Țară bună, rea tocmeală: „Aferim!”

0
374

aferim3Autor: Andreea Pătru

Aferim! (R: Radu Jude) prezintă Țara Românească a anului 1835 prin intermediul călătoriei zapciului Constandin (Teodor Corban)  și a fiului său, Ioniță (Mihai Comănoiu), în căutarea robului țigan fugar, Carfin (Toma Cuzin). Naratologic, povestea este liniară, iar declanșatorul, țiganul Carfin, este un anti-erou pe care camerele de filmat ni-l arată sporadic, mai mult cu fața în jos, aplecat pe cal. Protagonistul rrom este vinovat de adulter cu soția unui boier, iar pentru acest lucru trebuie să plătească. Prinderea și predarea acestuia nu schimbă cu nimic cursul societății și nici protagoniștii, care la finalul incursiunii se vor afla tot neschimbați, contrar genului western pe care filmul îl citează. Intriga de western valah, atipic, generează o serie de probleme secundare ale societății prezentate, care trasează o genealogie a mentalităților prin personajele întâlnite pe drum.

Deși de la distanța planurilor-generale și filmat în lungi planuri-secvență, filmul impune un ritm ludic dat de limbajul colorat al epocii, dar și auto-ironic. În incursiunea inițatică, viitorul dorobanț Ioniță întâlnește toți exponenții societății în care urmează să se integreze, țigani, țărani, târgoveți, alți zapcii, boieri, preoți, inclusiv victime ale haiducilor idealizați de istorie. Evitând clișeele și bipolaritatea, regizorul mediază prin sursele livrești și folclorice o istorie orală nescrisă: aceea a claselor sociale inferioare în diferite grade. Așa se explică o fatalitate metafizică a poporului român: credința că ce „ți-e scris, în frunte ți-e pus” și că societatea este imuabilă. Spectatorului i se relevă pe parcursul călătoriei aspecte ale claselor și i se stârnește ba simpatia, ba repulsia, ba distanțarea, ba identificarea.

Dramatizarea relațiilor cu străinii e o altă trăsătură care transpare din film: înconjurați de străinii cuceritori, de cei dinăuntru, folositori sau ocupanți, românii se raportează la celălalt între admirație și ostilitate, însă întotdeauna prin filtrul celuilalt. Episodul întîlnirii celor 2 cu un preot care expune judecăți de valoare despre diversele etnii bazate pe o interpretare dubitabilă a istoriei și a cuvântului religios, nu face decât să confirme această afirmație. Personajul interpretat de Alexandru Bindea vorbește de egiptenii care „se trag din neamul lui Ham”, de originea umană sau nu a sclavilor țigani (cei creștinați fiind desigur oameni!) și a evreilor, evident afaceriști și avari, aceștia (și grecii fanarioți) fiind principalii negustori ai vremii. Jude realizează prin acest film abundent în intertextualitate o depolitizare a filmelor de gen și o demistificare a istoriei.

Dialogurile actorilor par pe alocuri citate după standardele vremii,  debitul verbal, abundența arhaismelor fac dificilă receptarea filmului și cu toate acestea, nu cade în stereotipul unei fresce de moravuri sau de etnii. Istoria nu este doar un ornament stilistic al genului, ci un atribut inerent. Vorbăria sapiențală a personajelor relevă mentalitățile vremii. Spiritul de inferioritate nu transpare numai din acțiuni, ci și din replici, accentul cade pe stăpânire și cei puternici, fiecare având la rândul său „stăpînie”.  Ierarhiile sunt principalele fire care țin această societate: „Vai de țara noastră cînd o să ajungă curu’ cap și lindicu’ pîrcălab!”. Cu toate acestea, Jude reușește să se distanțeze de tușele antitetice, nimeni nu e bun / rău, inocent /corupt și construiește niște personaje rotunde, agreabile.

Principalii agenți ai acestei teme sunt prezentați într-o manieră ironică: cel mai deschis către Occident și implicit către o schimbare a mentalităților este robul. Dealtfel, țiganul Carfin le povestește românilor cum sunt celelalte țări, despre cum a fost la Lipsca și la Viena, deși filmat purtat grămadă cu fața în jos pe cal. Rădăcinile rasismului se perpetuează prin naștere, țigănușul Țintiric, reținut de către zapciu și fiul său, prezintă poate unica scenă duioasă – un episod în care strigă în gura mare în tîrg, invitînd să fie cumpărat – „Cumpărați-mă, cinstiți boieri, sînt rob harnic și cuminte!” dovedind încă o dată cât de arbitrară este repartiția puterii.  Este un film intertexual, un fel de „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” în cheie rurală și adaptat clasei sociale mijlocii căreia se presupune că aparține zapciul Constandin. Se citează filmele românești care fac referire la lumea agrară – superba ecranizare a dragostei de pământ și a legatului de glie din „Moromeții” de Stere Gulea și „Moara cu Noroc” a lui Victor Iliu, iar episodul umilinței pe care o suferă zapciul în fața propriului fiu, care asistă neputincios la execitarea nemiloasei puteri boierești, este comparabil cu umilința și demitizarea tatălui din „Hoții de Biciclete” a lui Vittorio de Sica. O sursă citată cu finețe, mai puțin canonic este Biblia prost înțeleasă și ad litteram interpretată, la care fețele bisericești ale vremii abia începeau să aibă acces. Mentalitatea propovăduită este eccleziastică: „Zădărnicia zădărniciei, toate sunt zădărnicie!”

De factură balcanică, muzica acompaniază activ aventura personajelor și este parte din spiritul vremii, fiind citate atât cântece tradiționale românești, tarafuri și psalmi, cât și instrumentalul vechi turcesc sub care era ocupată regiunea. Se simte influența folcloristului și compozitorului imnului, Anton Pann, meritul cântecelor lui de românizare a cultului ortodox bizantin fiind cele care au dus la conștiința românească.

România prezentată este o confruntare fățișă între trecut și prezent, care par să nu difere atât de flagrant precum ne-am dori. Această Românie primitivă a pre-pașoptiștilor, o zonă vagă a Europei, la întâlnirea dintre 3 mari imperii, a fost afectată de ocupația periodică. O accentuată închidere, cât și deschidere caracterizează aceste pământuri virgine pe care directorul de imagine Marius Panduru ni le relevă printre umbre și lumini în superbe tonuri de alb-negru. Urmând cursul acțiunilor, schimbarea de locații, din teritoriile pustii la târgul duminical, de la cula boierească la hanul vivace, montajul firesc este urmat de un sunet diegetic cu origine în cadrul încărcat al imaginii, care uneori pare să îi cuprindă pe toți acești exponenți la un loc.

Apelând la relații verticale între personaje, în cele din urmă Jude prezintă o poveste a servilismului, a eșecului uman în fața puterii, adesea opresive și nejustificate. „Capul plecat sabia nu-l taie” este laitmotivul acestui film. Supunerea generează totuși și strategii compensatoare despre cum să îl fraierești pe cel căruia aparent i te supui, sursă a ludicului din film, alături de oralitatea personajelor atent construite, cărora li se oferă de către cameră câte un cameo memorabil.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here