Regizorul palestinian Elia Suleiman vine la Bucureşti

0
492

Regizorul Elia Suleiman, aclamat pentru abordarea originală şi profund personală a conflictului israelo-palestinian din filmele sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 25 octombrie, Cinema Studio şi Elvira Popescu). Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv 7 Days in Havana, în care semnează unul dintre scurtmetraje, se va întâlni cu publicul la proiecţiile filmelor sale multi-premiate, Divine Intervention (2002) şi The Time that Remains (2009), şi va susţine un masterclass – se arată într-un comunicat.

Tema majoră a filmelor sale este conflictul dintre Israel şi Palestina, subiect tratat într-o manieră profund personală şi un stil care i-au adus comparaţia cu Jacques Tati şi Buster Keaton: poezia şi umorul se combină cu un soi de sobrietate şi un strop de suprarealism. Elia Suleiman semnează atât regia, cât şi scenariile filmelor sale şi are de obicei unul dintre rolurile principale.

Suleiman s-a născut la Nazareth, în 1960. Timp de peste zece ani, între 1982 şi 1993, a locuit la New York, înainte de a reveni în ţara natală, pentru a dezvolta un Departament de Film şi Media la Universitatea din Birzeit – în apropiere de Ramallah, o zonă de conflicte intense – cu sprijinul Comisiei Europene. În metropola americană, a co-regizat mediumetrajul Introduction to the End of an Argument (1990) şi a semnat Homage by Assassination (1992), un „film-jurnal” care critică Războiul din Golf prin juxtapunerea mai multor anecdote şi istorii personale. Chronicle of a Disappearance (1996), primul său lungmetraj – despre drama reîntoarcerii sale în teritoriile ocupate şi dispariţia lentă a unei culturi – , a fost premiat pentru debut la Festivalul de la Veneţia.

Renumele internaţional a venit odată cu Divine Intervention (2002), o comedie neagră cu accente suprarealiste care a câştigat Premiul Juriului şi Premiul criticii internaţionale – FIPRESCI la Cannes 2002. În vignete scurte, regizorul surprinde viaţa la graniţa cu războiul; personajul principal e un bărbat din Nazareth îndrăgostit de o tânără care locuieşte câteva puncte de control mai încolo, în Ramallah. Prestaţia lui Suleiman în rolul central i-a adus elogiile criticilor.

Cel mai recent lungmetraj al său, The Time That Remains, a concurat pentru Palme d’Or în 2009 şi a câştigat, printre altele, trofeul Black Pearl pentru un film din Orientul Mijlociu la Festivalul de Film de la Abu Dhabi. În patru capitole, Elia Suleiman reconstituie viaţa cotidiană în timpul ocupaţiei israeliene în teritoriile palestiniene, pe baza jurnalului tatălui său, luptător în rezistenţa locală în 1948, a scrisorilor mamei sale şi a propriilor amintiri.

Vorbind despre film, Elia Suleiman spunea într-un interviu că „această realitate [a ocupaţiei] e trăită peste tot în lume, nu doar de palestinieni. Trăim astăzi într-o lume numită «glob», cu o multitudine de experienţe în ea. Filmele mele nu vorbesc neapărat despre Palestina. Se întâmplă să fie aşa pentru că eu sunt de acolo şi vorbesc despre experienţa mea, dar identificându-mă cu toate Palestinele care există”.

În 2006, Elia Suleiman a făcut parte din juriul Festivalului de la Cannes. Din 2008, este profesor de film la European Graduate School, în Elveţia, şi ţine conferinţe în universităţi de profil din lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here