Pe 4, 5 şi 6 ianuarie 2013, două comitete din New York şi Los Angeles, a căror componenţă nu e dezvăluită de Academia Americană de Film, se vor întâlni la Hollywood pentru a vedea cele 9 titluri de pe lista scurtă la Oscarul pentru film străin. Voturile lor vor stabili cele cinci pelicule nominalizate la această categorie, urmând ca pe 10 ianuarie să aflăm dacă După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, primul film românesc ajuns vreodată atât de aproape de Oscar, va continua cursa.
Între timp, iată câteva detalii şi opinii critice despre „rivalii” filmului la Oscar.
Amour, Michael Haneke (Austria)
Pelicula premiată cu Palme d’Or este favoritul numărul 1 la Oscarul pentru film străin, acumulând deja foarte multe trofee şi nominalizări, de la Premiile Academiei Europene de Film la Globul de Aur, trecând prin majoritatea asociaţiilor criticilor de film, publicaţii străine şi alte topuri şi gale ale sezonului. Nominalizarea este asigurată – absenţa lui Amour ar declanşa un scandal similar cu cel din 2007, când 432 (tot câştigător de Palme d’Or), a lipsit de pe listă.
„Toată tensiunea din amprenta personală pe care Haneke şi-a şlefuit-o de-a lungul anilor, încă de la Der siebente Kontinent, din 1989, e acolo: camera fixă, tăieturile de montaj, sunetele plasate când şi cum trebuie se pliază ca la carte pe subiect, iar actorii sunt excelenţi: Jean-Louis Trintignant e ataşant până în pânzele albe; Emmanuelle Riva – nici nu vrei să-ţi imaginezi cum a reuşit să joace atât de bine decăderea fizică a lui Anne. Mai mult, Isabelle Huppert e şi ea acolo (Huppert într-un film de Haneke fiind, se-nţelege, o motivaţie suficientă pentru dat şi primit coate pe la cozi ca să intri), cu un rol foarte mic, dar care îi iese la perfecţie”. Citeşte integral cronica Andreei Dobre.
No, Pablo Larraín (Chile)
„În No, regizorul chilian Pablo Larrain (autorul lui Tony Manero, „unul dintre cele mai bune filme din 2008 care nu s-au văzut pe ecranele româneşti”) ia un eveniment aproape uitat din istoria recentă a ţării sale şi îl transformă într-o poveste captivantă, picantă, care amestecă provocator realitatea cu ficţiunea.
În 1988, după 15 ani de dictatură sângeroasă, generalul Augusto Pinochet cedează la presiunea internaţională şi e de acord să ţină un plebiscit în legătură cu regimul său. Fiecărei părţi, inclusiv forţelor de opoziţie No/Nu, i se acordă, în premieră, 15 minute de spaţiu TV pentru a-şi spune părerea. În viziunea lui Larrain, spoturile No erau creaţia unui singur om de publicitate: Rene Saavedra, interpretat cu bravură de Gael Garcia Bernal”. Citeşte integral textul Ancăi Grădinariu.
Rebelle/ War Witch, de Kim Nguyen (Canada)
Filmul canadianului Kim Nguyen urmăreşte cazul dramatic al unei fetiţe africane răpite din satul ei la 12 ani şi forţată să devină soldat. Pentru rolul ei, Rachel Wanza a câştigat Ursul de Aur pentru Cea mai bună actriţă la Festivalul de la Berlin anul trecut.
„Fără să fie sentimental sau senzaţionalist, filmul spune povestea simplu, cu suflet, din perspectiva eroinei Komona, jucată cu multă emoţie de talentata Rachel Mwanza, în debutul ei pe ecran. Întâmpinată de critici cu un entuziasm aproape unanim la premiera de la Berlin, această extraordinară poveste are tot ce-i trebuie pentru a captiva publicul, după ce pescuieşte premii în festivaluri”, scria „The Hollywood Reporter” la premiera berlineză.
The Deep, Baltasar Kormákur (Islanda)
Inspirat de evenimente reale petrecute în 1984, pe una dintre insulele vulcanice Westman, thrillerul lui Baltasar Kormákur (Contraband) reface traseul extrem al singurului supravieţuitor al unui naufragiu, în apele îngheţate. Rezistând la temperaturi la care o fiinţă obişnuită ar fi cedat în scurt timp, bărbaul (Ólafur Darri Ólafsson) a ajuns un erou naţional şi un subiect de studiu pentru oamenii de ştiinţă. Filmul a impresionat criticii şi audienţa de la Toronto cu imaginile excepţionale de pe mare, realizate fără ajutorul CGI (computer generated image).
Este o cronică a celor 101 zile petrecute pe apele Oceanului Pacific de legendarul etnograf norvegian Thor Heyerdahl în 1947. Titlul se referă la pluta construită din lemn cu care bărbatul a înfruntat oceanul, în încercarea de a demonstra cum călătoreau oamenii din culturi diferite în timpuri străvechi. Călătoria a fost şi subiectul unui documentar, iar pelicula celor doi buni prieteni a avut parte de o primire extrem de entuziastă în Norvegia.
Filmările, foarte dificile, au avut loc în şase ţări, timp de 60 de zile.
Comparat cu filmele fraţilor Dardenne, Sister este povestea a doi fraţi, Simon, de 12 ani, (Kacey Mottet Klein) şi Louise (Léa Seydoux) care încearcă să supravieţuiască împreună, într-o staţiune luxoasă de ski. Este „o privire rece şi totuşi plină de compasiune asupra doi oameni legaţi de dragoste şi de frământări comune într-o lume a lui «a avea» şi «a nu avea»”, scrie „The New York Times”.
„Regizoarea oscilează cu graţie între extreme vizuale, narative şi cele care ţin de lumea reală – mare şi mic, bogat şi sărac, cei de sus şi cei de jos – pentru a construi o poveste care este în acelaşi timp personală şi politică, intimă şi mai cuprinzătoare decât viaţa oricui”, remarcă publicaţia americană.
Cea de-a 85-a ediţie a Premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles.
Cu alte cuvinte, nu avem nicio şansă…
Ba, dimpotriva. Eu chiar cred ca avem. „Dupa dealuri” are premii la Cannes, apare si pe listele unor asociatii de critici etc. Si mai e si faptul ca Academia a dat-o in bara o data cu un film de Cristian Mungiu, poate n-ar risca si a doua oara:)