Căldurică minimalistă – „Amador”, de Fernando León de Aranoa

1
169

Umblă vorba prin târg că un film de calitate e în stare să scoată sensuri, emoţii şi tensiune din cele mai banale obiecte şi situaţii. Dacă e s-o luăm aşa, Amador, cel mai recent film al spaniolului Fernando León de Aranoa, e o mică lecţie despre cum să faci multe cu minim de mijloace. Dar socoteala din teorie nu se potriveşte cu cea din practică.

Marcela (Magaly Solier) e o tânără cu probleme financiare, care nici la capitolul dragoste nu stă mai bine: relaţia ei cu Nelson (Pietro Sibille) e deja în moarte clinică şi continuă doar pentru că apare o sarcină. În condiţiile astea, un job de vară care presupune îngrijirea unui bătrân ţintuit la pat pare o salvare – problema e că omul moare prea repede. Ce alege ea să facă în momentul ăsta pune în mişcare o poveste cu evoluţie ingenioasă şi rezolvare surprinzătoare care, în acelaşi timp, ar trebui să te pună pe gânduri moralmente.

Trebuie să recunosc că mie nu-mi sunt dragi filmele care caută să implice publicul în cel mai facil mod, şi anume apelând la milă, preferabil cu un protagonist în plin proces de înecare realist-minimalistă a tuturor corăbiilor (cu mici excepţii, dar asta e altă poveste). Din fericire, filmul are în dotare şi câteva bunătăţi pentru cine nu muşcă momeala asta. Bătrânul Amador (Celso Bugallo) e un personaj adorabil în sarcasmul lui înţelept, la fel şi Puri (Fanny de Castro), versiunea pensionară a tipologiei prostituatei cu inimă de aur, care „are grijă de el” o oră pe săptămână, în fiecare joi.

În plus, de Aranoa manevrează cu succes o serie de bucăţele de informaţie ca instrumente scenaristice, susţinând motivaţia din spatele alegerii pe care o face Marcela (un copil în burtă, un frigider în rate, can it be more obvious?) şi tensiunea de după, cu mici semne că planul n-o să meargă, totul crescând pe terenul fertil al unui apartament prăfuit, exploatat excelent de imagine. Mai mult, nici afacerea cu flori a familiei şi nici pasiunea pentru puzzle-uri a bătrânului nu sunt deloc întâmplătoare.

Rezultatul e un film care, deşi riscă să plictisească o parte din spectatori, măcar le oferă ceilorlalţi o doză de căldurică: nu-i chiar feel-good movie, dar pe-aproape. De fapt, Amador e ca o supă caldă sorbită pe frig pe care, deşi nu te-au încântat unele ingrediente, o mai simţi în tine ceva vreme după ce se termină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here