Ceva bun de la viaţă

0
236

În primul său film după 7 ani de pauză, Dan Piţa pretinde că ia pulsul României de azi, construind o ficţiune artificială care să-i susţină ideea pe care o şi rosteşte la un moment dat unul dintre personaje: „În ţara asta, singura afacere rentabilă e furatul”.

Feţe groteşti, femei cinice, prostituate frumoase cu ochii vineţi, politicieni mafioţi, mineri cu feţe înnegrite şi tineri naivi populează lumea lui Piţa însoţiţi de cântecul unei fanfare care traversează filmul de nicăieri, prosteşte. O simbolistică prea uzată ca să mai fie acceptabilă.

În această schemă, personajele principale, doi băieţi crescuţi la orfelinat care încearcă să-şi facă un rost într-un oraş minier, sunt programate să eşueze în timp ce transmit tot ce e de transmis din partea regizorului. Mateo (Corneliu Ulici) şi Ginel (Dragoş Dumitru) trebuie să fie naivi până la Dumnezeu, muncitori cu măsură, salvatori acuzaţi pe nedrept, copii frumoşi ai nimănui, frunze în vânt la mâna şmecherilor.

Ei lucrează întâi la o haldă de steril, apoi în mină, apoi ca intermediari ai unui patron ţepar, apoi cărăuşi pentru un contrabandist, în tot acest timp visând să plece în America (cuprinsă într-o sumă înduioşătoare de clişee).

Între o muncă şi alta există rupturi de logică, fire lăsate baltă (de exemplu, fata găsită pe câmp) şi multe discursuri cinic-demonstrative. Câteva plusuri, totuşi: imaginea lui Dan Alexandru, atât de apăsătoare uneori încât prinde consistenţă, jocul lui Adrian Găzdaru şi apariţia lui Corneliu Ulici, un tânăr actor care merita un debut mai puternic.

Din 24 februarie, în cinematografele din România.

Vezi aici programul cinematografelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here