„Viespea verde 3D”, potenţial ratat

0
532

Mi-e tare greu sa înţeleg o ecuaţie ca asta: Michel Gondry + Seth Rogen x pseudosupererou + Seth Rogen co-scenarist + Christoph Waltz + o scenă genială cu Waltz şi James Franco + apariţii episodice Tom Wilkinson şi Edward James Olmos = un film nici prea-prea nici foarte-foarte.

După atâtea filme cu supereroi întunecate şi serioase, era şi timpul, zic eu, pentru ceva mai jucăuş, mai vesel, cu o miză ceva mai mică. Şi chiar dacă Viespea Verde nu a fost tot ce ar fi putut şi ar fi trebuit să fie, asta nu înseamnă că nu e cel puţin simpatic.

Seth Rogen, co-scenarist, îşi imprimă propriul brand de umor, cel puţin în dialogul amuzant, care vine în rafale rapide, dar şi tematica lui (devenită deja clasică) de bromance, condimentată cu o rivalitate sănătoasă.

Rogen e Britt un playboy (da, aţi citit corect, de ce n-ar putea fi Seth Rogen un playboy? Oricum a slabit o grămadă pentru rolul ăsta şi mie-mi plăcea de el din faza lui geeky-chubby) rămas încă la vârsta adolescenţei, care trăieşte în vila tatălui lui (Tom Wilkinson, prea puţin prezent), director de ziar (ultimul ziar independent), deşi este ilogic ca un ziar în epoca noastră să-i aducă directorului lui atâţia bani pentru o super-vilă şi un super-garaj cu super-maşini.  Evident că Britt are daddy-issues, taică-su nu l-a băgat în seamă în copilărie, trăieşte în umbra lui şi mai departe, aşa că, atunci când tatăl lui moare în urma unei înţepături de viespe şi i se ridică o statuie, primul lucru pe care-l face e să meargă într-o misiune stealth şi să reteze capul statuii.

Facem un pas în spate în timeline, pentru a-l prezenta şi pe sidekick: Kato. În serialul cu acelaşi nume din anii ’60, personajul era jucat de Bruce Lee şi fura spectacolul. În film, Kato, şoferul tatălui lui Britt, care toarnă un cappuccino fantastic, din câte am auzit, este jucat de Jay Chou, un rockstar taiwanez, care are replici amuzante, dar pe care le pronunţă greu, cărora le pierde efectul din cauza lentorii sale (Dar n-aş fi preferat ca rolul să meargă la Jackie Chan, aşa cum era prevăzut în trecut). Kato este adevăratul supererou de aici, e genial într-o luptă, e genial când vine vorba de mecanică şi de construit maşini pline de gadgeturi, numite Black Beauty (Chrysler Imperial ’66-’68, în caz că vă întrebaţi), şi nu numai atât, dar se descurcă mai bine şi cu femeile.

Britt şi Kato îşi încep povestea bromantică cu alcool, care-i duce spre tăierea capului statuii. În timp ce fac asta, Britt se ia de nişte infractori de pe stradă şi – iată! – un supererou, care nu e nici super, nici prea erou, s-a născut. Oricum Green Hornet/Viespea Verde, îmbrăcat la costum verde, cu pălărie retro şi cu mască, se branduieşte ca răufăcător pentru a-i păcăli pe ceilalţi răufăcători şi pe şeful lor, Chudnofsky (Waltz), un cap mafiot care are o criză de identitate, fiind văzut ca plictisitor şi demodat de mafioţii tineri. Şi Britt îl vinde pe Green Hornet chiar în ziarul răposatului tată.

A, da, îmi amintesc vag că în filmul ăsta juca şi Cameron Diaz: arăta obosită, plictisitoare şi doar un pretext pentru extra-tensiune în relaţia dintre Britt şi Kato. În rest, nu serveşte niciunui scop, e o unealtă. Christoph Waltz e fantastic, n-aş fi aşteptat altceva de la el, în timp ce Edward James Olmos (căptianul Adama din serialul Battlestar Galactica) e irosit într-un rol micuţ de redactor-şef al ziarului.

Cât despre regie, e greu de zis că Gondry este responsabil pentru filmul ăsta şi asta poate pentru că regizorii s-au învârtit în jurul proiectului şi el e singurul care a rămas până la sfârşit. Oricum nu sunt convinsă că un Kevin Smith sau un John Woo ar fi reuşit o treabă mai bună. Desigur, există sclipirile lui Gondry în câteva scene de luptă jucăuşe, amuzante, spectaculoase, dar în prima jumătate a filmului par a nu se integra, iar ultima jumătate este compusă dintr-o scenă de luptă care degenerează şi mestecă toată scenografia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here