Între popcorn şi chestii serioase – „Seeking Justice”

2
299

CRONICĂ. Un cuplu liniştit de intelectuali din New Orleans (Will, profesor de engleză la un liceu, şi Laura – muzician) îşi vede viaţa dată peste cap când ea e atacată şi violată de un necunoscut. Problemele încep când apare Simon (Guy Pearce), membru al unei societăţi secrete de justiţiari independenţi, şi îi propune lui Will să cureţe lumea de individul responsabil în schimbul unor „mici servicii” pe viitor. De aici porneşte un fel de joc de-a Simon says, numai că Simon nu doar spune, ci şi vede şi ştie tot şi mai are şi armă. Deşi Roger Donaldson conduce povestea cu siguranţa unui regizor cu mai bine de treizeci de ani de experienţă în spate, problema lui Seeking Justice / Justiţie pe cont propriu e că nu se hotărăşte niciodată ce se vrea de fapt: film de acţiune de masă sau dramă matură despre probleme sociale şi morale. Să detaliem.

După câteva scene perfect convenţionale care ne arată cât de mult se iubesc cei doi, Donaldson ne lasă cu gura căscată suficient cât să pice popcorn-ul cu un montaj paralel cu atacul cu pricina, plus Will jucând şah, totul pe muzica încă plutind în aer din scena precedentă (o repetiţie a orchestrei Laurei), în probabil cel mai bun moment din film. După care ne dă răgaz să ne reluăm ritmul pungă-de-floricele-gură, apelând la nişte flashback-uri mediocre (pentru a motiva decizia lui Will de la care porneşte totul) şi la urmăriri cu maşini & co.

Scris de Robert Tannen după o poveste a directorului de imagine Todd Hickey (nu al filmului dar, în fine, cu asta se ocupă omul), scenariul e însă până la un punct un exemplu de manual de cum se construieşte un fir narativ de la coadă la cap, oferind tot felul de momente care să pună şi mintea la contribuţie. În plus, scenele cu Will la catedră mustesc de subtilităţi despre violenţa din societatea post-Katrina şi despre convingerile lui pe tema asta.

Nicolas Cage reuşeşte un joc respectabil în rolul profesorului cuminte care se trezeşte stors de emoţii pe un teritoriu total străin lui. Din păcate însă, din bad guy-ul rafinat, Simon (Guy Pearce) devine un psihopat de carton, fără vreo urmă de viaţă interioară, dualitate sau motivaţie, singura explicaţie oferită fiind faptul că „a luat-o razna”. Mai mult, după ce Will îşi „plăteşte datoria”, filmul se aruncă într-un sub-plot despre un jurnalist de investigaţii, mutând focusul de la viaţa cuplului Gerard la ramificaţiile organizaţiei de justiţiari, iniţiativă nu tocmai solidă.

Nu ştiu dacă ambiguitatea asta a intenţiilor e ambiguitate şi atât sau o încercare finutză de a trezi moralmente neuronul unei anumite părţi a publicului în timp ce i se oferă ceea ce cere, dar cert e că filmul reuşeşte să te implice şi, mai mult, e o bilă albă în cariera recentă a lui Nicolas Cage.

*Filmul are premiera vineri, 6 ianuarie 2012, în cinematografele din România.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here