivizi, sunt atributele/defectele fizice.

1. Mad Max: Fury Road

Filmul de acțiune pentru oameni mari n-a murit. Cumva, George Miller, creatorul seriei originale, între timp regizor de Babe și Happy Feet-uri, a primit peste 100 de milioane de dolari și carte verde să-și realizeze viziunea: un film cu 0% grăsime, fără concesii, care îți topește creierii și-ți pulverizează simțurile.

Mențiuni: Relatos Salvajes, Mistress America, The End of the Tour, Aferim!, Mommy, The Russian Woodpecker, Mission Impossible: Rogue Nation, What We Do In the Shadows.

Cătălin Olaru (catalinolaru.wordpress.com)

În cinema-ul românesc, în ceea ce priveşte strict anvergura, the elephant in the room nu poate fi, în 2015, decât unul singur: Aferim!, multipremiat şi pe dreptate lăudat, la noi şi aiurea. Prin comparaţie, hipopotamul pitic al anului, adică un titlu entuziasmant, dar care nu a fost primit cu căldura pe care o merita, a fost Autoportretul unei fete cuminţi al Anei Lungu, văzut la TIFF şi pe care mi-ar plăcea să-l revăd cât de curând (în parte, şi pentru plăcerea necinefilă a reîntâlnirii cu Dan Lungu, tatăl Anei Lungu, foarte în elementul lui în rolul tatălui protagonistei). Pentru titlul de dihorul anului, dat fiind că am ratat Cel ales, se dă o luptă strânsă între inclasabilul Fata cu ochii verzi, din care aflăm că oricine poate face film, respectiv Chuck Norris vs. Communism, din care aflăm că se pot face filme despre orice.

Din premierele festivaliere ale anului, raportat la primirea de care au avut parte din partea criticii, Tale of Tales nu e chiar atât de rău (dimpotrivă), în timp ce The Lobster nu e chiar atât de bun. Lanthimos îşi pune din nou personajele să stea în poziţii care mai de care mai nefireşti, doar-doar ne-or transmite obişnuitele lui idei de văcar supărat pe sat despre societatea modernă şi familia tradiţională (nimic ieşit din comun, ambele sunt ridicole, condamnabile şi împotriva firii). Pentru un film care se vrea atât de deştept, e totuşi interesant că, vrând-nevrând, întrebarea pe care o formulează cel mai articulat este: în ce animal ai vrea să te transformi, dacă n-ai avea de ales? În ceea ce mă priveşte, ştiam deja răspunsul – un urs sau orice alt patruped care hibernează.

Cinesseur (cinesseur.blogspot.com)

Dacă tot e cu tradiţie, rămân fidel tradiţiei de a alcătui un best of, respectând criteriul luat în calcul la primele ediţii ale acestor topuri FilmReporter.ro şi anume ca filmele să fie alese dintre cele lansate în cinematografe  (sau mă rog, să fi intrat în exploatare, cum încă se mai spune în industria de profil). În urma unui scurt inventar pe 2015, a rezultat clasamentul de mai jos. Spre deosebire de alţi ani, când mergeam cu 10 locuri, acum m-am limitat la 7. Se7en Best, cum ar veni! Adică următoarele:

7. Ex Machina (regia: Alex Garland

6. Un etaj mai jos (regia: Radu Muntean)

5. Microbe et Gasoil (regia: Michel Gondry)

4. Birdman (regia: Alejandro González Iñárritu)

3. Sicario (regia: Denis Villeneuve)

2. The Salt of the Earth (regia: Wim Wenders & Juliano Ribeiro Salgado)

1. Aferim! (regia: Radu Jude)

Plus o menţiune mai mult decât specială pentru Inside Out (regia: Pete Docter & Ronnie Del Carmen). Şi gata, ăsta-i tot topul. La mulţi ani!

P.S.: Cei care au acces pe blog, vor găsi o ierarhie mult diferită comparative cu cea de faţă. Dintr-un million de motive asupra cărora nu e cazul să insist aici.

Mark Racz

Top filme 2015

1. Sicario, Dennis Villeneuve  
2. Entertainment, Rick Alverson  
3. Bone Tomahawk, S. Craig Zahler
4. The End of The Tour, James Ponsoldt
5. It Follows, David Robert Mitchell
6. Clouds of Sils Maria, Olivier Assayas
7. Inherent Vice, Paul Thomas Anderson
8. A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence, Roy Andersson
9. Birdman, Alejandro Innaritu
10. L is for Leisure, Lev Kalman/Whitney Horn
11. Listen up Philip, Alex Ross Perry
12. P’tit Quinquin, Bruno Dumont

Andrei Șendrea

Am luat în considerare filme lansate în ultimii doi ani, dar văzute în 2015 (în cinemauri/ festivaluri din România). Topurile sunt ordonate alfabetic.

Top 9 filme românești 2015

• Acasă la tata – Andrei Cohn
• Aferim! – Radu Jude
• Aliyah Dada – Oana Giurgiu
• Be My Cat: A Film for Anne – Adrian Țofei
• București nonstop, de Dan Chișu
• Comoara – Corneliu Porumboiu
• De ce eu – Tudor Giurgiu
• Lumea e a mea – Nicolae Constantin Tănase
• Un etaj mai jos – Radu Muntean
  

Top 10+1* filme străine 2015

• A Cemetery of Splendour – Apichatpong Weerasethakul
• Dheepan – Jacques Audiard
• Inherent Vice – Paul Thomas Anderson
• In the Basement – Ulrich Seidl
• Love – Gaspar Noé
• Melbourne – Nima Javidi
• Melody – Bernard Bellefroid
• Mustang – Deniz Gamze Ergüven
• The Lobster – Yorgos Lanthimos
• The Witch – Robert Eggers

*Heaven Knows What – Ben & Joshua Safdie – e excepția de la regulă, un film lansat în 2014 (ca și altele din listă), dar care nu a rulat deloc în România.

Cristi Mărculescu (Marculescu.ro)

Mi-am dat un deadline pentru topul de film (7  ianuarie) pe care probabil o să-l încalc (că de aia e deadline). Oricum, astea sunt de prin primele 20 de poziții. Am fost zgârcit cu documentarele și cu horror-ul când am ales filmele astea, deci, de fapt, sunt de prin primele 30 de poziții.

American Muscle sau Seria B se dezlănțuie maximal. Debut în regie (Ravi Dhar, poate mai auzim de el) și revenge movie cu tot ce are mai rudimentar, dar în același timp mai glorios cinema-ul american non-Sundance, non-Oscar și non-PC.

Bitter Lake, documentarul lui Adam Curtis despre invaziile, manevrele și rezistențele din Afganistan. Un grand trip în ultimii 70 de ani ai Afganistanului, cu toate cauzele, efectele și Arabiile Saudite pe care o investigație despre cum s-a ajuns acum aici le cere.

Everest-ul lui Baltasar Kormákur e grandios, e spectaculos și e uman. Exact cum nu prea sunt disaster movies recente. Dar îmi confirmă un regizor extrem de eficient și intuitiv pe care, cum să zic, mă bucur că am avut ocazia să-l descopăr, film cu film, pe ecran mare. Pentru că mdap, the cinema is strong in this one.

Forbidden Room, încă un fever dream de la Guy Maddin. Fetiș în stare pură, texturi peste texturi și scurtcircuite sinapsice. Cam ce-mi place mie de la cinema.

The Kings Surrender (Philipp Leinemann), thriller despre poliție coruptă în man-hunt în sensul cât se poate de clasic. Mize morale masive și de-a dreptul insurmontabile, mai mult suspans și mai multe suspansuri decât în vreo 30 de thrillere recente la un loc. Feroce și nihilist cum trebuie să fie filmele despre.

Lumea e a mea, care face finalmente dreptate filmelor aborigene cu și despre tineret. Viu și actual, perfect calibrat pentru public și cel mai notabil debut în lungmetraj (Nicolae Constantin Tănase) de la A fost sau n-a fost? încoace.

The Lobster este, ca orice film de Yorgos Lanthimos, de-a deptul incalificabil. Straniu și poetic. O mare abstracțiune umană din care viitorul nu sună deloc bine, hotelurile nu sunt ce par a fi și, cum să zic, dar filmul ăsta-mi pare veriga lipsă dintre Zardoz și Michel Houellebecq.

Lost River, alt debut. De data asta Ryan Gosling, huiduit și apaludat la Cannes pentru un film care nu-i nici destul de plicticos, nici destul de mizerabilist cât să treacă drept mare artă. Dar care ia din iconografiile și fundamentele lui Lynch și Malick și face un film halucinant despre dinozauri scufundați și Cinema.

Mad Max 4, pentru că Geroge Miller încă poate și pentru că, deși e sequel, e mai mult cinema și mai mult entertainment pur în el decât în toate alelalte blockbuster-uri de 2015 puse la un loc. Și secvența aia de furtună, cum să zic, secvența aia de furtună.

A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence, colecție de tablouri absurde pe post de meditații despre absurdul existenței. Capodoperă și cel mai rafinat Roy Andersson posibil. Pur și simplu un film dureros de frumos.

Ionuț Mareș (Ziarul Metropolis)

Topul celor mai bune filme distribuite în 2015 în cinematografe

1. Mommy – Xavier Dolan
2. Mad Max: Fury Road – George Miller
3. The Pearl Button – Patricio Guzmán
4. Ex Machina – Alex Garland
5. Inside Out – Pete Docter, Ronnie Del Carmen
6. Amy – Asif Kapadia
7. The Salt of the Earth – Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado
8. Wild Tales – Damián Szifrón
9. Shaun the Sheep – The Movie – Mark Burton, Richard Starzak
10. The Walk – Robert Zemeckis

(Cele zece filme au rulat pentru prima dată în România în 2015. Am lăsat intenţionat în afara topului filme precum Winter Sleep, de Nuri Bilge Ceylan, Leviathan, de Andrei Zviaghințev, Boyhood, de Richard Linklater, şi The Tribe, de Miroslav Slaboşpiţki, care, deşi au fost distribuite în cinematografe în 2015, au rulat în festivaluri de la noi încă din 2014). 

Topul celor mai bune filme prezentate exclusiv în festivaluri în 2015

1. Home from Home: Chronicle of a Vision – Edgar Reitz
2. In Transit – Albert Maysles
3. Court – Chaitanya Tamhane
4. The Assassin – Hou Hsiao-Hsien
5. Cemetery of Splendour – Apichatpong Weerasethakul
6. The Kindergarten Teacher – Nadav Lapid
7. Arabian Nights: Vol. 1-3 – Miguel Gomes
8. Our Little Sister – Hirokazu Koreeda
9. Under Electric Clouds – Aleksei German Jr.
10. Taxi – Jafar Panahi

Bonus (neproiectat în România)

Mia madre (2015) – Nanni Moretti 

Topul celor mai bune filme româneşti de ficţiune lansate în cinema în 2015

1. Aferim! – Radu Jude
2. Un etaj mai jos – Radu Muntean
3. Autoportretul unei fete cuminţi – Ana Lungu
4. Comoara – Corneliu Porumboiu
5. Marussia – Eva Pervolovici
6. De ce eu? – Tudor Giurgiu
7. Acasă la tata – Andrei Cohn
8. Carmen – Doru Niţescu
9. Lumea e a mea – Nicolae Constantin Tănase
10. Box – Florin Şerban

Cristi Luca

Top filme străine:

• Cemetery of Splendor (Apichatpong Weerasethakul)
• Mia Madre (Nanni Moretti)
• Taxi (Jafar Panahi)
• Arabian Nights (Miguel Gomes)
• Amy (Asif Kapadia)
• In the Shadow of Women (Philippe Garrel)
• Slow West (John Maclean)
• Irrational Man (Woody Allen)
• Mad Max: Fury Road (George Miller)

Top filme româneşti:

• Comoara (Corneliu Porumboiu)
• Aferim! (Radu Jude)

Notă: Am luat in considerare filmele care au avut premiera in 2015

Lucian Maier (Filmsense.eu)

Acasă la tata, al lui Vladimir Cohn, White God, al lui Kornel Mundruczo, sau Un etaj mai jos, al lui Radu Muntean, sunt trei filme cu premiera românească în acest an, filme pe care nu le-am văzut. Poate că ar fi fost în acest sumar cinematografic.

Anii trecuți am realizat un top descrescător. Acum aș vrea să renunț la ierarhizarea numerică între filme. E – poate – mai spectaculoasă, dar îmi pare nedreaptă față de respectivele proiecte artistice, care deja sînt bune. Sau nu neapărat nedreaptă, ci, cumva, nefirească. De acum încolo (pînă la o idee mai bună, dacă va fi cazul) aș vrea să rețin filmele în două grupe. Prima grupă va cuprinde filme bune, propuneri îndrăznețe unele, nu neapărat fără cusur, filme de gen, altele, apropieri lucide de realitate. În a doua grupă vor fi tot filme bune, fie unele remarcabile în cariera unui autor (și, prin asta, în cinema ca atare), fie unele care că vor lăsa o urmă mai pregnantă în realitate/cinema, prin faptul că portretizează și fac cunoscute anumite personalități sau prin calitățile tehnice (de producție propriu-zisă) pe care le etalează.

I. Boyhood e un proiect ambițios realizat de Richard Linklater. Cu ajutorul acelorași actori, printr-o poveste filmată ani la rînd, filmul urmărește devenirea unor personaje – părinți și copii. Fără să aibă un suflu nemaipomenit, filmul inspiră viață și te ține alături de personaje. Totuși, datele tehnice ale filmului (înțelegerea dificultății de a realiza un astfel de film de ficțiune), sînt mai puternice decît narațiunea sa.

Comoara lui Corneliu Porumboiu e un film despre cinematograf, ca singură comoară a lumii contemporane. O minte-comoară. 

Dheepan (r. Jacques Audiard), oferă o imagine coerentă asupra problemelor legate de integrarea imigranților din Orientul Mijlociu în Occident. Poate ajuta la înțelegerea contextului social care duce la atentate precum cele de acum o lună și jumătate din Paris. 

Leviatan, cel mai recent film semnat de Andrei Zviagintsev, vorbește despre prăpastia care se cască între cei care au puterea și cei conduși, despre dubla măsura a Legii, despre imaginea lui Dumnezeu – El însuși putere sau iubire – oglindită în Biserică. 

Lumea e a mea, lungmetrajul de debut al lui Nicolae Constantin Tănase, izbutește să prindă conștiința liceenilor din România. E un film elocvent pentru o stare de spirit destul de întinsă în aceste spații școlare. 

Sicario, Denis Villeneuve. Trafic de droguri, noile carteluri – mexicane, servicii secrete americane, jocuri de culise, vînători și răzbunări, oameni mutilați, multă suferință. Nu e Heli lui Amat Escalante, dar e un film destul de dur și de lucid în relație situațiile abordate. 

Star Wars: The Force Awakens, al șaptelea episod al seriei, un film-omagiu adus aventurilor gîndite de George Lucas în anii 70-80, cu personaje cu o psihologie destul de coerentă, cu glume în regulă, cu mai multe secvențe de luptă decît mi-ar fi plăcut mie să văd, dar, altfel, și acestea considerabil mai echilibrate și cu sens decît în seriile anterioare, în care urmărim transformarea lui Anakin Skywalker în Darth Vader.

 

II. Aferim, minte-limbaj-cinema, accesul la trecut, istoria ca discurs al prezentului. Un film semnat de Radu Jude. 

Mad Max: Fury Road – un film care nu mi-a plăcut, l-am găsit prea repetitiv (în secvențele de acțiune brută) și prea încordat. Totuși, e cel mai important blockbuster al anului și chiar al anilor 2000: prin faptul că marchează o întoarcere la natural în ceea ce privește recuzita și o renunțare – într-o măsură importantă – la imaginile generate de computer. 

The Salt of the Earth. Un documentar realizat de Wim Wenders și Juliano Salgado despre fotograful Sebastiao Salgado. Portretul unui om, al unei viziuni despre umanitate; portretul unei familii. 

Winter Sleep, un film intens, ca o bandă a lui Moebius în care viața și raportarea înțeleaptă la viață sunt simultan aspecte organice ale existenței. Realizat de Nuri Bilge Ceylan.

Cătălin Mesaru (Filmreporter.ro)

Anul acesta am văzut un număr deloc acceptabil de filme, din păcate. M-am axat mai degrabă pe seriale și pe muzică. Astfel, am ratat impardonabil câteva filme din festivaluri și foarte multe din cinematografe (Sicario și The Lobster sunt doar câteva dintre cele pe care le-am ratat). În plus, anul acesta, în festivalurile de la noi s-au strecurat și niște filme pe care le-am plasat deja anul trecut în topul de final de an, dar care ar fi meritat să intre din nou și în topul de anul acesta (A Girl Walks Home Alone At Night, Cold In July și The Tale of Princess Kaguya, în cadrul BIFF, și Cub în cadrul Full Moon Festival, Magical Girl în cadrul TIFF). Să-i dăm bice, totuși:

1. Mad Max: Fury Road

Pentru că George Miller face la 70 de ani și cu minimum de dialog ce n-au reușit și nu vor reuși să facă alții la 30-40. Întrebarea e: oare o să mai fie ceva relevant în cinemaul de acțiune după acest film?

2. Love

Pentru că nu e neapărat despre dragoste, ci despre autodistrugere și alegeri greșite (cu tot cu repercusiunile lor). Puncte bonus pentru pastilele autoreferențiale.

3. The Duke of Burgundy

Pentru că Peter Strickland abordează o relație dintre două femei cu panașul unui expert în giallo-uri, cu niscaiva trimiteri la magnificele Il tuo vizio è una stanza chiusa e solo io ne ho la chiave sau Sei donne per l’assassino.

4. The Forbidden Room

Pentru că e de Guy Maddin și pentru că e cu Udo Kier. E dement, psihotronic și incoerent.

5. Inside Out

Pentru că e un film care invită la nostalgie și te strânge în brațe făcându-te să „simți chestii”.

6. La Isla Minima

Pentru că e un thriller foarte competent (și stă foarte bine în ceea ce privește imaginea) și e cum ar fi trebuit să fie True Detective ca să nu mă doboare de plictiseală.

7. Plan Sexenal

Pentru că e un amestec de bucăți din Lost Highway și filme slasher asezonat cu niște comentariu social și foarte multă forfotă psihologică.

8. Remake, Remix, Rip-off

Pentru că cinemaul turcesc de contrabandă (a se citi: filmele care fură cu nesimțire din filmele americane) de anțărț îmi este teribil de drag și pentru că acest documentar e maxim de amuzant.

9. Ant-Man

Pentru că e un heist movie incredibil de distractiv și pentru că Paul Rudd e Paul Rudd. Sigur ar fi fost mai sus în top dacă ar fi fost regizat de regizorul original, Edgar Wright.

10. The Assassin

Pentru că e o serie de ilustrate superbe. Narațiunea e dată la o parte, iar toată experiența devine insurmontabil de plictisitoare, dar arată impecabil și te pierzi în el complet.

Alin Ludu Dumbravă (aldmovieland.blogspot.com)

În fiecare an trebuie să trișez la topul de filme, pentru că atunci când el trebuie să apară, nu am văzut toate producțiile anului respectiv și multe dintre filmele importante intră în cinema abia în ianuarie /februarie anul următor (așa numitul the awards season).

*

Pentru 2014, (v. topul pe anul trecut aici), dar ieșite la noi în 2015, ar fi Birdman, Winter Sleep și Whiplash (cronica aici).

*

Neieșite (la noi în cinema), Inherent Vice al lui Paul Thomas Anderson, pe care nu au mai avut curajul să îl distribuie în cinema – păcat, dar nah, îi cred că așa un OZN nu a mai avut de mult pe mână Warner. Ce am scris despre film, aici.

Iranianul A Girl Walks Home at Night, alb/negru, stylish,un nou twist la filmele cu vampiri, soundtrack eclectic, cu un regal mai ales la piesa Federale, Black Sunday 🙂

și En duva satt på en gren och funderade på tillvaron, adică Un porumbel stă pe o ramură și reflectează la propria-i existență, de Roy Andersson, care iese pe ecrane la noi în 2016 și, deci, o să apară în anumite topuri pe 2016.

*

Pentru 2016, ar fi la noi The Hateful Eight, Youth, Carol, Son of Saul și sigur va fi și The Revenant (deși nu l-am văzut încă :).

*

Punct și de la capăt, că e tare greu 🙂

Cel mai important film al anului este, așa cum am anunțat din mai, când l-am văzut la Cannes, unde a deschis festivalul, e Mad Max: Fury Road, come back-ul lui George Miller.

Am aşteptat 30 de ani să îl văd pe Max Rockatansky again! Și e cel mai bun film pe care l-am văzut de mult timp încoace. Și e istorie de cinema, dincolo de cel mai lung film în producție, extraordinar în 2D, iar în 3D și mai spectacular! Tom Hardy e cool, ca și felul în care e introdus. Charlize Theron-Furiosa e minunată. Immortal Joe? Și muzica de Tom Holkenborg (Junkie XL) și montajul, și imaginea lui John Seale (care se retrăsese). Totodată, e cel mai feminist film al anului! What a Lovely Day! L-am văzut de trei ori la cinema și de-abia aștept să-l revăd. Dar tot pe ecran Mare! Îi dedic locurile 1-3,33,333 :), iar distanța față de restul filmelor – emoțional și cinematografic – e uriașă.

Sicario: Asasinul – Dennis Villeneuve. Thriller-ul nr. 1 al anului, magistral ținut în mână și cu trei regaluri de interpretare: Emily Blunt, Josh Brolin și Benicio Del Toro.

Beasts of No Nation, de Cary Joji Fukunaga. Film crunt de război, biografia unui copil african devenit soldat, în mijlocul unui iad cumplit. Un Idris Elba extraordinar. Dramă produsă de Netflix (bravo lor), cu premieră la Veneția, care merită să fie băgată în seamă de Oscar.

Bone Tomahawk – S. Craig Zahler (și scenarist și compozitorul muzicii). Instant cult movie. Și western, și horror, cu canibali. Atmosferă, plus Patrick Wilson, Kurt Russell, Matthew Fox, Richard Jenkins și un inedit David Arquette. Cameo copios, Sid Haig.

Black Mass / Afaceri murdare, de Scott Cooper. Biopicul lui Whitey Bulger cu un Johnny Depp ultra-intens, cum nu l-am mai văzut demult, și de nerecunoscut, un soi de gangland anti-Scorsese, care te lasă cu un gust amar în gură și cu sentimente contradictorii.

Bridge of Spies / Podul spionilor – Spielberg impecabil și elegant ca din altă epocă, cu un Tom Hanks superb și o imagine și scenografie uluitoare, plus un mesaj politic actual.

Mission: Impossible 5. Rogue Nation, de Christopher McQuarrie, e mai bun ca Bond 24 Spectre, care e atât de inegal încât îți vine să o iei razna. Iar The Man from UNCLE (numai soundtrackul, care e pe locul 1 în topul meu de soundtrackuri 2015) e bine făcut, dar steril, total neimplicant.

The Walk – scena de senzație a anului în IMAX și 3D. Minus accentele, filmul cel mai tensionat al anului. Tur de forță Robert Zemeckis.

Scenariul la Steve Jobs (Danny Boyle), impecabil.

SF-ul anului: Ex Machina, de Alex Garland, deși e și horror/thriller. Extrem de stilizat și de întunecat. Ecouri de Kubrick și …Alicia Vikander.

De menționat două țăcăneli, care sunt mai mult comedii fantastice decât filme horror: filmul de limbă engleză al iraniencei Marjane Satrapi (Persepolis), The Voices, cu un Ryan Reynolds psihopat, care vorbește cu câinele lui Boşco și pisica malefică cu accent scoțian Mr. Whiskers. Și maghiarul Liza the Fox Fairy, cu atmosferă finlandeză și karaoke japonez, de Károly Ujj Mészáros,pe care l-am văzut la Grossmann 11 și l-am adus la Dracula 03, ambele cu clare influențe Caro & Jeunet.

Și tot la filme horror: Spring, slovenul Idyll și We Are Still Here!

Bun şi The Gift.

Şi un campy Turbo Kid.

Aferim!, de Radu Jude. Cel mai bun film românesc al anului! Și film cult deja. Cronica mea, aici.

Animația anului: Inside Out / Întors pe dos (Pete Docter). N-am văzut încă Anomalisa!

Comedia anului: Le Tout Nouveau Testament / Testamentul nou nouţ, de Jaco Van Dormael. Ecouri de Monty Python, Roy Andersson și Bunuel.

Biografic: Love &Mercy, de Bill Pohlad. Emoționant biopic despre Brian Wilson de la Beach Boys. Tânăr îl interpretează Paul Dano, și bătrân, John Cusack.

Documentar: Listen to Me Marlon, de Stevan Riley. Compilat din sute de ore de casete audio pe care le-a înregistrat Marlon Brando în particular, un fascinant portret al unei misterioase și extrem de controversate legende. Sper să ia Oscarul.

Dezamăgirile anului: Marțianul. De ce? Pentru că e regizat de un Ridley Scott pedestru și e mult prea dornic să placă, în stilul american dulceag, total Bay-ist.

Spectre – vezi mai sus.

Star Wars. Ep.VII – Jar Jar…Abrams ?

Sebastian Ceolca (deathbox333.wordpress.com)

Top 10 2015:

1. Inherent Vice, Paul Thomas Anderson
2. The Frame, Jamin Winans
3. A Girl Walks Home Alone at Night, Ana Lily Amirpour
4. Hyena, Gerard Johnson
5. Slow West, John Maclean
6. Mad Max: Fury Road, George Miller
7. The Tribe, Miroslav Slaboshpitsky
8. Ex Machina, Alex Garland
9. White God, Kornel Mundruczo
10. Z for Zachariah, Craig Zobel

Menţiuni speciale: Bone Tomahawk, S. Craig Zahler; Taxi, Jafar Panahi; The Boy, Craig William Macneill

Top 10 filme horror foarte bune și foarte proaste, pe 2015:

De văzut:

1. The Atticus Institute, Chris Sparling
2. The Witch, Robbert Eggers
3. Clown, John Watts
4. It Follows, David Robert Mitchell
5. Zombeavers, Jordan Rubin
6. Wyrmood, Kia Roach Turner
7. We Are Still Here, Ted Geoghegan
8. Idyll, Tomaz Gorkik
9. Exeter / Backmask, Marcus Niespel
10. Backcountry, Adam MacDonald

Menţiuni speciale: Cybernatural / Unfriended, Levan Gabriadze; Threehouse, Michael J. Bartlett & Cub / Welp, Jonas Govaerts

De evitat:

1. Muck, Steve Wolsh
2. Area 51, Oren Peli
3. Mamula / Killer Mermaid, Milan Todorovic
4. Preservation, Christopher Denham
5. All Hallows’ Eve, omnibus
6. Eaters, Johnny Tabor
7. The Pyramid, Gregory Levasseur
8. The Green Inferno, Eli Roth
9. Jeruzalem, Don Paz & Yoav Paz
10. The Perfect Husband, Lucas Pavetto 

Ion Indolean (Filmsense.eu, Observator Cultural)

15 pentru 2015

1. Mia madre (regia Nanni Moretti)
2. Kis Uykusu (regia Nuri Bilge Ceylan)
3. Plemya (regia Miroslav Slaboshpitsky)
4. Comoara (regia Corneliu Porumboiu)
5. Aferim! (regia Radu Jude)
6. Un etaj mai jos (regia Radu Muntean)
7. La loi du marché (regia Stéphane Brizé)
8. The Look of Silence (regia Joshua Oppenheimer)
9. Lost River (regia Ryan Gosling)
10. Remake, Remix, Rip-Off: About Copy Culture & Turkish Pop Cinema (regia Cem Kaya)
11. Nie yin niang (regia Hsiao-Hsien Hou)
12. Autoportretul unei fete cuminți (regia Ana Lungu)
13. Acasă la tata (regia Andrei Cohn)
14. El botón de nácar (regia Patricio Guzmán)
15. Steve Jobs (regia Danny Boyle)

Mareleecran.net

Ăsta e topul nostru 15 din 2015, alcătuit de Felix Petrescu, cu un bonus de Lucian Mircu.

The Lobster

Satira socială dusă ușor în fantastic. Domnul Lanthimos nu are pic de milă față de spectator. Și pentru asta îi mulțumesc. Un film greu și dureros.

A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence

Aici se încheie o trilogie magnifică. De râs, de plâns, de balegă de mânz: umanitatea.

Body (Ciało)

Cel mai bun și puternic film polonez de anul acesta. Un film cu un final neașteptat dar potrivit. O reflecție despre corp, viu sau mort, real sau astral, pentru că toți avem unul sau mai multe.

Tu Dors Nicole

O mică bijuterie de film de la un regizor canadian drag mie: Stephane Lafleur. V-au plăcut Ghost World, Temporada de patos, Frances Ha? O să vă placă și ăsta.

Turbo Kid

Un tribut filmelor 80s si VHS Culture cum nu s-a mai văzut. Pastișe la pastișe făcute cu mult umor, ritm, chef de film și efervescența care lipsește filmelor mainstream cu super-eroi.

Just Jim

Un debut surprinzător de bun. Un “coming of age” movie de un (tânăr) autor jucăuș și plin de șarm cinematic. O coloană sonoră fabulos de bună și potrivită, probabil cel mai bun OST de anul ăsta.

Mr. Turner

Timothy Spall exprimând o paletă largă de sentimente doar prin mormăituri dirijate de mâna fină a maestrului Mike Leigh și păstoriți de fantoma lui Turner. Ce să vrei mai mult?

Mississippi Grind

Cel mai bun film din ultima vreme pe subiectul “dependență”, cu unul din actorii mei favoriti: Ben Mendelsohn. Film mic dar bun.

Schneider vs Bax

Comedie tare neagră de la Alex van Warmerdam, nu atât de bună ca filmele lui anterioare dar suficient de bună ca să o recomand cu caldură.

Ich seh, Ich seh

Un „euro art horror” mic și bun. Cum trebuie să fie. Poveste originala cu kids și fantome și atmosferă de ținut părul electrizat pe spinare după final. 2-3 zile.

Realité

Cel mai matur produs al lui Quentin Dupieux. O surpriză placută și o bucată de suprarealism cinematografic autentic. De trăit!

Fires On The Plain

Un remake nou la o poveste mai veche. Un film cumplit despre ororile războiului, grafic până la os și fără pic de cosmetică a conceptului. Terifiant și aproape inuman, așa cum trebuie spuse poveștile despre războaie. Buget mic, dar acting compensator.

Durak/ The Fool

O poveste cu un „prost” rus care încearcă sa lupte cu tot sistemul birocratic și politic corupt. Sună familiar? Lipsește Vladimir Sancho Panza la apel.

Mistress America

Pentru că Woody Allen s-a ramolit rău de tot, Noah Baumbach i-a luat locul la producția de comedii (newyorkeze+evreiești+inteligente+nevrotice+cute). Și o face bine, cu Greta Gerwig…

Victoria

Un bank robbery berlinez care definește o generație, un oraș, o stare. Filmat într-o singură noapte și aparent dintr-un singur take, “Victoria” e printre foarte puținele filme germane care mi-au picat bine în ultimii ani.

(Waka_X aka Felix Petrescu)

BONUS

Sicario/ Asasinul
E mai ritmat ca o samba și exact când crezi că te-a pierdut în infernul din Juarez, te prinde cu fermitate, fără milă, și îți trage două gloanțe în piept de le simți chiar și prin vesta de protecție de spectator.

Court/ Tribunalul
Uitați tot ce știți despre Bollywood! Pe lângă dilemele social-politice pe care le ridică, oferă și un tablou al societății indiene sfâșiate de contraste și contradicții. Pe de o parte încearcă să se înnoiască, să se elibereze de trecutul și mentalitatea colonială, dar pe de alta vine tradiția (cutume, caste, legi de la 1860) și le dă tuturor în cap. Un debut impresionant al tânărului Tamhane. Dar mai impresionat am fost de poetul rebel/trubadurul/ hip-hop artistul de 65 de ani care sperie sistemul cu rimele sale.

Melbourne 
Din aceeași familie cu About Elly și A separation (împart și protagonistul Peyman Mooadi). Iranienii fac filme sufocante cu o impresionantă economie de mijloace (toată acțiunea din Melbourne se petrece într-un apartament) și care te lovesc în plex.

Liza the Fox-Fairy
Un mișmaș simpatic, proaspăt, amuzant, exotic, misterios, colorat, plin de fantezie, cum am vrea să vedem și în cinematografia noastră. Iar coloana sonoră este… musai. Hat perse!

Testamentul Nou Nouț
Moș Crăciun există. Locuiește la Bruxelles… sau ceva de genul ăsta. Comedie aparent ușurică, dar cu destul miez, care amintește (în momentele ‘poetice’) de Destinul fabulos al lui Amelie Poulain.

Documentarul anului:
The Look of Silence (sequel-ul și mai răvășitor al răvășitorului The Act of Killing) și Bitter Lake, de Adam Curtis (dacă vrei să înțelegi cum a apărut ISIS, de la 1945 încoace)

Documentarul + soundtrack-ul anului: Junun (de P.T. Anderson)
Mențiuni: Amy sau fata de dincolo de praful stelar și The Wolfpack.

De aici: http://www.mareleecran.net/2015/12/15-din-2015-plus-inca-ceva.html

Doinel Tronaru (Adevărul)

Vă propun un clasament al celor mai bune filme difuzate pe marile noastre ecrane în anul cinematografic 2015, despre care aţi putut citi în cronicile de film de pe print sau online din Adevărul. Este vorba strict despre cele care au avut premiera oficială românească în 2015, de aceea foarte multe dintre ele au de fapt ca an de producţie 2014. Încă două topuri se ocupă de blockbusteruri şi de filmele proaste ale lui 2015.

Topul celor mai bune filme din 2015 (distribuite în România):

1. Tribul / The Tribe / Plemya (Ucraina-Olanda, 2014)

• Regia: Miroslav Slaboshpitsky
• Cu: Grigoriy Fesenko, Yana Novikova, Rosa Babiy

Planeta maimuţelor: Nu (doar) pentru că este turnat în întregime cu interpreţi neprofesionişti surdo-muţi şi vorbit în limbajul gestual al acestora, filmul Tribul, uluitorul debut în lungmetraj al ucraineanului Miroslav Slaboshpitsky (40 de ani), şi-a asigurat încă de la bun început un loc sigur în istoria cinematografiei universale.

2. Boyhood. 12 ani de copilărie / Boyhood (SUA, 2014)

• Regia: Richard Linklater
• Cu: Ellar Coltrane, Patricia Arquette, Ethan Hawke, Lorelei Linklater

Trecut-au anii…: La peste un secol de la inventarea cinematografului, regizorul american Richard Linklater reuşeşte, prin Boyhood. 12 ani de copilărie, un experiment fără precedent în întreaga istorie a acestui mediu. Regizorul îşi propune să capteze însăşi trecerea timpului, să redea modul în care se scurg anii şi transformarea ireversibilă pe care curgerea acestora o provoacă asupra fiinţelor umane.

3. Aferim! (România-Bulgaria-Cehia, 2015)

• Regia: Radu Jude
• Cu: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma

Țiganii?: Dincolo de ce obiecţii ar putea avea unul sau altul, regizorul Radu Jude realizează în filmul său Aferim! o uluitoare reconstituire a epocii, fără precedent în cinematografia românească şi la un nivel rar atins în cea universală. Radu Jude a realizat, cu Aferim!, singurul film istoric românesc de până acum care-şi merită cu adevărat numele.

4. Chappie (SUA-Mexic, 2015)

• Regia: Neill Blomkamp
• Cu: Sharlto Copley, Dev Patel, Hugh Jackman, Sigourney Weaver, Ninja, ¥o-Landi Vi$$er

Un robot se umanizează: În primul rând, este pentru Neill Blomkamp o reîntoarcere la adevăratul său stil, cel care l-a impus atât de fulgerător, cel din District 9, aceasta după semi-eşecul cu Elysium (primul efort hollywoodian al său), precum şi o reîntoarcere în Johannesburg-ul natal. Filmul, scris de Blomkamp împreună cu soţia sa, Terri Tatchell (ca şi District 9), şi realizat cu o mână atât de sigură că-ţi taie respiraţia, poate servi şi drept parabolă filozofică pentru multe lucruri: mitul creatorului, cel al inteligenţei artificiale, umanizarea prin sacrificiu, obsesia imortalităţii etc.

5. Întors pe dos / Inside Out (SUA, 2015)

• Regia: Pete Docter
• Cu (voci): Amy Poehler, Phyllis Smith, Kaitlyn Dias

În mintea lui Riley: Cel de-al 15-lea film de animaţie produs de studiourile Pixar, Inside Out / Întors pe dos, pare cel mai revoluţionar de până acum, impresie lăsată oricum de fiecare premieră aparţinând acestor realizatori.

6. Mami / Mommy (Canada, 2014)

• Regia: Xavier Dolan
• Cu: Anne Dorval, Antoine-Olivier Pilon, Suzanne Clément

Zgomotul şi furia: O poveste de dragoste neobişnuită, între un adolescent cu probleme psihice şi nefericita sa mamă, ne istoriseşte într-un mod sfâşietor tânărul regizor canadian Xavier Dolan în cel mai recent film al său. Prin Mommy, de fapt, Xavier Dolan recuperează la cote maxime genul filmelor dedicate marginalilor, aşa-numiţilor dezmoşteniţi ai soartei, gen de filme care au făcut fala cinemaului independent american în anii ’70 şi mai încoace.

7. Sarea pământului / The Salt of the Earth / Le sel de la terre (Franţa-Brazilia-Italia, 2014)

• Regia: Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado
• Cu: Sebastião Salgado, Wim Wenders, Juliano Ribeiro Salgado

Condiţia umană după Wim Wenders: Nimeni nu ar trebui să piardă filmul documentar Sarea pământului, realizat de marele regizor german Wim Wenders, un film despre fotografie şi cinema, dar mai ales despre umanitate şi planeta Pământ.

8. Leviatan / Leviathan / Leviafan (Rusia, 2014)

• Regia: Andrei Zviaghinţev
• Cu: Aleksei Serebriakov, Elena Liadova, Roman Madianov

Anti-Putin: E păcat că a trecut neobservat filmul Leviathan, al importantului regizor rus Andrei Zviaghinţev, film care a fost unul dintre cele mai de impact ale anului trecut şi a ratat la mustaţă Premiul Oscar. Leviathan este actual în următorul mod: arată pe înţelesul oricui ce înseamnă modul de viaţă rusesc, cum se conduce această ţară, ce valoare au în ea drepturile omului şi noţiunea de individ.

9. Birdman / Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei (SUA-Canada, 2014)

• Regia: Alejandro González Iñárritu
• Cu: Michael Keaton, Edward Norton, Emma Stone, Naomi Watts

Aşa sfârşesc supereroii sau Despre ce vorbim când vorbim despre cinema: Noul film al reputatului regizor mexican Alejandro G. Iñárritu, Omul Pasăre, cu fostul Batman Michael Keaton în rolul titular, este în acelaşi timp o satiră la adresa proliferării filmelor cu supereroi, cât şi o privire intensă în măruntaiele lumii teatrului, cum nu s-a mai făcut de mult în cinemaul american.

10. Microb şi Gazolină / Microbe et Gasoil / Microbe & Gasoline (Franța, 2015)

• Regia: Michel Gondry
• Cu: Ange Dargent, Théophile Baquet, Diane Besnier, Audrey Tautou

Pe drumurile Franței: Unul dintre cei mai inventivi cineaşti din istorie, francezul Michel Gondry revine spectaculos cu Microb şi Gazolină, un film simplu şi curat, cum rar se mai fac astăzi. În general, filmele lui Gondry te fac să crezi că viața e (mai) frumoasă, iar acest film cu eroi adolescenți cu atât mai mult. Dacă s-ar face mai multe filme ca acesta, lumea ar fi, poate, un loc mai bun.

Menţiuni: ar mai fi putut intra în top (de data aceasta, în ordinea cronologică a premierei pe ecrane; sunt privilegiate filmele care nu prea au rulat şi nu prea s-au putut vedea, trecând mai mult sau mai puţin neobservate): Winter Sleep, Whiplash, Le meraviglie, Stockholm, White God, Clouds of Sils Maria, Un beau dimanche, Vi är bäst!, Phoenix, Relatos salvajes, Timbuktu, Irrational Man, The Pearl Button, Dheepan, Une nouvelle amie, Le tout nouveau testament, Louder than Bombs, Amy, Aliyah DaDa, Muntele magic…

Urmează top 10 al blockbusterurilor, al filmelor de public, dar care au valoare artistică şi, în ultimă instanţă, pot fi socotite la rândul lor filme de autor:

1. Războiul stelelor: Trezirea Forţei / Star Wars: The Force Awakens (SUA, 2015, regia J.J. Abrams)
2. Mad Max: Drumul furiei / Mad Max: Fury Road (Australia-SUA, 2015, regia George Miller)
3. Chappie (SUA-Mexic, 2015, regia Neill Blomkamp)
4. Întors pe dos / Inside Out (SUA, 2015, regia Pete Docter)
5. Ex Machina (Marea Britanie, 2015, regia Alex Garland)
6. Sicario (SUA, 2015, regia Denis Villeneuve)
7. Everest (Marea Britanie-SUA-Islanda, 2015, regia Baltasar Kormákur)
8. Jurassic World (SUA, 2015, regia Colin Trevorrow)
9. Black Mass (SUA-Marea Britanie, 2015, regia Scott Cooper)
10. Marţianul / The Martian (SUA, 2015, regia Ridley Scott)

Menţiuni: Into the Woods, Tomorrowland, Bridge of Spies, In the Heart of the Sea, Victor Frankenstein.

În sfârşit, topul celor mai proaste filme, dar alese dintre cele cu pretenţii, cu ştaif, care voiau să dea lovitura în cinema, dar sunt departe de aşa ceva. Ordinea este inversă de data aceasta, deci locul 1 este cel mai prost, iar locul 10 cel mai bun (sau mai puţin prost) dintre ele (dar ţinând cont de raportul dintre pretenţii şi rezultat):

1. Ascensiunea lui Jupiter / Jupiter Ascending (SUA, 2015, regia: Andy Wachowski, Lana Wachowski)
2. Terminator: Genisys (SUA, 2015, regia Alan Taylor)
3. A doua şansă / En chance til / A Second Chance (Danemarca-Suedia, 2014, regia Susanne Bier)
4. Cel Ales (România, 2015, regia Cristian Comeagă)
5. Viaţa bate filmul / She’s Funny That Way (SUA, 2014, regia Peter Bogdanovich)
6. Ricki and the Flash (SUA, 2015, regia Jonathan Demme)
7. Magic Mike XXL (SUA, 2015, regia Gregory Jacobs)
8. Self/less (SUA, 2015, regia Tarsem Singh)
9. Oraşe de hârtie / Paper Towns (SUA, 2015, regia Jake Schreier)
10. Marţianul / The Martian (SUA, 2015, regia Ridley Scott)

Ţin neapărat să spun şi că în anul 2015 s-a înregistrat fenomenul filmelor care apar ca fiind distribuite, dar au fost imposibil de văzut (şi spun asta pe propria piele, lucru verificat de multe ori) în sălile de cinematograf unde erau programate (majoritatea titlurilor aparţin societăţii Clorofilm, mai nou şi celor de la Cine Europa, dar sunt şi câteva de la Independenţa, Macondo sau Transilvania). Este grav, pentru că aceste titluri apar în străinătate ca fiind distribuite pe piaţa noastră, dar în realitate ele nu au putut fi văzute de eventualii cinefili.

Le menţionez aici pentru conformitate, ca o listă a filmelor importante din 2015 care nu s-au putut vedea ioc, sau, în cel mai bun caz, foarte greu (deşi, repet, D-zeu mi-e martor că am încercat): Sacro GRA, White Shadow (ambele Clorofilm; şi Vi är bäst! a fost aproape în situaţia asta, l-am văzut cu mare greutate), Violette (tot Clorofilm), Diplomatie (Clorofilm), Cake (PARLUX Entertainment), The Absent One (Independenţa Film), Macondo (Clorofilm), Force Majeure (Clorofilm), The Visit (Clorofilm) şi multe altele… Şi toate filmele franţuzeşti distribuite spre sfârşitul anului de Cine Europa: Une nouvelle amie, Microbe et Gasoil, Papa ou maman, Marguerite, Lolo.

Raluca Bugnar (CinemaRx.ro)

• The Tribe / Plemya
• Liza The Fox Fairy
• Good Night Mommy
• Mustang
• The Lobster
• Rams / Hrutar
• Aferim!
• Respire
• The Kindergarten Teacher
• Mad Max: Fury Road
• Inside Out
• Relatos salvajes / Povești trăsnite
• Life Sentences (documentar, regia Nurit Kedar | Yaron Shani, văzut la Astra Film Festival)
• Live From New York (documentar despre Saturday Night Live, a rulat la Comedy Cluj)

Andreea Pătru (Filmreporter.ro)

Anul 2015 a fost un an bogat în filme bune. Am participat la festivaluri și am văzut mai multe filme decât de obicei, iar topul acesta e unul eclectic. Ordonarea nu este una calitativă, ci una dictată de preferințe personale aflate la distanțe infime în clasamentul meu.

1. L’Accademia delle Muse, Spania (r. José Luis Guerín)
Guerin explorează liniile fine dintre realitate și ficțiune, pendulează între artă și viață, rațiune și sentiment.
2. Dark in the White Light, Sri Lanka (r. Vimukthi Jayasundara)
Despre care am scris aici: http://blogs.indiewire.com/criticwire/in-new-films-from-israel-and-sri-lanka-faith-struggles-in-the-shadows-20150902
3. Right Now, Wrong Then, Coreea de Sud (r. Hong Sang-soo)
Marele câștigător al Leopardului de Aur, despre care am scris aici: http://www.filmreporter.ro/23-08-2015-festivalul-de-film-de-la-locarno-right-now-wrong-then/
4. Kastrāts Kuilis, Letonia, (r. Raitis Ābele, Lauris Ābele)
Scurtmetrajul atât de valoros și de potent cinematografic, încât a intrat într-un top în care predomină lungmetraje plimbate pe la marile festivaluri.
5. Entertainment, SUA (r. Rick Alverson) 

Cristina Zaharia (Port.ro)

Top filme dintre cele care au rulat pe ecrane în România

Documentare:

1. Sarea pământului – pentru forţa cadrelor, a imaginii
2. Secretul nasturelui de sidef – pentru mesajul puternic

Animaţie:

1. Song of the Sea – un minunat film văzut în 2015
2. Mune – un Avatar desenat, splendidă călătorie vizuală, probabil câştigătorul Oscarului
3. Micul Prinţ – filmul-cadou pe care trebuie să îl vadă toată lumea, să îl aibă în colecţie toţi
4. Cuibul dragonilor – bună poveste, reuşit pusă în imagini digitale

Film românesc (nu că ar merita o scoatere din calup, ci doar ca să câştig astfel la numărul fix un plus de pelicule)

1. Aferim
2. Un etaj mai jos
3. Acasă la tata

*toţi şi toate câştigători, cu siguranţă, şi la premiile Gopo 2016

Top 10 filme 2015:

1. Mad Max
2. Ex machina
3. Marţianul
4. Birdman
5. Jupiter Ascending
6. Into the Woods
7. Kingsman
8. Cenuşăreasa
9. Secretul lui Adaline
10. Tomorrowland

Fiecare pe genul său, cu inovaţii şi reuşite narativ-vizuale.

Și, desigur, un bonus pentru recordul istoric de box-office, Star Wars: trezirea forţei.

Andreea Drogeanu (andreeadrogeanu.com)

Ordinea nu este relevantă, iar numărul final am încercat să-l distilez până la esenţă. Şi aşa am rămas cu 30 de titluri. Am fost tentată să strecor un număr semnificativ de filme documentare, însă la final am decis să fac şi o listă separată. Topul general include filme văzute exclusiv în sălile de cinema din New York. Am ratat câteva pelicule importante precum Li’l Quinquin, Victoria, Taxi, Arabian Nights, The Wonders, Buzzard, Entertainment, Christmas Again şi What Happened Miss Simone. Krisha, selectat în programul festivalului BAM Cinema Fest şi ales pentru o proiecţie aniversară Indiewire în vară, mi-a plăcut prea mult pentru a-l lăsa deoparte pentru 2016. Va ajunge în lună martie pe ecranele din America. About Elly, deşi a avut premiera în Europa în 2009, a poposit în America abia în 2015. Am reuşit să văd câteva filme româneşti la Tribeca Film Festival şi apoi în decembrie la Making Waves, la Film Society of Lincoln Center.

Top 2015:

1. Amy
2. 45 Years
3. Krisha
4. Heaven Knows What
5. Heart of a Dog
6. About Elly
7. Mad Max: Fury Road
8. A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence
9. Ex Machina
10. The Kindergarten Teacher
11. Carol
12. 99 Homes
13. The Tribe
14. Phoenix
15. Eden
16. Advantageous
17. Girlhood
18. Stinking Heaven
19. White God
20. The Big Short
21. The Assassin
22. Hard to Be a God
23. The Revenant
24. The Look of Silence
25. Listen to Me Marlon
26. Love & Mercy
27. James White
28. Queen of Earth
29. Timbuktu
30. Tangerine
31. A Most Violent Year
32. Wild Tales
33. Room
34. Tangerines
35. Felt

 

Top filme documentare (în plus faţă de cele 4 regăsite în topul general)

• Welcome to Leith
• Iris
• Toto and His Sisters
• Cartel Land
• Best of Enemies
• Dior and I
• Seymour: An Introduction
• Ballet 422
• Mad Tiger
• The Russian Woodpecker
• The Black Panthers:Vanguard of The Revolution

 

Top filme româneşti (lungmetraje + scurtmetraje)

• La limita de jos a cerului
• Un etaj mai jos
• Toto şi surorile lui
• Aferim
• Comora
• De ce eu?
• Ramona
• Nu exista-n lumea asta
• O lume nouă
• Das Spektrum Europas

Marin Apostol (blogdecinema.ro)

Nu sunt multe filme care să mă fi impresionat dintre cele care s-au lansat anul acesta prin cinematografe, dar sunt câteva pe care mă bucur că am reușit să le văd și pe care le recomand.

Cel mai bun film (de acțiune): Mad Max: Fury Road

• pentru că George Miller revine după 30 de ani la acțiune și o face într-un stil atât de plin de energie încât n-ai spune că filmul acesta e creația unui om de 70 de ani;
• pentru că ignoră rețeta curentă a filmelor de acțiune și reinventează un gen pe care Hollywood-ul îl dusese undeva între plictisitor, previzibil și instantaneu uitabil;
• pentru că Miller vrea acțiune, dar și persoane, nu personaje, vrea explozii, dar și conexiuni interumane;
• pentru că punctul culminant nu presupune și mai multă violență, ci implicare emoțională;
• pentru că George Miller s-a întors și genul numit acțiune a căpătat un nou film de referință;
• și pentru muzica lui Junkie XL.

Cel mai bun film inspirațional: Whiplash

• pentru că Whiplash înseamnă pasiune și determinare și dorința de a avea succes, dar și sacrificiu și J. K. Simmons înjurând cu disperarea omului pentru care „a good job” nu e niciodată de ajuns; și Miles Teller bătând la tobe cu disperarea omului pentru care orgoliul și pasiunea pot deveni toxice;
• pentru că este intens și plin de emoție și poate singurul său defect îl reprezintă faptul că reduce jazzul doar la tehnică și repetiții.

Cea mai bună dramă: Mommy

• pentru că Xavier Dolan ia o poveste despre o mamă și fiul ei și o transformă într-o poveste despre singurătate, despre iubire, despre teamă, despre sacrificiu și despre renunțare;
• pentru că Xavier Dolan ia o poveste despre o mamă și fiul ei și o transformă într-un film cu trei personaje prinse în capcana propriilor vieți. Iar formatul 1/1 al imaginii amplifică acest sentiment. Muzica e folosită pentru evadarea din realitate, dar e doar o iluzie. Nu se poate evada din filmul lui Dolan;

Cea mai frumoasă poveste gotică de dragoste: Crimson Peak

• pentru că atunci când e bine făcut, un film e o experiență. Deseori, una care dă naștere unor emoții puternice. Sau opinii categorice. Iar de multe ori, e o aventură din punct de vedere stilistic. E captivantă și, mai ales, personală;
• pentru că, pe lângă toate cele de mai sus, la Guillermo del Toro, un film este pictură, este pasiune și este imaginație;
• pentru că e mai mult decât un film horror, mai mult decât un thriller cu accente horror, este o dramă romantică gotică, drama unei tinere care iubește și vrea să fie iubită, drama egoismului unui monstru, drama unui frate care-și iubește atât de mult sora încât acceptă să se transforme și el într-un monstru;
• pentru că este un film despre dragoste, un film despre cum dragostea într-o cantitate prea mare naște monștri, dar îi și vindecă, un film despre oameni bolnavi care se întâmplă să aibă și fantome în el.

Cea mai plăcere vinovată: Minions

• pentru că te obligă să te simți bine;
• și pentru că n-ai cum să le reziști ființelor acelea galbene și mici, cu un singur ochi sau cu doi, și care vorbesc o limbă ce pare o combinație de spaniolă, engleză, coreeană, căreia mi se pare normal să-i spunem minioneză.

Un film care ar fi meritat să fie prezent în cinematografe: Outside, un documentar de Andrei Schwartz

• pentru că m-a impresionat prin naturalețe și sinceritate;
• pentru că este un film despre doi oameni pe care-i leagă ceva inexplicabil, oameni care se acceptă unul în viața celuilalt, deși știu că au ceva de ascuns;
• pentru că este un film despre vinovăție, despre puterea de a-ți recunoaște vina și despre incapacitatea de a-ți cere iertare. Dar, mai ales, un film despre supraviețuire.