CRONICĂ: „Haywire: Cursa pentru supravieţuire”

2
302

Autor: Dragoş Marin

Cel mai recent film al lui Steven Soderbergh adună pe afiş actori cu pedigree (Michael Fassbender, Ewan McGregor, Antonio Banderas, Michael Douglas, Channing Tatum) în jurul unei debutante: luptatoatea de Mixed Martial Arts Gina Carano. Legenda spune că Soderbergh a văzut-o în ring şi şi-a dorit un film în care să îi pună calităţile în valoare. Făcuse asta şi cu câţiva ani în urmă, când a distribuit în rolul principal din The Girlfriend Experience o populară actriţă de filme pentru adulţi, Sasha Grey (fără a-i cere să se dezbrace!). În cazul lui Carano, şi-a sunat un prieten, Lem Dobbs, cu care colaborase şi la The Limey, şi l-a rugat să scrie scenariul, iar rezultatul se vede la cinema din 3 februarie.

Dacă The Limey era o poveste spusă direct, despre răzbunare „geriatrică”, cu Terence Stamp pe urmele lui Peter Fonda, Haywire are un scenariu fals complicat al cărui motor e tot răzbunarea, perfect neverosimil, şi în cele din urmă irelevant: Mallory e pion de bază în echipa de „contractori profesionişti ce rezolvă chestiuni private”, condusă de Kenneth (McGregor). Aflăm despre ea că îi place vinul şi să cureţe arme, nu şi ţinuta de gală (fără ca asta să o împiedice să măture cu Michael Fassbender de podea atunci când e nevoie), şi că nu are încredere decât în tatăl său. Când, în urma unei misiuni de rutină, i se pune în cârcă o crimă, aleargă să îşi spele reputaţia, şi să îi bată pe cei vinovaţi oriunde îi găseşte (Barcelona, Dublin, New Mexico).

Dar să nu zăbovim mai mult decât trebuie asupra scenariului. Mai ales atunci când atracţia principală (exceptând forma fizică de invidiat a lui Carano) e regia economicos-relaxată şi echilibrată a lui Soderbergh. Odată foarte în vogă la Hollywood, reuşind performanţa de a fi nominalizat la Oscar de două ori în acelaşi an pentru cel mai bun regizor (Traffic şi Erin Brockovich), Soderbergh a alternat mereu proiectele de anvergură (seria Ocean’s, ambiţiosul Che) cu cele personale, cu buget restrâns (de la debutul Sex, lies and videotapes, la curiozităţi ca Schizopolis, Bubble, şi Full Frontal).

Haywire pică undeva la mijloc: e globe-trotting ca multe dintre filmele de acţiune recente, are staruri, o urmărire pe acoperişuri şi un scenariu superficial cu iz de pretext. Pe de altă parte, după multă vreme, un film de acţiune nu foloseşte obligatoriul shaky cam patentat de seria Bourne, e editat „cu răbdare”, preferând unghiuri de filmare inventive (camera digitală se apleacă peste rufele întinse la uscat pentru a o surprinde pe Mallory alergând pe străzile Barcelonei), fără să facă exces de surse de lumină pentru plus de claritate (vezi casa tatălui lui Mallory, odată ce „s-a luat curentul”).

Când Mallory e în maşină, camera nu e situată undeva lângă schimbătorul de viteze filmând în contraplonjeu (ca în Fast Five), ci pe bancheta din spate. Când Fassbender şi Carano distrug o cameră de hotel unul cu celălalt, muzica de pe coloana sonoră (de altfel stylish, scrisă de David Holmes) nu devine trepidantă, ci se opreşte cu totul. Câteodată, rafinamentul poate ţine loc de substanţă.

Mai degrabă exerciţiu de stil, înşelător promovat ca film de multiplex, Haywire poate să nu fie pe gustul vostru, dar e o alternativă cinstită la peliculele de Oscar de pe ecranele din februarie. (dailyratioofmovies.blogspot.com)

Vezi unde rulează filmul Haywire.

Citeşte şi:

Premierele săptămânii: Papa, un tată derutat şi un puzzle cu spioni

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here