Dacă fraţii lor de peste Ocean nu le „reinterpretează” poveştile (State of Play, Edge of Darkness), britanicii şi le readuc singuri în actualitate. E şi cazul lui The Sweeney (tradus prozaic Justiţie la limita legii), remake făcut americăneşte al unui serial poliţist influent din anii ’70, cu Ray Winstone (Nil by Mouth, Sexy Beast) şi Ben „ Plan B” Drew.
Reagan (Winstone) e un copoi aspru şi inflexibil, pentru care „procedura” şi „litera legii” sunt precepte vagi, învăţate demult la Academie. Lider de vârstă şi de opinie al Brigăzii „Zburătoare” a poliţiei Metropolitane (ce se ocupă în special cu cazuri de jaf armat, poreclită The Sweeney), preferă oricând o bâtă de baseball sau o coadă de topor ca arme, şi un informator mituit corespunzător, în loc de filajul cel de toate zilele, ceea ce atrage nemulţumirea comandamentului, pe adresa căruia vine de fiecare dată nota de plată.
Împreună cu o echipă devotată – detectivul junior Carter (Drew) şi tânăra amantă (Hayley Atwell) -, are de rezolvat un caz încurcat de jaf şi crimă, având pe urmele sale un agent indiscret (şi soţ gelos) şi o mulţime de infractori nemulţumiţi de metodele sale neortodoxe. Cei cu care se înfruntă fac însă prima greşeală din manualul filmelor poliţiste: îl subestimează. „You’re a dinosaur, you’re extinct”, îi spune cineva, cu o naivitate prompt taxată.
Cu soundtrack -ul său bombastic, în care orchestra se îmbină cu dubstep-ul, montajele paralele în ralantí şi reprizele consistente de împuşcături (cea din Trafalgar Square amintind de Heat), The Sweeney e dinamic şi bogat în artificii de stil (deşi la mâna a doua – căci regizorul Nick Love a tras cu ochiul, printre alţii, la Collateral al lui Michael Mann, pentru Londra nocturnă din lumini, oţel şi sticlă), ce înrămează o poveste clasică cu urmăriri, piste false, interogatorii şi înfrângerea ce motivează protagonistul. Metodele prin care Reagan şi ai săi reuşesc să se strecoare printre degetele legii sunt de multe ori neclare/neverosimile aşa că e mai bine să nu vă puneţi prea multe întrebări – s-ar putea să daţi de o gaură considerabilă în scenariu.
Bineînţeles, Winstone are prestanţa (doar a făcut carieră din roluri de dur), dar şi suflul necesar să fie credibil în mişcare, la cei 55 de ani ai săi – a făcut box amator în tinereţe, ca şi colegul de generaţie Liam Neeson. Ben Drew e surpriza (confirmarea, pentru cei care l-au văzut şi în Harry Brown), pentru că îi face faţă lui Winstone, cu duritate şi ceva emoţie brută bine redată. Actori cu resurse dramatice importante sunt puşi mai mult (Steven Mackintosh din Luther) sau mai puţin (Damian Lewis – Homeland) în valoare.
The Sweeney nu e genul de film care se cramponează în chestiuni de subtilitate. Ce primiţi pe banii voştri e o propunere proaspătă (vă amintiţi ultimul film britanic de acţiune – fără Jason Statham – care a ajuns în cinematografele noastre?), lustruită vizual, cam prăfuită la capitolul poveste, însă perfect vizionabilă.
Filmul rulează în cinematografele din România din 28 septembrie.