Începe CineMAiubit. Programul festivalului

0
402

Tot ce au făcut studenţii de la UNATC mai bun în ultimii ani poate fi văzut zilele acestea la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit. Cea de- a 15-a ediţie începe în această seară, la Cinema Studio.

Programul celor patru zile de maraton cinematografic include ficţiune, documentare, filme de animaţie şi experimentale din România, Anglia, Bulgaria, Cehia, Israel, Italia, Slovacia. Invitatul de onoare în juriul festivalului este regizorul şi profesorul maghiar Csaba Bollok, care va fi prezent cu un pachet de filme studenţeşti din ţara sa.

Juriul mare, al competiţiei de ficţiune realizată pe peliculă, este format din regizorul Cătălin Mitulescu, istoricul de film si profesorul Manuela Cernat, publicistul Cristian Tudor Popescu, directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile, actorii Adrian Titieni şi Mirela Oprisor, criticii de film Magda Mihăilescu, Irina Margareta Nistor, Călin Stanculescu, sunetiştii Mihai Orăşanu şi Anuşavan Salamanian, monteurul şi profesorul Laura Baron.

Iată programul evenimentului:

Luni 5 decembrie – Cinema STUDIO

17:30 Vernisajul Expoziţiei Foto şi de Afiş – Sala de Marmură

18:30 Deschiderea oficiala a festivalului – Sala Mare

Competiţia Ficţiune – Peliculă (1)

Marţi 6 decembrie – Cinema STUDIO

09:00 Competiţie Ficţiune – Digital – Sala Mare

17:00 Competiţie Ficţiune – Peliculă (2) – Sala Mare

19:00 Lansare de carte – „Scara raiului în cinema: Kusturica / Tarkovski / Paradjanov” de Elena Dulgheru – Sala de Marmură

20:00 Competiţie Ficţiune – Peliculă (3) – Sala Mare

Miercuri 7 decembrie – Cinema STUDIO

09:00 Competiţie Documentar – Sala Mare

17:00 Competiţie Ficţiune – Peliculă (4) – Sala Mare

19:00 Lansare de carte – „Noul cinema romanesc. De la tovarasul Ceausescu la domnul Lăzărescu”, volum coordonat de Cristina Corciovescu şi Magda Mihăilescu – Foyer

20:00 Competiţie Ficţiune – Peliculă (5) – Sala Mare

Joi 8 decembrie – Cinema STUDIO

10:00 Competiţie Animaţie / Experiment – Sala Mare

18:00 Lansare de carte – „Victor Iliu – Surâsul rezistenţei” de Nicolae Cabel – Sala de Marmură

19:00 Festivitatea de premiere şi vizionarea filmelor premiate – Sala Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here