„There Will Be Blood” – Patru gânduri amestecate

0
364

„There Will Be Blood” – Patru gânduri amestecate1. Coloana sonoră a filmului There Will Be Blood se deschide cu un lung exerciţiu de explorare a spaţiului. O temă simplă se repetă pe parcursul câteorva minute, urcând şi coborând ca intensitate, aproape imperceptibil. Uneori pare să se epuizeze, însă doar pentru a izbucni câteva secunde mai târziu, la intensitate mărită. Secvenţa este perfectă pentru un intro al unei coloare sonore serioase, aşa cum se revendică lucrarea lui Johhny Greenwood, însă adevărata miză pare a fi o reprezentare, element cu element, a adevăratei teme: descrierea spaţiului. Şi filmul şi coloana sa sonoră sunt preocupate, pe termen lung, de acelaşi obiectiv: cum să transforme spaţiul extins şi gol, distanţa fizică şi emoţională dintre personaje, într-o formă de creaţie. Într-un adaos de sens al lipsei prezentate. Reprezentând prin corespondenţă perfectă spaţiul cinematografic cu cel muzical, deschiderea lui Greenwood poate părea uşor demonstrativă, dar este extrem de eficientă.

2. Când coloana sonoră a fost exclusă dintre nominalizările la premiile Oscar, reacţia de protest desfăşurată, deopotrivă, de admiratorii de pe internet şi de criticii de film cuceriţi de către talentatul domn Grenwood, s-a axat pe nedreptatea ignorării a (poate) singurei muzici de film care definitivează proiectul asumat de această specie: cea de a adăuga, de a completa sensul imaginilor proiectate, de a umple reacţia emoţională a spectatorului. Şi aici pare să existe însă o uşoară nuanţă. Muzica lui Greenwood nu-şi propune nicio secundă să adauge ceva imaginilor filmului. Sigur că da, compozitorul este interesat ca mesajul său să farmece inimile şi creierele spectatorilor, însă Greenwood pare a fi, la rândul său, total cucerit de filmul în sine. Drept reacţie imediată, muzica sa îşi propune să se plieze direct pe imagine, într-o identitate perfectă. Aici pare să fie marea reuşită a muzicii din There Will Be Blood. Nu-şi propune să adauge nimic, nu vrea să iasă din decor, să braveze în game şi ritmuri. Vrea doar să devină dublul perfect al imaginii, accentuându-i sensul, până ce acesta poate fi transmis complet.

3. Strict muzical, coloana filmului There Will Be Blood excelează prin laitmotivele sale, repetate cu fluctuaţii infime. Întregul demers pare asumat direct din şcoala minimalismului, curent muzical „la modă” cu câteva decenii în urmă, dar pe care Greenwood îl reia obsesiv, executându-l perfect. Marea reuşită aici este, într-o mişcare inversă celei ce pare să fascineze privitorul de film tradiţional, este reinventarea instrumentelor cu corzi care nu construiesc nimic, ci preferă să deconstruiască melodic, într-o perfectă armonie. Cvartetul de corzi mai fusese la putere şi pe coloana sonoră a filmului Requiem for a Dream, dar muzica lui Greenwood pare la distanţă de ani lumină faţă de acel moment. Mişcărilor duioase şi line auzite pe Requiem (numai bune să sfârşească în ringtonuri la modă în zilele noastre), Greenwood le opune un fel de agresivitate asumată a muzicii. Senzaţia de spaimă şi de nelinişte nu vine din zgomotul produs (efectul favorit pentru genul „thriller”), ci printr-o construcţie extrem de cerebrală, generată în jurul a două mişcări: proiectul unei muzici obsesiv-repetitive şi cuplarea doar parţială a partiturilor interpretate de fiecare instrument.

4.Reascultând coloana sonoră, la ceva vreme de la audiţiile anterioare, mi-am adus aminte de un fragment din romanul „Anglia, Anglia” al scriitorului britanic Julian Barnes. „Trebuie să pretindem copia, dat fiind că realitatea, adevărul, autenticitatea copiei reprezintă ceea ce putem poseda, coloniza, reordona (…) şi, în fine, dacă şi atunci când ne vom hotărî, ea este realitatea pe care, pentru că acesta ne este destinul, o vom putea întâlni, înfrunta şi distruge”. Barnes introducea această sentinţă pentru a-şi putea justifica un proiect de ficţiune, absolut speculativ.

Un afacerist britanic decidea să-şi desăvârşească cariera spectaculoasă în lumea producţiei de bani vânzând turiştilor străini chiar produsul „Anglia”. Însă nu ţara cunoscută de toţi, cea aflată în planul realităţii, ci un concept turistic pur, creat după doleanţele fiecăruia. Aşa că face un sondaj de opinie, în care cei chestionaţi sunt puşi să spună primele 10 lucruri care le vin în minte când se gândesc la Anglia. Rezultatul final, o ţară artificală, copie perfectă şi mercantilism absolut, este creată după acest sondaj.

Poate că mi-a venit în minte acest citat şi pentru că o altă caracteristică a coloanei sonore a lui Greenwood (mai puţin sesizată sau comentată) este că, de fiecare dată când o asculţi, pari să auzi altceva. Sursa, conceptual originar al muzicii. Fără a fi vreun expert în muzica clasică, îmi permit, umil, o scurtă listă a discografiei pe care am audiat-o indirect, ascultând coloana sonoră There Will Be Blood: seria „Fratres” a lui Arvo Pärt, „Metastasis” a lui Iannis Xenakis, „Concertul pentru vioară” al lui Philip Glass, „Cvartetul pentru corzi nr. 6” al lui Bela Bartok şi foarte mult Krzysztof Penderecki. Ale cărui „Concert pentru violocel” nr. 1 şi „Threnody to the Victims of Hiroshima” par să inunde fiecare secundă a lucrării lui Greenwood.

Ascultată ca simplă coloană sonoră, lucrarea lui Greenwood este aproape perfectă. Dincolo de acest punct, reuşeste cu greu să depăşească statutul de „autenticitate a unei copii”, ce trimite permanent la „opera de artă însăşi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here