Short Bites: film scurt – gustări scurte!

0
317

Pentru prima oară în România, Daazo.com, Centrul European de Scurtmetraj, organizează o seară în care va combina proiecţia de film scurt cu gustări rapide şi dulci pregătite cu grijă şi dibăcie de Sisters Kitchen. Proiecţia va dura ă o oră. Publicul este aşteptat în podul librăriei Cărtureşti, pe 9 noiembrie, la ora 19,00. Intrarea este liberă.

Spectatorii vor vedea de la animaţii despre sensul vieţii (Lifeline, r: Ducki Tomek), la comedii despre cum e să-ţi bagi nasul în oala altuia (Tripe and Onions, r: Szirmai Márton), sau filme care, în două minute, ne dau un indiciu despre simplitatea aparentă a vieţii (LXIV, r: Diamian Livesey).

Lista filmelor din program:

  • Ujj Mészáros Károly: Alena’s Journey, 17 min. (realizat în cadrul Sarajevo City of Film, workshop iniţiat de festivalul de film de la Sarajevo)
  • Mundruczó Kornél: Little Apocrypha, 6 min. (Cel mai bun film experimental, Hungarian Film Week, Ludwigsburg European Short Film Biennale, Menţiune Specială)
  • Szirmai Márton: Tripe and Onions, 7 min. (“Cel mai bun scurtmetraj” la festivalul din Valladolid, si menţiune specială la Festivalul Internaţional de la Sarajevo)
  • Damian Livesey: LXIV, 2 min. (film de licenţă, 2011, Staffordshire University)
  • Glaser Kati: Fin 10 min. (film de licenţă la Universitatea de Arte din Budapesta, 2008, premiul cel mare la KAFF, festival internaţional de animaţie din Ungaria)
  • Ducki Tomek: Lifeline, 7 min. (film de licenţă la Universitatea de Arte din Budapesta, 2007, premiul cel mare la KAFF, festival internaţional de animaţie din Ungaria, premiul cel mare la Tabor Film Festival, Croaţia)
  • Cristina Groşan: Sputnik, 13 min. (selecţionat la Festivalul Internaţional de la Reykjavik, la categoria film studenţesc, film de licenţă la Universitatea Babeş Bolyai, 2010)

Daazo.com este o platformă online cu mii de scurtmetraje la dispoziţia publicului: de la scurtmetraje renumite, câştigătoare de Palme d’Or sau Oscar până la scurtmetraje uploadate de useri, şi filme studenţeşti. Pe lângă o largă colecţie de filme, Daazo.com ţine pasul cu lumea scurtmetrajului informând periodic amatorii filmului scurt despre workshopuri, concursuri de scenarii, şi masterclass-uri de film (blog.daazo.com).

Short Bites este primul dintr-un şir de proiecţii de film pe care Daazo.com îşi propune să le organizeze în marile oraşe ale Europei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here