Autor: Anca Fronescu
Vineri seara, la Rotterdam s-au decernat premiile Hivos Tiger, toate trei în valoare de 15.000 euro. Premiile sunt acordate unor talente mai mult decât promiţătoare în cinematografie. Filmele câştigătoare sunt japonezul Anatomy of a Paperclip, de Ikeda Akira, suedezul Something Must Break al lui Ester Martin Bergsmark, şi sud-coreeanul Han Gong-Ju al lui Lee Su-Jin.
„Printr-o abordare narativă extrem de precisă şi incitantă, acest film reuşeşte să reflecte într-o manieră poetică absurdul în comportamentul uman”, declară juriul despre filmul japonezului Ikeda Akira.
Foarte pe scurt, fără a da în vileag firul narativ, povestea din Anatomy of a Paperclip este ca un basm, însă nu ca unul din copilărie, pastelat sau colorat, ci unul cu umbre întunecate. Akira prezintă o lume mică şi bizară, unde se mănâncă feluri ciudate şi lipsite de gust. Personajul principal, Kogure, nu se opune nimic şi nimănui, nu se ceartă cu nimeni, nu protestează. Lucrează într-o fabrică unde îndoaie agrafe de birou. Într-o zi, găseşte în apartamentul său un fluture, îi redă libertatea; într-o altă zi găseşte în apartamentul său o femeie vorbind o limbă inventată (de cineaşti), o lasă să locuiască cu el, asemeni tatălui ei, care îşi face şi el apariţia. Akira şi-a bazat povestea pe magia şi atmosfera poveştilor folclorice japoneze.
„Nu e uşor să omori un om”
Something Must Break, debutul în lungmetraj al suedezului Ester Martin Bergsmark, a convins juriul „prin felul în care povestea şi călătoria spre propria descoperire a personajelor ne poartă prin mrejele şi întunecimile dorinţei şi plăcerii, dezvăluind caracterele tandru, într-o manieră narativă jucăuşă şi autentică”.
Despre debutul lui Lee Su-Jin, juriul spune că iese cu totul din tiparele structurii clasice. Acest puzzle narativ extraordinar de complex şi special face spectatorul părtaş în bucuria de a povesti. Lee a mai câştigat premiul cel mare la festivalul de film de la Marrakech.
În competiţie au fost 15 filme (de debut sau al doilea film). Juriul a fost format din cineastul palestinian Elia Suleiman, regizoarea olandeză Nanouk Leoplold, regizorul indonezian (şi candidat la Tiger anterior) Edwin, actriţa şi producătoarea japoneză Kiki Sugino şi programatoarea festivalului de la Buenos Aires, Violeta Bara.
Big Screen Award, acordat de public, a fost câştigat de Another Year, al rusoaicei Oxana Bychlova. „Mai mult decât o simplă poveste de iubire. Filmul ne lasă să vedem cum globalizarea întâlneşte tradiţia în Rusia zilelor noastre şi cum pot fi conciliate cumva una cu cealaltă”. Premiul este în valoare de 10.000 euro, iar filmul are garanţia distribuirii în Olanda.
Dintre cele 10 filme intrate în competiţia pentru Big Screen Award, Asociaţia Jurnaliştilor de Film Olandezi a ales drept câştigător al KNF Award filmul chilean-ului Alejandro Fernandez Almendras, To Kill a Man. „Un thriller psihologic de calibru, cu un stil vizual puternic şi un joc actoricesc remarcabil.”
LA Q&A-ul de ieri, Alejandro explica de ce a decis să filmeze cum a filmat. Tensiunea e foarte perceptibilă. „Suntem obişnuiţi cu oameni care omoară alţi oameni în filme, a devenit aproape firesc. Însă rareori aceste fapte sunt prezentate în complexitatea lor. Nu e uşor să omori un om, nu se întâmplă aşa firesc, pac-pac, şi gata. Am vrut să pătrund în interiorul unui om care, prin forţa lucrurilor, nu are altă soluţie. Şi eu cred că în noi toţi instinctul e primar; când viaţa noastră şi a celor pe care-i iubim e în pericol, nu stăm să filosofăm. Dacă mie îmi pune cineva cuţitul la beregată, nu stau să mă gândesc că a avut o copilărie nefericită, tot ce vreau e să-i tai eu lui beregata. Am vrut să arăt această latură, însă nu într-o manieră grotescă, ci subtil, gradual, să simt eu durerea, zbuciumul”.
Final de festival
Premiul juriului de tineri (un juriu format din 5 adolescenţi cu vârste între 15 şi 18 ani) i-a fost acordat filmului Jacky au royaume des filles, al regizorului siriano-francez Riad Sattouf. „Filmul a fost foarte amuzant şi are un mesaj nemaipomenit”, a transmis juriul. Premiul constă în 1500 de euro destinaţi promovării filmului printre tineri.
Premiul criticii – FIPRESCI pentru cel mai bun film care s-a bucurat de o premieră mondială la Rotterdam şi a fost produs cu sprijinul Hubert Bals Fund i-a revenit peliculei The Songs of Rice, de Uruphong Raksaad. La scurtmetraje au câştigat (mai devreme, săptămâna aceasta) filmele La Isla, Giant (coproducţie românească) şi The Chimera of M. Câştigătorii au primit 3000 euro şi o cameră HD Canon.
Sâmbătă seara se decernează ultimele două premii ale festivalului de anul acesta: Premiul publicului (în valoare de 10.000 euro); mai mult ca sigur, acesta va fi Nebraska lui Alexander Payne. Pe locul doi, la diferenţa mică, se afla documentarul skater-ului olandez Tim Zom, The Resurrection of Tim Zom. Indianul Quissa are şanse mari să câştige premiul Dioraphte, în valoare de 10.000 euro. Acest premiu se acorda unui film co-finanţat din fondul Hubert Bals, film care se clasează cel mai sus pe lista premiului UPC al publicului.
Festivalul se închide oficial sâmbătă seara (duminică fiind proiecţii toată ziua pentru cititorii unui mare ziar de circulaţie olandez, unul din co-sponsorii şi partenerii festivalului, Volkskrant). Totodată, la Eye Amsterdam, vestitul şi impresionantul centru de film din Amsterdam, partener al festivalului de la Rotterdam, rulează toată ziua o selecţie largă din filmele prezentate în festival. Filmele vin la pachet, nu se pot alege, sunt dintre cele mai bune şi cele mai slabe. În Olanda, publicul cinefil e tratat foarte serios.
Sâmbătă seară, înainte de marea (şi de pe acum legendara petrecere de închidere) are loc un Grand Talk la care e invitată oficial toată presa şi industria prezentă în festival, între filosoful german Peter Sloterdijk şi cineastul român Andrei Ujică. Tema: Europa. La finalul discuţiei, va putea fi vizionat filmul Fall of the Romanov Dynasty, al lui Esfir Shub, din 1927, vizionare care se va bucura de acompaniament live la pian. Mai multe detalii, foarte curând, alături de impresii despre celelalte prezenţe româneşti.
Cenzura rusească: cu sex, dar fără înjurături
Şi pentru că îmi propusesem să zic una alta despre filmul coreean doar după ce îl văzusem şi pe cel japonez (pe acesta îl văd sâmbătă) şi pentru că amândouă au câştigat deja marile premii (alături de Something Must Break şi Another Year, despre care am scris), am să povestesc un pic din cele destăinuite de regizorul Lee Su-Jin. În primul rând, Lee nu vrea să destăinuie prea multe. Vorbeşte în termeni vagi despre debutul sau emoţionant, Han Gong-Ju. „Este un film pentru Han Gong-Ju, din partea lui Han Gong-Ju, şi este vorba despre speranţă”.
„A fost o experienţă grea – debutul. Am avut de-a face cu tot felul de obstacole. Şi nu am debutat doar ca regizor, am şi produs filmul. A trebuit deci să mă ocup de finanţare. Până la urmă, l-am finanţat pe jumătate singur, prin împrumuturi, la început. Titlul filmului înseamnă ceva: han înseamnă unu, gong-ju – prinţesă. Întotdeauna am ştiut că am să fac un film cu titlul numelui protagonistei. E povestea unei fete a cărei prietenă s-a înecat; ea vrea să treacă de traumă învăţând să înoate, vrea să devină puternică. La final, se scandează numele ei. Astfel, am vrut să-i sprijin moral pe cei care au trecut prin experienţe asemănătoare.
Dacă juriul mi-ar spune că filmul le-a dat de gândit serios, m-aş simţi foarte onorat. Acesta a fost de fapt motivul pentru care am făcut filmul: să încerc să fac oamenii să se gândească la ce se întâmplă”, a povestit regizorul.
Că mi-a plăcut Another Year am spus deja. Între timp, am mai aflat una alta de la regizoarea lui, Oxana Bychkova (scenariul filmului ei e semnat și de Natalia Meschaninova, regizoarea lui The Hope Factory, despre care am pomenit). Spre deosebire de Natalia, Oxana a avut mai puţin de-a face cu cenzura şi beţele în roate puse de sistem de care pomeneşte Natalia. Ministerul Culturii rusesc i-a oferit Oxanei finanţare pentru Another Year.
„Cum am lansat câteva vorbe pe Facebook că vreau să fac un film nou, m-am trezit cu o reacţie de la nimeni altul decât secretarul de cultură: dacă m-ar interesa să lucrez cu ei. Asta a cam venit pe neaşteptate”. Funcţionarul public a abordat-o în numele fondului Gosfilm, arhiva de film rusă care deţine toate drepturile tuturor filmelor sovietice, de la Eisenstein la Tarkovski.
„Another Year trebuia să devină o dramă /o poveste a unui cuplu în criză în ziua de azi, bazată pe o piesă a lui Alexander Volodin, din anii 70, care a fost ecranizată cu oarecare succes atunci. De ce am primit tocmai eu şansa asta? Nu prea ştiu exact nici acum. Poate pentru că unul din filmele mele anterioare a fost un success comercial?”, explică Oxana.
„Another Year n-a fost însă un film făcut la ordin de stat. Aproape că am fost lăsată total să fac ce şi cum consider de cuviinţă. Am prelucrat piesa un pic datată într-o poveste modernă. Vremurile s-au schimbat, oamenii sunt altfel acum, se poartă altfel, sunt alţii. Gosfilm a avut câteva specificări: tema rămânea un divorţ, iar la final muzica trebuia să fie cea originală. Bugetul l-am primit de la minister însă mai departe de atât am fost lăsată liberă să îmi aleg echipa, să fac castingul. Şi nici de regulile de cenzură clasice nu a trebuit să ne ţinem: sex era voie, şi băutură, doar înjurăturile n-au încăput”, continuă regizoarea.
„Iar cuplul din film a rămas cuplu în viaţa de zi cu zi. La început am simţit că lipsea ceva între ei, că erau distanţi. Îmi doream mult ca totul să fie cât de natural posibil: scenariul, montajul, sunetul şi toate micile detalii de zi cu zi prin care să se resimtă încet dezbinarea lor. La primele repetiţii simţeam că nu e chimie între ei. Am rugat-o pe Nadia să se ascundă în braţele lui Alexei. Cred că atunci a început totul. Şi cred că asta se resimte acum pe ecran”.
Citeşte şi:
Rotterdam (1): Fără vedete, dar cu multe talente
