Cele mai bune filme din 2013. Topurile criticilor români

Inside LLewyn Davis

UPDATE. Inside Llewyn Davis, al fraţilor Coen, Heli, Amour,  La vie d’ Adèle, Spring Breakers şi noul film al lui Corneliu Porumboiu sunt câteva dintre titlurile care se regăsesc în topurile personale ale criticilor şi jurnaliştilor români pe care Filmreporter.ro le reuneşte pentru al patrulea an. Lista cronicarilor care ne-au oferit clasamentele lor pe anul 2013 va fi actualizată în zilele următoare.

Ierarhiile au fost întocmite de fiecare critic după propriile criterii.

Andrei Gorzo („Dilema Veche”)

Notă: Am ales exclusiv dintre filmele proiectate în cinematografe româneşti de-a lungul anului 2013 (chiar dacă unele sunt – după anul premierei internaţionale – filme din 2012 sau chiar din 2011), eliminându-le, însă, pe acelea care au beneficiat doar de câte o proiecţie sau două, în cadrul unor festivaluri sau evenimente speciale.

1. Calul din Torino / A torinói ló (Ungaria-Franţa-Germania-Elveţia, 2011), de Béla Tarr.
2. Înainte de miezul nopţii / Before Midnight (SUA, 2013), de Richard Linklater.
3. Inside Llewyn Davis (SUA, 2013), de Joel & Ethan Coen.
4. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (România, 2013), de Corneliu Porumboiu.
5. Heli (Mexic-Franţa-Germania-Olanda, 2013), de Amat Escalante.
6. Gravity (SUA, 2013), de Alfonso Cuarón.
7. Zero Dark Thirty (SUA, 2012), de Kathryn Bigelow.
8. Nu / No (Chile-Franţa-Mexic, 2012), de Pablo Larraín.
9. Vacanţa de primăvară / Spring Breakers (SUA, 2013), de Harmony Korine.

10. Propunerea mea pentru locul 10 este un montaj cu cele mai bune părţi din Django Unchained (SUA, 2012, de Quentin Tarantino) şi The Grandmaster / Yi dai zong shi (China, 2013, de Wong Kar-wai), plus o secvenţă din Eu şi tu / Io e te (Italia, 2012, de Bernardo Bertolucci) – cea cu el şi ea dansând, strâns îmbrăţişaţi, pe cântecul (lui David Bowie) Ragazzo solo, ragazza sola.

Menţiuni: Amour (Franţa-Germania-Austria, 2012, de Michael Haneke), Passion (Germania-Franţa, 2012, de Brian De Palma), Rocker (România, 2013, de Marian Crişan), Poziţia copilului (România, 2013, de Călin Peter Netzer), Adèle: Capitolele 1 şi 2 / La vie d’ Adèle (Franţa, 2013), de Abdellatif Kechiche.

Aceeaşi listă, dar comentată, a apărut în revista Dilema veche.

Dana Duma („Film”, „Contemporanul”) 

Fără ierarhizare, 10 titluri de filme văzute în România, în repertoriul obişnuit sau programate în festivaluri

1. Zero Dark Thirty (2012, Kathryn Bigelow)
2. Blue Jasmine (2013, Woody Allen)
3. Nu (2012,Pablo Larrain)
4. Gravity (2013, Alfonso Cuaron)
5. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (2013, Corneliu Porumboiu)
6. A Touch of Sin (2013, Jia Zhang-ke)
7. The Congress (2013, Ari Folman)
8. Inside Llewyn Davis (2013, Joel&Ethan Coen)
9. The Wolf of Wall Street (2013, Martin Scorsese)
10. The Zero Theorem (2013, Terry Gilliam)

Magda Mihăilescu

1. La grande bellezza (Paolo Sorrentino)
2. Inside Llewyn Davis (Joel şi Ethan Coen)
3. Blue Jasmine (Woody Allen)
4. Gravity (Alfonso Cuaron)
5. Nebraska (Alexander Payne)
6. Philomena (Stephen Frears)
7. The Wolf of Wall Street (Martin Scorsese)
8. Pozitia copilului (Călin Netzer)
9. La jaula de oro/ Golden Cage (Diego Quemada Diez)
10. 12 Years a Slave (Steve McQueen)

Iulia Blaga (Hotnews.ro)

Nu pot face un clasament. Mi-au plăcut, din ce am văzut în sălile din România şi la festivalurile de la Cannes sau Berlin, următoarele – cu filmul fraţilor Coen pe locul întâi, în orice situaţie:

Inside Llewyn Davis, de Joel şi Ethan Coen
All Is Lost, de J.C. Chandor
Jimmy P. (Psychotherapy of a Plains Indian), de Arnaud Desplechin
Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu
Poziţia copilului, de Călin Peter Netzer
Prince Avalanche, de David Gordon Green
Beasts of the Southern Wild / Tărâmul visurilor, de Benh Zeitlin
In the Fog/ În ceaţă, de Serghei Loznitsa
No / Nu, de Pablo Larrain
Epizoda u zivotu beraca zeljeza/ Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi, de Danis Tanovic

Pe Hotnews am făcut un fel de retrospectivă/clasament. Aş mai putea adăuga, daca m-ar întreba cineva ce iau cu mine (pardon de expresie) din filmele anului 2013: primele 10 minute din Gravity; prima jumatate din Câinele japonez (deci, probabil, doar câinele); nu doar pisica – ci intreg filmul fraţilor Coen; subversivitatea lui Spring Breakers; calmul lui Redford din All Is Lost; fragilitatea masivă a lui Benicio Del Toro din Jimmy P.; versatilitatea controlată a Luminitei Gheorghiu din Poziţia copilului; ideea „în trend” că te poţi descurca singur chiar dacă tot universul spune nu, precum şi ideea – tot în trend – că, indiferent unde ai fi, te îndrepţi spre un acasă care e în tine; faptul că mai sunt filme care să te facă să nu vrei să te laşi încă de meserie etc. etc.

Irina Trocan („Film Menu”)

Am făcut două top-uri: pentru primul m-am limitat la filmele care au rulat în 2013 în sălile româneşti, iar pentru celălalt am luat în calcul (ce-am văzut din) filmele din circuitul internaţional (le-am pus pe listă chiar dacă au avut premiera la vreun festival încă din 2012, dar abia anul următor au început să fie discutate şi promovate după merit).

Filmelor româneşti din 2013 nu le-am făcut un clasament separat, dar mi-au venit în minte repede: un film care are meritul de a fi intransigent (Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu), un debut în lungmetraj promiţător (Câinele japonez, de Tudor Jurgiu), un film care reintroduce în cinemaul mainstream câteva mărci stilistice ale Noului Cinema Românesc (Poziţia copilului, de Călin Netzer), altul care se joacă cu cadrul lung pentru efecte comice (Domestic, de Adrian Sitaru) şi un scurtmetraj care se avântă pe căi încă neexplorate în filmele româneşti despre societatea & spiritualitatea din ziua de azi (O umbră de nor, de Radu Jude). În alţi ani a fost mai bine, dar se putea şi (mult) mai rău.

Top 10 filme distribuite în România

Inside Llewyn Davis (Joel & Ethan Coen)
No (Pablo Larraín)
Hannah Arendt (Margarethe von Trotta)
Before Midnight (Richard Linklater)
Zero Dark Thirty (Kathryn Bigelow)
Blue Jasmine (Woody Allen)
The Bling Ring (Sofia Coppola)
Stoker (Park Chan-wook)
The Grandmaster (Wong Kar-Wai)
The Hunger Games: Catching Fire (Francis Lawrence)

Nu le-am numerotat pentru că nu cred că există o ierarhie clară între ele, deşi sunt destul de sigură că primele 5 sunt mai bune decât ultimele 5.

Top 10 filme nedistribuite

The Act of Killing (Joshua Oppenheimer)
Après mai (Olivier Assayas)
Jimmy P. (Psychoterapy of a Plains Indian) (Arnaud Despleschin)
Drug War (Johnnie To)
Nobody’s Daughter Haewon (Hong Sang-Soo)
Neighboring Sounds (Kleber Mendonça Filho)
Computer Chess (Andrew Bujalski)
Museum Hours (Jem Cohen)
Room 237 (Rodney Ascher)
A Última Vez Que Vi Macau (João Pedro Rodrigues & João Rui Guerra da Mata)

Nici aici nu cred că există o ierarhie, dar le-am sortat (intuitiv şi foarte discutabil) după cât de uşor se poate vedea de ce sunt bune. După mine, fiecare dintre filmele astea zece merită să rămână un reper pentru genul lui de cinema.

Lipsesc din clasament, evident, multe filme recente pe care n-am apucat să le văd, deşi am tot auzit că sunt ambiţioase şi realizate. Sper să le văd, să descopăr că sunt bune, să fie distribuite în lunile următoare în cinematografele româneşti şi să le pot vota pentru topul din 2014.

Lucian Maier (Filmsense.eu)

Două dintre cele mai bune filme ale anului 2013 nu au fost prezente pe ecranele noastre. Le-am văzut la Cannes, unde au rulat în cadrul competiţiei Un certain regard. E dificil de imaginat că vor fi distribuite în cinematografe – cel mult vor fi aduse la TIFF – însă merită urmărită pe amazon apariţia lor pe DVD sau Blu-ray: Norte, the End of History, în regia lui Lav Diaz, şi ecranizarea romanului scris de Faulkner, As I Lay Dying, de către James Franco. 

1. Amour, r. Michael Haneke – un film în care regizorul german îşi reevaluează raportarea la clase sociale şi critica la adresa gândirii burgheze, cu o dublă deschidere: arată că valorile – indiferent din ce unghi (social) am privi – sunt cele propuse de gândirea burgheză; arată şi că bătrâna clasă burgheză e la apus şi că rămâne un semn de întrebare important în ce priveşte asumarea valorilor în societate pe mai departe.

2. Norte, the End of History, r. Lav Diaz – realism cinematografic de cel mai înalt nivel, patru ore de film, patru ore de şcoală de cinema.

3. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, r. Corneliu Porumboiu – despre film, în epoca realismului asumat de Noul Cinema Românesc, din care face parte şi Corneliu Porumboiu.

4. Heli, r. Amat Escalante – cel mai bun film din Competiţia oficială Cannes 2013, un Mexic crud, violent, în care speranţa capătă aspecte picturale.

5. As I Lay Dying, r. James Franco – ecranizare în care filmul e gândit prin intermediul artei contemporane, ca raportare la atmosfera, ideile şi lumile interne evaluate în timpul lecturii literare.

6. Inside Llewyn Davis, r. Joel şi Ethan Coen – un film cu o construcţie minuţioasă, cu lumini, scenografie şi imagine care împlinesc o poveste cinematografică despre aspiraţie.

7. Django Unchained, r. Quentin Tarantino – spectacol postmodern, istorie şi răzbunare.

8. Prisoners, r. Denis Villeneuve – un policier scris şi regizat cu tact cinematografic. Hollywood de bun gust.

9. The Hunt, r. Thomas Vinterberg – film comercial european cu privire autoreferenţială asupra genului în care evoluează.

10. Killing Time, r. Florin Piersic Jr. – unul dintre puţinele proiecte româneşti în care filmul, umorul şi spectatorul se întâlnesc în mod inteligent.

Menţiuni: Gravity, Lincoln, Star Trek Into Darkness, Stoker, Tanta Aqua, Zero Dark Thirty. Dintre apariţiile internaţionale pe DVD – Post Tenebras Lux, filmul lui Carlos Reygadas, pe care l-aş fi introdus în top dacă l-aş fi văzut într-o sală de cinema, nu acasă.

Andrei Rus („Film Menu”)

În 2013 mi-am descoperit, prin intermediul unor eseuri de Robin Wood, pasiunea pentru cinematograful anilor ’30, ’40 şi ’50, mai ales pentru cel american, aşa că am neglijat parţial filmele apărute recent. Însă dintre toate filmele pe care le-am văzut în diferite festivaluri sau în vreo seară oarecare într-o sală de cinema din centrul Bucureştiului, următoarele mi-au atras atenţia în mod special (în ordine alfabetică):

A Ultima vez que vi Macau (Ultima dată când am văzut Macao, Portugalia – Franţa – Macao 2013, regie Joao Pedro Rodrigues & Joao Rui Guerra da Mata)
Before Midnight (SUA 2013, regie Richard Linklater)
E agora? lembra me (Şi acum? aminteşte-mi, Portugalia 2013, regie Joaquim Pinto)
Gloria (Chile – Spania 2013, regie Sebastian Lelio)
Inside Llewyn Davis (SUA – Franţa 2013, regie Joel & Ethan Coen)
L’inconnu du lac (Necunoscutul de pe lac, Franţa 2013, regie Alain Guiraudie)
L’image manquante (Imaginea lipsă, Cambogia – Franţa 2013, regie Rithy Panh)
No (Nu, Chile – SUA – Franţa – Mexic 2012, regie Pablo Larrain)
Noche de enfrente (Chile – Franţa 2012, regie Raul Ruiz)
Nugu-ui ttal-do anin Haewon (Fiica nimănui, Haewon, Coreea de Sud 2013, regie Hong Sang-soo)
Spring Breakers (SUA 2012, regie Harmony Korine)

Filip Standavid (Europa FM)

Am inclus în listele de sfârşit de an filme care au rulat anul acesta în sălile din România fie în circuitul normal, fie în cadrul unor festivaluri mai mari sau mai mici. N-am luat în considerare „recuperări” din primele luni ale anului – filme din 2012 care au ajuns la noi cu întîrziere (Lincoln, Zero Dark Thirty, Amour) ori deloc (The Master, după ştiinţa mea, n-a stârnit interesul vreunui distribuitor).

Am inversat însă regula în cazul filmelor din festivaluri – trei-patru proiecţii n-or fi ele semnificative, dar unde altundeva să le vezi pe ecran mare? Despre filmele româneşti: tendinţa de diversificare – a temelor şi a mijloacelor – e evidentă, rezultatele sunt aşa şi-aşa. Unele filme chiar ratează, însă apreciez onestitatea tuturor.

Filme româneşti

1. Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism – Corneliu Porumboiu
2. Poziţia copilului – Călin Peter Netzer
3. Domestic – Adrian Sitaru
4. La limita de jos a cerului – Igor Cobileanski
5. Love Building – Iulia Rugină
6. O vară foarte instabilă – Anca Damian
7. Roxanne – Vali Hotea
8. Afacerea Tănase – Ionuţ Teianu
9. Câinele japonez – Tudor Cristian Jurgiu
10. Lupu – Bogdan Mustaţă

Filme străine

1. Trilogia Paradis – Ulrich Seidl
2. The Act of Killing – Joshua Oppenheimer
3. Heli – Amat Escalante
4. L’Inconnu du lac – Alain Guiraudie
5. Şi eu – Alexei Balabanov
6. Faust – Aleksandr Sokurov
7. Inside Llewyn Davis – Joel şi Ethan Coen
8. The Weight – Jeon Kyu-hwan
9. Prisoners – Denis Villeneuve
10. Blue Jasmine – Woody Allen

Alin Ludu Dumbravă (aldmovieland)

Topul meu de zece filme pe 2013 este alfabetic – din nou, nu am un super-favorit.

All Is Lost – J.C. Chandor
Counselor, The – Ridley Scott
Danza de la Realidad, La – Alejandro Jodorowski
Lone Ranger, The – Gore Verbinski
Nebraska – Alexander Payne
Only God Forgives – Nicolas Winding Refn
Only Lovers Left Alive – Jim Jarmusch
Rush – Ron Howard
Spring Breakers – Harmony Korine
The Wolf of Wall Street – Martin Scorsese

Sunt filme care vor intra în 2014 pe ecrane, Nebraska, All is Lost, Lupul lui Scorsese. Nu am pus filme văzute în 2012 (ar fi fost Mud, sau Django Unchained, pe care l-am pus în topul meu pe 2012)

Sunt filme văzute la Cannes, în festivaluri şi care au rulat la cinema. Nu e nici un film românesc, pentru că nu am nicunul în top 10, nu e nici Gravity, pentru ca nu m-a emoţionat, deşi tehnic e, poate, filmul anului.

Nu am pus nici documentare (deşi The Act of Killing, Sound City şi Beware of Mr. Baker au bătut ficţiunea), în mare topul meu e plin de ozn-uri cinematografice, experimente, unele nereuşite, dar fascinante. Pe majoritatea filmelor din el le-am văzut de două ori, pentru a fi sigur că îmi rămân în cap şi nu a fost o stare de moment. Inside Lwelyn Davis nu am apucat să îl revăd după Cannes, deci îl pun pe hold. Pe scurt:

All Is Lost – J.C. Chandor

Un film dramatic, tragic şi aproape experimental, într-un singur personaj, Robert Redford şi marea. Ar fi trebuit să fie în Competiţie la Cannes şi să ia premiul de regie, Redford face unul din cele mai bune roluri din cariera sa.

The Counselor – Ridley Scott

Cel mai neprevăzut şi mizantrop Scott, poate şi influenţat de moartea fratelui său (în timpul filmărilor), ponderat vizual, un meta-film, anti-blockbuster. Miscast însă (Cruz, Fassbender). Primul scenariu al lui Cormac McCarthy, la 79 de ani. Viaţa ca un tanc septic cu rahat. Şi scena de sex (far out şi cu rapel la Alien) a anului.

La Danza de la Realidad –Alejandro Jodorowski

Il returno del Jodo, după 23 de ani de absenţă cinematografică. La 84 de ani, o privire autobiografică asupra copilăriei sale, un film extrem de personal şi cu funcţie terapeutică. Cinema poetic, suprarealist, magic, unic.

The Lone Ranger – Gore Verbinski

Western clasic şi revizionist, cel mai blamat film al anului – dintre blockbusterele hollywoodiene – un clasic de redescoperit în viitor. Muzică bombastică de Hans Zimmer, setpiece-uri virtuoase şi un Johnny Depp de necrezut. Da, prea lung şi inegal, dar de la Disney şi cu PG13, total subversiv…

Nebraska – Alexander Payne

O felie de Americana, cu un comeback Bruce Dern (sper că o sa ia Oscarul, la pariate cu Redford, cele mai bune interpretări ale anului). Mai mult ca orice, alb-negrul îi dă un aer de clasicitate şi legendă.

Only God Forgives – Nicolas Winding Refn

Anti-Drive. Anti film de răzbunare. Anti thriller. Experiment coloristic şi sonor. Despre impotenţă. Tragedie greco-danezo-tailandeză cu cor antic pe karaoke şi filtre roşii, sanglant. Dedicat lui Jodorowski !

Only Lovers Left Alive – Jim Jarmusch

Cel mai intelectual film al lui Jarmusch şi cel mai bun riff în genul vampirilor de dată recentă. Totodată, un film despre artă şi muzică, în special. Exerciţiu de stil, cel mai bun al său de la Dead Man încoace. Jarmusch cântă şi la chitară pe soundtrack, minimalism metalic, sfâşietor.

Rush – Ron Howard

Nu aş fi crezut că o să am vreodată un film de Ron Howard în topul meu personal, dar iată, Rush e unul din cele mai puternice şi umane filme ale anului, cu care am vibrat. Atmosfera, plus muzica lui Zimmer şi imaginea lui Dod Mantle.

Spring Breakers – Harmony Korine

Nu aş putea spune că mi-a plăcut, dar m-a fascinat. Un film fresh şi imoral, cu panache vizual cât curpinde, şi energie nilihisto-anarhică. Debutul lui Korine în mainstream, ha! Şi James Franco a la Gary Oldman în True Romance (de care e destul de aproape, la fel ca şi Badlands, pentru generaţia iphone).

The Wolf of Wall Street – Martin Scorsese

Marele Ratsby! Comedia anului şi cel mai obscen delirant film de dată recentă ! Întoarcere la formă pentru Scorsese. Antologic, o scenă cu consum de droguri bate Fear and Loathing in Las Vegas!!! Iar o să îl şunteze AMPAS pe DiCaprio.

Cinesseur

1. Only God Forgives (regia Nicolas Winding Refn/2013) + Inside Llewyn Davis (regia Ethan & Joel Coen/2013) – ex aequo
2. The Counselor (regia Ridley Scott/2013)
3. Before Midnight (regia Richard Linklater/2013)
4. Câinele japonez (regia Tudor Cristian Jurgiu/2013)
5. Kapringen /A Hijacking (regia Tobias Lindholm/2012)
6. Prisoners (regia Denis Villeneuve/2013)
7. Jagten/The Hunt (dir. Thomas Vinterberg/2012)
8. Poziţia copilului (regia Călin Peter Netzer/2013)
9. The Grandmaster (regia Wong Kar Wai/2013)
10. Flight (regia Robert Zemeckis/2012) + 2 Guns (regia Baltasar Kormákur /2013) – ex aequo

Notă: La fel ca anul trecut, când am aplicat acelaşi criteriu de selecţie, ierarhia de faţă conţine exclusiv filme distribuite, în 2013, în cinematografele din România. Topul pe care-l voi publica pe blog, în ultima zi a anului, va fi diferit, atât ca număr de locuri, cât şi în ce priveşte conţinutul.

Dragoş Marin (Filmreporter.ro)

Top alcătuit numai din filme distribuite în săli. În ordine descrescătoare, reluând câteva dintre verdictele date de-a lungul anului.

10. No, de Pablo Larain – Docu-dramă isteaţă şi expert montată, No e o introducere accesibilă în istoria chiliană, care are destul de multe lucruri de spus despre lumea de azi şi invită la paralele şi discutii. Cu alte cuvinte, are relevanţă.

9. Side Effects – Exerciţiu de stil reuşit al unui regizor special (Steven Soderbergh) care o să ne lipsească.

8. Blue Jasmine – Cate Blanchett face rolul carierei într-un film care-l readuce pe Woody Allen pe calea cea bună.

7. Prisoners, de Denis Villeneuve – cel mai bun produs de gen venit de la Hollywood anul acesta. Un thriller complex, expert filmat de Roger Deakins, cu doi actori care nu au fost niciodată mai buni: Hugh Jackman şi Jake Gylenhaal.

6. Heli, de Amat Escalante – Un film de o brutalitate francă şi nestilizată, privire incomodă, presărată cu umor negru ca tăciunele, asupra unei societăţi mexicane apăsate de sărăcie şi corupţie.

5. Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu – Un film care se îndoaie ca furculiţa de pe afiş şi se întoarce mereu la text şi la cine e în spatele lui.

4. Amour – Revelaţia filmului lui Michael Haneke nu e că moartea nu poate fi trişată, ci conştientizarea faptului că murim neajutoraţi, dependenţi de ceilalţi, strigându-ne părinţii şi amintindu-ne de copilărie. Devastator.

3. Inside Llewin Davis, de Joel şi Ethan Coen – Ca un cântec folk care nu e nou, dar nici nu îmbatrâneşte vreodată.

2. Django Unchained – Mai savuros decât prăjitura albă pe care o manâncă Di Caprio înainte de înfruntarea finală, exuberant, violent, lung, mai mereu inspirat, Django Unchained e Tarantino în stare pură.

1. Before Midnight, de Richard Linklater – Are multe în comun cu Certified Copy al lui Kiarostami, alt film-conversaţie în care un cuplu (?) se plimbă printr-un cadru rural-provincial, cu diferenţa (uriaşă, pentru cei care le vor fi văzut pe ambele) că Celine şi Jesse au o istorie probată şi documentată pe peliculă. Ataşant, onest şi foarte amuzant chiar şi atunci când verbalizează adevăruri dureroase, Before Midnight e o experienţă pe care sper că nu aţi ratat-o.

Sebastian M. Ceolca (Filmsense.eu)

Am făcut un top ten al filmelor care au fost lansate exclusiv în 2013. Dintre ele, doar câteva au rulat oficial în cinematografele româneşti. Unele au rulat în festivaluri, altele nu au fost distribuite la noi.

The Rambler (regia Calvin Reeder)
NordVest (regia Michael Noer)
Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (regia Corneliu Porumboiu)
Europa Report (regia Sebastian Cordero)
Captain Phillips (regia Paul Greengrass)
Behind the Candelabra (regia Steven Soderbergh)
Prisoners (regia Denis Villeneuve)
Assault on Wall Street (regia Uwe Boll)
A Single Shot (regia David M. Rosenthal)
Star Trek Into Darkness (regia J. J. Abrams)

Menţiuni speciale: Pawn Shop Chronicles (regia Wayne Kramer) şi Trance (regia Danny Boyle).

Întrucât nu am văzut suficiente producţii neaoşe anul acesta, obligatorii pentru alcătuirea unui top ten şi pentru că, oricum, mi-ar fi fost extrem de dificil să-mi stabilesc criteriile de clasificare necesare înşiruirii unui număr exact de mediocrităţi şi sub-mediocrităţi (asta în cel mai fericit caz), am profitat de ocazie pentru a reveni asupra unui gen pe care l-am frecventat asiduu în acest an şi care îmi este mai drag decât oricînd: horror. Aşadar, top ten filme horror din 2013, după cum urmează:

Hatchet III (regia BJ McDonell)
Evidence (regia Olatunde Osunsanmi)
V/H/S 2 (omnibus)
13 Eerie (regia Lowell Dean)
The Dyatlov Pass Incident / Devil’s Pass (regia Renny Harlin)
All Hollows’ Eve (regia Damien Leone)
Outpost III: Rise of the Spetsnaz (regia Kieran Parker)
Frankenstein’s Army (Richard Raaphorst)
Evil Dead (regia Fede Alvarez)
Open Grave (regia Gonzalo Lopez-Gallego)

Notă: Lipsa unor titluri precum The Conjuring şi Insidious: Chapter 2 nu este întâmplatoare.

Cristi Mărculescu (marculescu.ro)

1. Faust
2. Amour, de Michael Haneke
3. In the Fog/ În ceaţă, de Sergei Loznitsa
4. Kapringen/ A Hijacking, de Tobias Lindholm
5. Jagten/ The Hunt, de Thomas Vinterberg
6. Gravity, de Alfonso Cuaron
7. Prisoners, de Denis Villeneuve
8. Elysium, de Neill Blomkamp
9. 2 Guns, de Baltasar Kormakur
10. Domestic, de Adrian Sitaru

Cristi Luca

Top premiere în România:

1. Inside Llewyn Davis, de Joel şi Ethan Coen
2. Amour, de Michael Haneke
3. La vie d’Adèle, de Abdellatif Kechiche
4. Spring Breakers, de Harmony Korine
5. Când se lasa seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu
6. Gravity, de Alfonso Cuaron
7. Hannah Arendt, de Margarethe von Trotta
8. No, de Pablo Larrain
9. Heli, de Amat Escalante
10. Tanta agua, de Ana Guevara, Leticia Jorge

Top filme care nu au avut premiera în România – 2013:

1. The Act of Killing, de Joshua Oppenheimer
2. The Selfish Giant, de Clio Barnard
3. Nobody’s Daughter Haewon, de Hong Sang-soo
4. Nebraska, de Alexander Payne
5. Upstream Color, de Shane Carruth

Mark Racz 

The Counselor (Ridley Scott) – or fi unii tropi pe axa McCarthy-Scott un pic prăfuiţi pentru gusto-ul curent, dar şi aşa rata de zeama-per-replica/scena aferenta e mult peste medie. Dar mult.

Only God Forgives (Nicolas Winding Refn) – un film care arata şi sună bine şi arată cum poţi evita apartenenţa la genuri folosind din ele până şi cojile.

90 minutes (Eva Sorhaug) – o fi vorba doar despre reverenţa mea pentru modul în care nordicii aprind şi sting violenţa domestică.

Machete Kills (Robert Rodriguez) – produce o imersare imediată într-un imaginar Pepin&Merhi (nu complet la mişto).

Filth (Jon Baird) – ştirbit de finalul pret-a-porter moral, dar ce se întâmplă până acolo e foarte delectabil.

The Bling Ring (Sophie Coppola)- pentru că surprinde bine o anumită fluiditate morală/de rol social (şi de gen) a generaţiei selfie fără prea multe grosolanii fals antropologice (deşi sunt şi din alea).

Spring Breakers (Harmony Korine) – probabil din aceleaşi motive ca şi pentru The Bling Ring, doar că diferă clasa pusă sub observaţie (plus un strat de persiflare-distanţare specific lui Korine şi care poate fi distractiv).

The Bitter Buddha (Steven Feinartz)- un documentar meritat (evident tardiv) despre un comedian, Eddie Pepitone, din a cărui metodă (să-i zicem răguşit-existenţială) au ieşit şi Louie C.K. şi Sarah Silverman şi orice alt comedian (aparent) outsider care vinde 10.000 de bilete pe spectacol. Pe când Pepitone vinde 100 de bilete (dacă e o seară bună) şi nu pricepe de ce oamenii nu-şi dau seama c-or să crape curând cu toţii.

The Great Beauty (Paolo Sorrentino) – survolează adesea teritoriul acela gri al clişeului bombastic european despre viaţă şi teme majore (genul care sfârşeşte drept citat sau fotografie pe pereţii vreunei biblioteci judeţene), dar nu se prăbuşeşte. Evită caricaturalul şi chiar se propune iniţiatic, ici şi colo (sau aşa a părut la o prima – şi pe moment suficienta – vizionare).

The Pervert’s Guide to Ideology (Sophie Fiennes) – Poate că lucrurile spuse de Zizek nu-s cele mai noi sau dătătoare de fior de final de paradigmă culturală, dar filmul are meritul de a spune clar, citabil (memorabil?) nişte lucruri despre cinema ca text şi cinema ca şi doar o altă parte din mecanismul ideologic (una nu tocmai esenţială, dacă e să fim oneşti, chit că simpatică). Şi pentru că (re)afirmă faptul că un film poate foarte bine însemna un domn rotund care ţopăie şi vorbeşte despre lume.

Cătălin Olaru (Revista Cultura)

Inside Llewyn Davis, de Joel şi Ethan Coen
The Selfish Giant, de Clio Barnard
Rocker, de Marian Crişan
Lore, de Cate Shortland
Shadow Dancer, de James Marsh

Dacă filme Gravity, Heli sau La vie d’Adèle nu figurează în topul meu, nu e din pricină de neplăcut, ci de nevăzut. Dintre filmele de gen, m-au impresionat action-ul The Last Stand, thriller-ul Prisoners şi Domnişoara Christina, comedia anului.

Ionuţ Mareş (Ziarul Metropolis)

Topul meu al celor mai bune filme ale anului (care nu cuprinde niciun lungmetraj româneasc) include doar producţiile ajunse în regim normal în cinematografe în 2013 – adică au putut fi văzute cel puţin o săptămână, în cel puţin o sală de proiecţie. Din cauza inconsistenţei în distribuţia din România, nu trebuie să surprindă că un asemenea clasament propune filme din trei ani diferiţi (în paranteză este marcat anul premierei mondiale).

1. Calul din Torino (2011) – Bela Tarr
2. Amour (2012) – Michael Haneke
3. La vie d’Adele (2013) – Abdellatif Kechiche
4. Heli (2013) – Amat Escalante
5. Inside Llewyn Davis (2013) – Joel şi Ehan Coen
6. No (2012) – Pablo Larrain
7. Before Midnight (2013) – Richard Linklater
8. Blancanieves (2012) – Pablo Berger
9. În ceaţă (2012) – Serghei Loznitsa
10. Vânătoarea (2012) – Thomas Vinterberg

Cătălin Mesaru (Filmsense.eu)

10. The Wait (r. M. Blash, cu Chloë Sevigny, Jena Malone)

The Wait are tot ce îi trebuie pentru a fi enervant: e dramă indie destul de pretenţioasă şi e cu Jena Malone. Din fericire, însă, povestea celor două surori ce primesc un telefon în care li se spune că mama lor moartă se va întoarce e plină de muzică sublimă, de imagini mai mult decât plăcute. Plus că ultimele minute ale filmului sunt absolutamente bântuitoare.

9. The Wolverine (r. James Mangold, cu: Hugh Jackman, Tao Okamoto)

Acum ceva vreme scriam despre The Wolverine că undeva în el există un film foarte matur ce se zbate să iasă la suprafaţă: «Este destul de atipic pentru un film de acţiune şi cu atât mai atipic pentru un film cu super eroi: secvenţele cu lupte şi cascadorii sunt destul de reduse ca număr (dar excelent realizate – vezi mai ales secvenţa cu trenul de înaltă viteză sau scena tributară filmelor chanbara dinspre final), iar accentul tinde să fie pus mai mult pe personaje şi pe lucrurile care le motivează. »

8. All Cheerleaders Die (r. Lucky McKee, cu: Caitlin Stasey, Sianoa Smit-McPhee)

Văzându-l la Sitges anul acesta, iată ce am scris la vremea respectivă despre All Cheerleaders Die: «O poveste despre clasicele animatoare liceene americane, the cheerleaders, ce sunt aduse la viaţă de eterna goth girl a liceului. Inspirându-se din filme precum The Craft sau JawbreakerAll Cheerleaders Die are un discurs despre stereotipuri, viaţă de liceu şi despre segregarea grupurilor (atleţii, goticii etc.) în care tinerele din titlu petrec, mor şi sunt aduse la viaţă cu nişte consecinţe ilare: suferă de un fel de vampirism şi îşi pot simţi una alteia orgasmele.»

7. Frozen (r. Chris Buck, Jennifer Lee, cu: Kristen Bell, Idina Menzel)

Oareşcum se îndepărtează de reţeta Disney (deşi păstrează, totuşi, câteva mărci clare şi obligatorii) deoarece nu avem un villain clar şi pentru că există acel plot twist pe care, ca adult, îl simţi venind. Bazat extrem de loosely pe basmul lui Hans Christian Andersen, The Snow QueenFrozen e impecabil vizual, ultra-distractiv, plin de viaţă şi dătător de piele de găină.

6. Fecha de Caducidad (r. Kenya Marquez, cu: Damián Alcázar, Marisol Centeno)

Văzut anul acesta la TIFF, Fecha de Caducidad e o ciudăţenie mexicană ce se joacă de-a drama şi de-a thriller-ul. În esenţă, e un triptic excelent filmat şi construit cu foarte multă migală. Un triptic în care fiul răsfăţat al unei doamne ajunsă la senectute dispare şi în care personajele converg şi sunt afectate de acelaşi eveniment. Şi se mănâncă multă supă de roşii.

5. The Rambler (r. Calvin Reeder, cu: Dermot Mulroney, Lindsay Pulsipher)

Văzut anul acesta la Festivalul Lună Plină de la Biertan, unde a câştigat trofeul pentru cel mai bun film. Iată ce scriam despre el la vremea respectivă: «Coup de coeur total a fost Hoinarul/ The Rambler, al doilea film al lui Calvin Lee Reeder (cel cu The Oregonian). Tot în muntosul stat nordic (recte Oregon) vrea să ajungă şi pseudo-cowboyul fără de nume împodobit cu ochelari de copoi 80s proaspăt ieşit de la bulău jucat somnambulic de Dermot Mulroney. Pe un schelet lynchian – dialoguri şi poveste gen Wild at Heart, personaje de Straight Story, vizualuri de Lost Highway –, Reeder brodează o atmosferă care te duce cu gândul la Dust Devil-ul lui Richard Stanley, ornată cu elemente ce vin drept din universul şaptezecist cronenbergian.»

4. The Eternal Return of Antonis Paraskevas (r. Elena Psikou, cu: Christos Stergioglou, Maria Kallimani)

Văzut la Sitges-ul de anul acesta, am scris despre el la vremea respectivă: «Practic, toată povestea lui Antonis e creionată prin (intermediul unor) reportaje TV, în timp ce personalitatea lui se creionează prin ieşirile sale nevrotice. Astfel, Antonis de la TV este un om adulat de mulţi, însă cam ieşit din vogă, pe când adevăratul Antonis este un bătrân deprimat, cu tendinţe paranoice, grandoman din cale-afară, dornic de reafirmare. Şi ar face orice pentru asta, inclusiv, iată, să-şi însceneze răpirea. Pe măsură ce filmul se scurge, Antonis devine din ce în ce mai insuportabil şi scârbavnic.»

3. Broken Circle Breakdown (r. Felix Van Groeningen, cu: Veerle Baetens, Johan Heldenbergh)

Un exerciţiu de năruire sufletească şi suferinţă cu muzică bluegrass fantastică. Rar se întâmplă să dai peste un film atât de bântuitor şi sfâşietor şi care să fie, cumva, şi extrem de frumos într-un fel foarte twisted. Spus prin intermediul unor vignette aranjate aparent alandala din punct de vedere cronologic, Broken Circle Breakdown îţi dă nişte momente de respiro. Şi o face cu o delicioasă perversitate pentru că reuşeşte să te hăituiască, apoi, cu nişte torturi sufleteşti aproape insuportabile.

2. A Field In England (r. Ben Wheatley, cu: Reece Shearsmith, Michael Smiley)

Ben Wheatley e unul din recenţii regizori la care mă surescitez cu aplomb. Chiar anul trecut am avut în topul personal de filme Sightseers, acea poveste de dragoste îmbibată de umor negru. Dacă Sightseers sau Kill List sunt filme relativ simple din punct de vedere al coerenţei, A Field In England e ca o orgie în care demenţa şi psihedelismul se află într-un rut continuu. Estetic e superb, filmat fiind în alb-negru ceea ce potenţează călătoria haotică a grupului de soldaţi.

1. La Danza de la Realidad (r. Alejandro Jodorowsky, cu: Brontis Jodorowsky, Pamela Flores)

Văzut la Sitges, anul acesta, iată ce scriam despre el la momentul respectiv: «La Danza de la Realidad este, într-un sens foarte lejer, autobiografia tânărului Jodorowski, autobiografie în cel mai pur sens halucinogenic-nostalgico-masturbatoriu. […] Jodorowski reuşeşte să-şi verse pe ecran toată melancolia, ca încercare de a-şi exorciza demonii din relaţia cu părinţii săi. Impecabil vizual, plin de culori suprasaturate şi cu muzică ce te unge pe suflet, La Danza De La Realidad este, inevitabil, Filmul acestui an. Când amuzant, când trist, când absurd, el se joacă intens cu spectatorul, cu emoţiile acestuia, mişcându-l până în adâncul sufletului.»

Marin Apostol (blogdecinema.ro)

Iată mai jos filmele din 2013 care m-au impresionat, într-un fel sau altul:

Cel mai bun film românesc: Poziţia copilului

– pentru că Răzvan Rădulescu ştie să se joace cu cuvintele;
– şi (poate) pentru că nu am văzut Câinele japonez.

Cel mai bun film de acţiune: Pacific Rim

– pentru că mi-a adus aminte de copilărie;
– pentru că, în ciuda defectelor sale, a reuşit să mă distreze;
– pentru că a reuşit să mă entuziasmeze cum n-a mai făcut-o niciun alt film în 2013.

Cel mai bun film de thriller/SF: Gravity

– pentru că, cel puţin din punct de vedere vizual, nu am văzut, în 2013, un film realizat mai bine.

Cel mai bun film dramă: À perdre la raison

– pentru că este unul dintre cele mai bine-scrise filme lansate la noi în ţară anul acesta;
– pentru interpretarea fenomenală a actriţei Émilie Dequenne;
– pentru că Joachim Lafosse ştie să creeze tensiunea gradat, subtil, discret;
– pentru secvenţa în care apare doar Murielle, singură în maşină, ascultând şi fredonând Femmes, je vous aime, de Julien Clerc, până în momentul în care nu se mai poate abţine şi izbucneşte în plâns, iar noi realizăm întreaga dramă a vieţii acestei tinere.

Cel mai bun film muzical: Metallica Through the Never

– pentru că mi-a amintit de ce există muzică, ce înseamnă film şi ce spectacol fantastic de intens poate rezulta atunci când cele două elemente sunt alăturate;

Cristina Zaharia (Port.ro)

Cele mai bune filme româneşti 2013:

Poziţia copilului, de Călin Peter Netzer
Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, de Corneliu Porumboiu
Câinele japonez, de Tudor Cristian Jurgiu

Cele mai bune animaţii:

Croods (probabil câştigatorul Oscarului)
Epic
Frozen

Cele mai bune filme ale anului; în mod surprinzător pentru mine, multe SF-uri:

1. Pacific Rim
2. Inside Llewyn Davis
3. The Hunt
4. Beasts of the Southern Wild/ Tărâmul visurilor
5. Amour/ Iubire
6. Django Unchained
7. Silver Linings Playbook/ Scenariu pentru happy-end
8. Viaţa secretă a lui Walter Mitty
9. Rush
10. Thor: întunericul
11. Star Trek: În întuneric
12. Omul de oţel 3
13. Only God Forgives
14. Jocurile Foamei: Sfidarea
15. Furios şi iute 6

Andreea Drogeanu

1. Before Midnight
2. Nebraska
3. Short Term 12
4. Stories We Tell
5. Her
6. Mother of George
7. Frances Ha
8. To The Wonder
9. The Act of Killing
10.12 Years of Slave
11. Inside Llewyn Davis
12. Spring Breakers
13. După dealuri
14. American Hustle
15. Prisonners
16. Spectacular Now
17. No
18. Hannah Arendt
19. Dallas Buyers Club
20. Mud

Topul reflectă filmele care au rulat în 2013 în New York. Ordinea lor în top nu e bătută în cuie, probabil mâine aş putea să mut numărul 9 în locul lui Her, de pildă. Nu am vrut să mă rezum la doar 10 titluri – de ce să las deoparte un favorit??

Stories We Tell şi Act Of Killing ar merita incluse şi la categoria revelaţii (dar mai bine nu complic lucrurile). În orice caz, nu avea rost să le izolez într-un clasament dedicat exclusiv documentarelor. Short Term 12 este lungmetrajul de debut al lui Destin Cretton premiat la SXSW, Locarno şi în multe alte colţuri din lume. Nu va ajunge probabil în România – de;i ar fi fain să fie ales deMihai Chirilov pentru TIFF.

Mother of George, deşi a fost premiat la Sundance, nu a primit ulterior atenţia cuvenită. Pe mine m-a făcut knock-out. Nu am văzut The Past încă, probabil va fi favoritul meu în 2014. Am simţit nevoia să alcătuiesc un top al dezamăgirilor, aşa, ca un bonus.

1. Only God Forgives
2. Upstream Color
3. Ain’t Them Bodies Saint
4. Stoker
5. Something in the Air
6. Like Someone in Love
7. Blue is the Warmest Color
8. The Place Beyond The Pines
9. Fruitvale Station
10.The Grandmaster

 Doinel Tronaru  (Adevărul)

1. Iubire / Amour (Franţa-Germania-Austria, 2012)
Regia: Michael Haneke
Cu: Jean-Louis Trintignant, Emmanuelle Riva, Isabelle Huppert

Memento mori: Amour este nu numai cel mai bun film al lui Michael Haneke, ci şi unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. Era inevitabil ca cel care ne-a arătat toate ipostazele contemporane ale Răului, regizorul austriac Michael Haneke, să se ocupe la un moment dat şi de Răul absolut, care nu este atât moartea, cât bătrâneţea şi boala. A rezultat Amour, cea mai bună piesă a filmografiei sale, precum şi şansa unor roluri uriaşe, de final de carieră, pentru doi mari actori francezi: Jean-Louis Trintignant (83 de ani) şi Emmanuelle Riva (86 de ani). Filmul întinde o oglindă fiecărui spectator, forţându-l aproape să-şi pună întrebări esenţiale.

2. Vânătoarea / Jagten / The Hunt (Danemarca, 2012)
Regia: Thomas Vinterberg
Cu: Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Annika Wedderkopp

Un oraş îşi caută victima: Ca în filme clasice precum M sau D“, o comunitate se lasă pradă instinctelor de suspiciune şi de persecuţie, în filmul lui Thomas Vinterberg, pentru a cărui interpretare Mads Mikkelsen a fost premiat la Cannes. Puţine pelicule recente mai sunt capabile de duritatea, câteodată insportabilă, care transpare în multe dintre secvenţele acestui film danez, demonstrând un adevăr înspăimântător.

Chiar şi în cele mai avansate societăţi care au existat vreodată pe planetă, cele care au făcut cel mai mult pentru fericirea fiecărui individ în parte, adică cele nordice, mai precis scandinave, Cel Rău nu doarme. Astfel, intensitatea dramelor produse de „neînţelegere“ este la fel de mare ca oricând în istorie. Nimeni nu vrea să facă răul în această poveste, dar toţi contribuie, într-un fel sau altul, la instalarea şi la progresia acestuia.

3. Gravity 3D: Misiune în spaţiu / Gravity (SUA-Marea Britanie, 2013)
Regia: Alfonso Cuarón
Cu: Sandra Bullock, George Clooney

Cântare omului: Un splendid imn închinat fiinţei umane ca homo faber aduce regizorul Alfonso Cuarón în filmul Gravity, cu Sandra Bullock şi George Clooney. Nu ar fi exagerat să spunem că Gravity reprezintă, în anul de graţie 2013, ceea ce a însemnat acum exact 45 de ani, în 1968, Odiseea spaţială 2001, capodopera SF a lui Stanley Kubrick.

Aceeaşi odă adusă capacităţilor (aparent) nelimitate ale fiinţei umane – mai puţin, în Gravity, greoaia încărcătură filozofică şi metafizică a filmului lui Kubrick. Poetizarea nu îi lipseşte, însă, nici lui Cuarón. Inutil să mai spunem că veţi vedea, în Gravity, spaţiul cosmic aşa cum nu l-aţi mai putut vedea niciodată pe marele ecran. „«Gravity» este motivul pentru care s-a inventat 3D-ul”, scria o revistă de peste Ocean, pe bună dreptate.

4. Eu şi tu / Io e te (Italia, 2012)
Regia: Bernardo Bertolucci
Cu: Jacopo Olmo Antinori, Tea Falco, Sonia Bergamasco, Veronica Lazar, Pippo Delbono

Ritual de trecere: Un magnific film pe tema adolescenţei reuşeşte marele regizor italian Bernardo Bertolucci cu Eu şi tu, cea mai recentă producţie a sa. Orice nou film al acestui cineast este un eveniment. Este nu numai primul film al regizorului în ultimii zece ani, ci şi prima sa producţie exclusiv italiană de la Tragedia unui om ridicol (1981) încoace.

Aflat la 73 de ani, se vede că furia leului s-a mai potolit şi, la fel ca şi în alte cazuri de cineaşti aflaţi la vârsta senectuţii, Bertolucci reuşeşte un film clar şi direct, fascinant şi intrigant în perfecţiunea sa stranie. În Io e te, regizorul tratează în manieră proprie o temă oricând fascinantă şi de maxim interes: cea a adolescenţei.

5. Prizonieri / Prisoners (SUA, 2013)
Regia: Denis Villeneuve
Cu: Hugh Jackman, Jake Gyllenhaal, Melissa Leo, Paul Dano

În labirint. Poate cel mai reuşit thriller de la Seven (1995) încoace este regizat de canadianul Denis Villeneuve: Prizonieri, cu Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal. Un thriller bun şi inteligent este cel care, de la un anumit moment, te face să nu mai fii sigur pe nimic din ceea ce crezi. Perspectiva asupra faptelor prezentate ţi se schimbă deseori, făcându-te să urmăreşti povestea, cum se spune, cu sufletul la gură.

Prizonieri se află exact în această situaţie, reuşind să te captiveze din plin. Nu este, însă, doar un joc gratuit; povestea are profunzime, atingând probleme morale grave. Motivaţiile unora dintre negativi plasează povestea în zona eternelor probleme morale, care au însoţit permanent destinul umanităţii.

6. Albă ca Zăpada / Blancanieves (Spania-Franţa-Belgia, 2012)
Regia: Pablo Berger
Cu: Maribel Verdú, Daniel Giménez Cacho, Ángela Molina, Inma Cuesta, Macarena García, Emilio Gavira

În dulcele stil mut: O Albă-ca-Zăpada cum n-aţi mai văzut şi, probabil, nu o să mai vedeţi vreodată este prezentată în filmul spaniol Blancanieves, realizat în întregime în estetica filmului mut. În Blancanieves, remarcabilă este asimilarea esteticii speciale a filmului mut şi redarea cu minuţiozitate, dusă până la perfecţiune, a acesteia.

Toate mărcile stilistice ale filmului mut european din perioada sa de glorie (anii ’20 ai secolului trecut) sunt prezente, de la gros-planurile pe figurile personajelor – de mare efect datorită îngustimii formatului, în filmul mut nu exista ecran lat sau panoramic – dezvoltate abil în cadre largi, de ilustraţie, până la felul în care vorbea filmul mut prin inserturi şi muzică. Rezultatul final este că, practic, eşti atât de vrăjit, încât ai impresia că vezi chiar un film de atunci, uiţi că te afli în 2013 şi eşti la un film realizat cu un an în urmă.

7. Inside Llewyn Davis (SUA-Franţa, 2013)
Regia: Joel & Ethan Coen
Cu: Oscar Isaac, Carey Mulligan, Justin Timberlake, John Goodman, F. Murray Abraham

Înainte de Bob Dylan: Un strălucit portret al boemei newyorkeze de la începutul anilor ’60 realizează Fraţii Coen în cel mai recent film al lor, Inside Llewyn Davis, cu Oscar Isaac, Carey Mulligan şi Justin Timberlake în rolurile principale. Este unul dintre cele mai reuşite filme ale fraţilor (Joel & Ethan) Coen de multă vreme şi, practic, o reîntoarcere a lor la vâna creativă din care s-au născut un Barton Fink (1991), The Big Lebowski / Marele Lebowski (1998) sau Marea hoinăreală / O Brother, Where Art Thou? (2000).

Cu acest film, Joel şi Ethan Coen realizează pentru muzica folk ceea ce au făcut, în Marea hoinăreală / O Brother, Where Art Thou?, pentru muzica blues americană, aşa cum era ea la modă în anii ’30 ai secolului trecut, când este plasată acţiunea acelui film. Şi aici este vorba mai degrabă de un proto-folk, în sensul modern al termenului, adică de acea scenă formidabilă care era Greenwich Village-ul newyorkez (cartier al Manhattan-ului) la începutul anilor ’60.

8. Lincoln (SUA, 2012)
Regia: Steven Spielberg
Cu: Daniel Day-Lewis, Sally Field, Tommy Lee Jones, Joseph Gordon-Levitt

Naşterea unei naţiuni: În Lincoln, regizorul Steven Spielberg ajunge la esenţa spiritului american, căreia i-a dat târcoale în toată filmografia sa. Se poate ca acest film desăvârşit să reprezinte încununarea prodigioasei cariere a lui Steven Spielberg. În orice caz, pare că este filmul pe care şi-a dorit să-l realizeze întreaga sa viaţă, şi de-abia acum a reuşit. În mod intuitiv, Spielberg şi-a dat seama că problema sclaviei este esenţială pentru societatea americană, de aceea toate filmele sale, de la un moment încolo, par a se structura în jurul acestei teme.

Filmul lui Spielberg îl umanizează pe Lincoln, îl aduce mai aproape de noi, ca fiinţă umană în primul rând. Pentru aceasta, Lincoln beneficiază de uluitoarea interpretare a lui Daniel Day-Lewis, probabil cel mai mare actor de film contemporan. Totodată, Sally Field face o veritabilă creaţie în rolul primei doamne Mary Todd Lincoln.

9. Rocker hit: Ochi pentru ochi / This Must Be the Place (Italia-Franţa-
Irlanda, 2011)
Regia: Paolo Sorrentino
Cu: Sean Penn, Frances McDormand, Judd Hirsch, Harry Dean Stanton, David Byrne

Bizarerie europeană: Filmul lui Paolo Sorrentino This Must Be the Place, cu americanul Sean Penn într-unul din cele mai bune roluri ale sale, este o mostră de cinema european de calitate, chiar dacă mare parte din acţiune se petrece în SUA. Un rocker bătrân cu aripi uriaşe, s-ar mai putea intitula, în stilul lui Marquez, această ciudăţenie de film, care intră pe ecranele noastre cu o oarecare întârziere.

Deşi nu i se poate contesta frumuseţea, This Must Be the Place are darul să contrarieze, fiind un film care cere răbdare. În orice caz, avem de-a face cu o peliculă realizată în bogata tradiţie a cinematografului european, cum s-ar spune în dulcele stil continental. Maniera specific europeană de a face cinema e chiar în mod conştient dată la maxim şi dusă la extrem, cu toate riscurile de rigoare. Personajul lui Sean Penn este superb şi îţi rămâne în minte mult după terminarea filmului. Filmul este unul din cele la care excesul de formă copleşeşte conţinutul, deşi acesta evident există.

10. O vară foarte instabilă / A Very Unsettled Summer (România-Cehia-Suedia-Marea Britanie, 2013)
Regia: Anca Damian
Cu: Ana Ularu, Jamie Sives, Diana Cavallioti, Kim Bodnia

Reconstituirea unei iubiri: Cu doar patru personaje şi un minim de situaţii, regizoarea Anca Damian reuşeşte, în O vară foarte instabilă, un film mult mai interesant decât alte pelicule cu pretenţii. Noul film al Ancăi Damian este un experiment narativ fără precedent în cinemaul românesc (nu şi în cel universal, evident).

Pelicula face parte dintre acelea mai interesate, decât de povestea în sine, de actul de a povesti, de felul în care este spusă aceasta. Postmodern până-n măduva oaselor, filmul reuşeşte totuşi să creeze tensiune, în ciuda a doar patru personaje şi a unei aparente sărăcii a situaţiilor narative. Per ansamblu, filmul Ancăi Damian arată foarte occidental, lucru rar pentru un film românesc. Este, totodată, o reuşită tentativă de îndepărtare de monotonia narativă a minimalismului autohton, cum a fost, la vremea sa, şi Îngerul necesar al lui Gheorghe Preda.

Citeşte şi top 5 „Adevărul”.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *