Competiţia „Tineri Critici de Film” îşi anunţă nominalizaţii

0
285

EducaTIFF (21 mai – 12 iunie) şi-a anunţat azi nominalizaţii competiţiei „Tineri Critici de Film”, care i-a provocat pe elevii claselor II-XII din şcoli clujene să scrie cronici despre peliculele vizionate în cadrul proiectului.

Toţi elevii nominalizaţi intră în etapa a doua, cei mai buni cronicari urmând a fi desemnaţi de un juriu alcătuit din criticii de film Nagy Boglárka, Laurenţiu Brătan şi Andrei Rus. Ceremonia de premiere va avea loc la Librăria Cărtureşti Cluj-Napoca, pe 11 iunie 2011.

Nominalizaţii au fost anunţaţi ieri, în preambulul proiecţiei filmului Brendan şi Secretul din Kells (r. Tomm Moore, Nora Twomey), dedicate Zilei Internaţionale a Copilului.

Competiţia a vizat trei categorii de vârstă: elevii de şcoală primară, de gimnaziu şi de liceu, şi s-a remarcat participarea masivă a elevilor din clasele primare. Iniţial, s-a dorit selectarea a 7 nominalizaţi la fiecare categorie de vârstă, însă juriul a decis alegerea a 8 elevi pentru grupa 8-10 ani, şi doar a 5, respectiv 4 elevi pentru grupele de vârstă 11-14 ani şi, respectiv, 15-18 ani, din cauza „neoriginalităţii lucrărilor, a confuziei dintre cronică de film şi rezumat/povestire/eseu pe marginea unei/unor întâmplări din film şi a nerespectării lungimii de text indicate”.

Iată nominalizaţii şi un scurt fragment extras din textele lor:

  • Elevii din categoria de vârstă 8-10 ani au scris cronica filmului Kerity, casa poveştilor (r. Dominique Monfery), proiectat luni, 23 mai, la Cinema Victoria, Cluj-Napoca.

Vlad Morar, cls. IV, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie) […] „Mie nu mi-a plăcut pentru că era aceeaşi idee ca în toate celelalte filme, adică eroul reuşeşte să salveze totul.” […]

Carina Varga, cls. IV, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie) […] „Sincer să spun, personajul meu preferat este Vrăjitoarea Carabosse, pentru că, recunosc, este răutăcioasă, dar are dreptate.” […]

Victor Gordan, cls. IV, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie) […] „Mi se părea că era mai uşor dacă mai îi cerea cuiva ajutorul sau dacă ar fi folosit programul „Cinema 4D” şi „Photoshop” pentru ca să fie mai intense culorile şi să dea iluzia de 3D.” […]

Bianca Cuibus, cls. IV, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie) […] „Nu mi-a plăcut cum au fost desenaţi. Angelica semăna cu un băiat. […] lui Natanael i se învârteau literele în cap. Era straniu!” […]

Lucia Lup, cls. IV, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” din Cluj Napoca (îndrumător, înv. Simona Brie) […] „Povestea n-a fost una foarte complicată, dimpotrivă, a fost un subiect foarte uşor de înţeles, foarte simplu.” […]

Florin Rezmiveş, cls. III, Liceul „Romulus Ladea” din Cluj Napoca (îndrumător, Oana Disagă, Asociaţia Margareta Zâmbitoare) […] „Filmul este plin de învăţăminte şi de poveşti.” […]

Augustas Barteska, cls. III, Liceul Romulus Ladea din Cluj-Napoca (îndrumător, Oana Disagă, Asociaţia Margareta Zâmbitoare)

[…] „Nat trebuie să citească poveştile singur dar nu poate. Oare reuşeşte până la sfârşit să le citească? .” […]

Hoza Denis Ioan, cls. VII, Şcoala Specială – Centrul de Resurse şi Documentare privind Educaţia Incluzivă/Integrată (îndrumător, Oana Izabela Szilagyi) […] „Aş recomanda filmul părinţilor care au mai mulţi copii, ca să nu îi lase să se batjocorească între ei .” […]

  • Cei din categoria 11 – 14 au scris cronica filmului Persepolis (r. Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi), proiectat sâmbătă, 21 mai, la Cinema Victoria, Cluj-Napoca.

Diana Balasz, cls. VII, Şcoala „I. Creangă” din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Cristina Dezsi) […] „Deşi afişul îmi sugera că este un film dintre acelea la care nu mă gandesc să mă uit, scenele absolut rupte din realitate au fost împachetate după o reţetă care te face să urmăreşti cu interes acţiunea de la un capăt la altul.” […]

Ruxandra Brătfălean Igna, cls. V, Şcoala Internaţională din Cluj-Napoca (îndrumător, prof. Diana Neagu) […] „partea de film care se întamplă în trecut este alb- negru, cu mai multe umbre şi personajele care vorbesc ies în evidenţă, iar cea mai din prezent este mai colorată şi echilibrată. .” […]

Diana Elisa Noveanu, cls. VI, Colegiul Naţional „E. Racoviţă” din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Corina Dindelegan) […] „Filmul ne prezintă şi războiul, dar totuşi nu arată scene sângeroase care ne-ar putea înspăimânta.” […]

Cosmin Maja, cls. VI, Colegiul Naţional „E. Racoviţă” din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Corina Dindelegan) […] „Uneori, nu e nevoie de replici absolute, insistente , ca sặ simti nevoia de a revedea acest film imediat după terminarea lui. Filmul este bizar şi fascinant.” […]

Sara Botezan, cls. VI, Colegiul Naţional „E. Racoviţă” din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Corina Dindelegan) […] „[…]Persepolis este o metaforă a vieţii. Persepolis este ca o lecţie de istorie şi merită văzut de oricine.” […]

  • Liceenii cu vârste între 15-18 ani au scris cronica filmului În clasă (r. Laurent Cantet), proiectat duminică, 22 mai, la Cinema Victoria, Cluj-Napoca.

Maia Mihacea, cls. XI, Liceul Teoretic „G. Şincai” din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Anca Ursa) […] „Nu se întâmplă des ca un film fără coloană sonoră, actori cunoscuţi sau happy-end să impresioneze atât de mult.” […]

Armin Copoeru, cls. X, Liceul Teoretic „G. Şincai” din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Ortensia Popa) […] „[…] filmul te face să gândeşti, să te întrebi, să încerci să-ţi compari experienţele cu cele din film.” […]

Andreea Roxana Hanca, cls. X, Liceul Teoretic „G. Şincai” din Cluj Napoca (îndrumător, prof. Ortensia Popa) […] „Pelicula reuşeşte să redea pe ecran naturaleţea şi emoţia de care dă dovada personajul principal, dar şi frământările sale interioare atunci când este pus în situaţii dificile.” […]

Szakács Géza, cls. X, Liceul Teoretic „Jósika Miklós” (îndrumător, prof. Fodor Dora) […] „Între ziduri prezintă imposibilitatea indivizilor de a relaţiona, de a clădi relaţii bazate pe deschidere şi acceptare, pe dorinţa de a îmbunătăţi lucrurile, într-un sistem de învăţământ ce mai de grabă înstrăinează şi alienează indivizii.” […]

Toţi nominalizaţii beneficiază de participarea gratuită la un workshop de critică de film, special dedicat lor în cadrul TIFF şi susţinut de criticul de film Mihai Fulger.

Juriul independent va desemna u laureat pentru fiecare categorie de vârstă, pe baza cronicilor de film pe care elevii nominalizaţi le scriu despre filmele EducaTIFF din perioada 3-5 iunie, la a căror proiecţie de la Cinema Victoria au intrare gratuită. Pe lângă premiile juriului, se vor oferi premii speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here