CRONICĂ. „Ice Age 4” – se apropie sfârşitul

1
834

Scrat-cel-ce-râvneşte-la-ghindă pur şi simplu nu are leac. Încercând să îşi depoziteze prada într-un loc nepotrivit, declanşează o catastrofă geologică planetară în Ice Age 4: Continental Drift/Epoca de Gheaţă 4: Continente în derivă.

Nu ar fi chiar sfârşitul lumii dacă faliile nu s-ar fisura într-un moment atât de nepotrivit: în timpul unei certe între Manny şi fiica sa rebelă, întruchiparea crizei adolescentine la mamuţi. Urmează o goană neîncetată pe mări şi pământuri instabile, pentru reîntregirea familiei, împreună cu prieteni vechi (leneşul Sid, tigrul Diego) şi noi: bunica lui Sid, care mi-a amintit de vecina de jos – haideţi, că ştiţi la ce mă refer! -, o tigroaică focoasă (minus vocea lui Jennifer Lopez, căci am văzut varianta dublată), şi nişte veveriţe foarte iritante, scoase din Braveheart.

În 2002, Ice Age apărea ca o propunere proaspătă din partea unui studio nou în branşă, Blue Sky Animation, într-o lume în care Pixar era rege: vizual inferior mai bogaţilor săi rivali, compensa printr-o poveste schematică şi un umor „răcoritor”, (livrat cu ajutorul vocilor lui Ray Romano, John Leguizamo şi Denis Leary), ingredientele principale de care are nevoie un film bun de animaţie.

Cu fiecare episod al francizei, a crescut însă în cantitate, dornică de a atinge o demografie cât mai extinsă: personaje noi, dar şi mai multe scene pentru cele care au „prins” cel mai bine iniţial (Scrat – o adevărată senzaţie pe Internet – şi Sid), pericole anacronice – dezgheţ! dinozauri! derivă! piraţi! sirene! – şi dimensiuni impecabile tehnic s-au adăugat exponenţial.

Aşa se face că am ajuns, la partea a patra, să avem numere muzicale şi secvenţe ce rivalizează în spectaculozitate şi distrugere cu 2012, toate cu scopul de a-ţi abate atenţia de la faptul că vezi acelaşi film, cu aceiaşi ochi: Sid e cel mai amuzant atunci când e prea leneş să se mişte? Atunci hai să-i dăm un fruct otrăvitor, să paralizeze. Scrat, acest Wile E. Coyote modern, e preferatul publicului? Să îl transformăm în motorul acţiunii! Diego vânează singur? Să-i aducem o parteneră! Trucuri niţel obosite, dar eficiente raportat la intenţiile realizatorilor.

Pentru spectatorii foarte tineri are efect de Disneyland, fără dezavantajul cozilor interminabile: ceva se întâmplă în fiecare secundă, se aruncă cu ghiulele de gheaţă şi săbii de os în 3D, morala prieteniei cu tovarăşii de joacă e bine înrădăcinată; iar părinţilor, ocazionale aluzii la „dependenţa de mure” şi flirtul de pe picior de egalitate între cele două feline, menite să semnifice „ştiu doar ei ce”, le dau impresia că nu şi-au însoţit copiii degeaba.

Rata de succes a unei astfel de producţii depinde de felul în care reuşeşte să încline balanţa dintre oboseală şi confortul familiarului, în favoarea celui din urmă. Eu unul am obosit, dar nu m-a iritat prea tare. Ca un program de fidelizare prin care ţi se oferă mai multe minute la acelaşi preţ, deşi nu le vorbeai pe toate nici până acum, e foarte probabil să te convingă. Mai mult, pentru că îţi ţine copiii ocupaţi timp de 90 de minute, e un ajutor nepreţuit. Îşi face treaba, dar e de rutină.

***

Ice Age 4 intră în cinematografele din România din 6 iulie, distribuit de Odeon Cineplex.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here