La Berlin a început nebunia

0
483

berlinale

CORESPONDENȚĂ. La Berlin a început nebunia. Darren Aronofsky, președintele juriului competiției, ne-a asigurat la conferința de presă că juriul pare a fi compus din membri sănătoși la cap și a mărturisit că habar nu are ce fel de filme o să vadă. Audrey Tatou a adăugat că într-un juriu nu votezi împotriva unor filme, ci pentru unele. Toți păreau bine dispuși și gata de maratonul filmelor. Deși festivalul n-a început chiar așa grozav.

Nobody Wants the Night, regizat de Isabel Coixet (ea însăși în juriu în 2009), cu Juliette Binoche, Gabriel Byrne și Rinko Kikuchi, deschis cea de-a 65-a ediție a Festivalului de la Berlin. La titlul ăsta nu pot să adaug decât că nimeni nu își poate dori o noapte cu filmul ăsta. Nu mă așteptam la un film fenomenal, dar cel puțin unul mai de Doamne ajută. Pe scurt, filmul nu m-a convins cu nimic, nici măcar cu imaginile lui frumoase și reci, alb imaculat și gheață, gheață și mai multă gheață.

Ba, atunci când Juliette Binoche a mărturisit la conferința de presă că o bucură dacă publicul a resimțit fiorii frigului, pentru că cele mai multe dintre scenele cu dârdâieli au fost filmate într-un studio din Tenerife și că era îngrozitor de cald, m-a făcut doar să râd și să mă îngrijorez și mai mult de soarta filmului (deși nu mă îndoiesc că va fi totuși distribuit cât de cât). Chiar dacă Isabel Coixet a mărturisit că asta a fost cel mai bun scenariu pe care ea l-a citit vreodată, nu cred că a reușit să și transmită asta. Filmul urmărește expediția lui Josephine Peary, în căutarea și întâmpinarea soțului ei, exploratorul Robert Peary, cel ce a descoperit Polul Nord. Enfin, datele istorice spun și altceva, dar e o ficțiune care pornește de la miezul ăsta de poveste.

Josephine Peary a scris și niște cărți ca urmare a acestor aventuri. Juliette Binoche le-a citit, ceea ce a ajutat-o să înțeleagă și să rezoneze mai bine cu personalitatea femeii ăsteia care pornește la capătul lumii să fie aproape de soțul său, aflat probabil la ultima expediție, cea care îi va aduce izbânda. Nobody Wants the Night reflectă determinarea lui Josephine, naivitatea sa când vine vorba de natură și intemperiile vremii, încăpățânarea cu care încalcă sfaturile călăuzelor și celor care l-au mai însoțit pe soțul sau în tărâmuri înfrigurate, printre care și Bram, jucat de un Gabriel Byrne cu barba înghețată mai tot filmul.

Ajunsă departe, în țara zăpezii, Josephine o întâlnește pe Allaka (Rinko Kikuchi), o enuită ce-i devine călăuză și singura companie în deșertul alb de la marginea polului. Legătura dintre cele două femei e complicată, însă Isabel Coixet nu reușește să elaboreze și dezvăluie realitățile feminine, umane, complexe și delicate care se ghicesc la suprafață.

Filmul însă nu răzbate dincolo de stereotipii și viziuni simpliste, gen femeie albă, venită din lumea civilizată, clasă de sus care privește cu dispreț și superioritate creaturile ciudate dintre zăpezi. Iar personajul lui Kikuchi, oricât de gingaș și înduioșător e dorit a fi (am empatizat cu ea pe ici, pe colo), rămâne superficial dezvoltat și chiar neconvingător, pe alocuri. Îmi pot imagina însă că filmul va avea un oarecare success de public. Imaginile cu munți și avalanșe și ghețari și sclipiri în eter pot fascina. Ca și Juliette Binoche, care e minunat machiată în filmul ăsta. Dar schimbă cam prea multe rochii, să nu mai pomenesc câte paturi și cuverturi din blană tot apar.

isabel coixet_berlin

E posibil ca filmul să fi fost ales ca deschidere grație unei teme recurente și hot în lumea cinemaului: femeile și rolul lor în industria cinematografică. Da, filmul e regizat de o femeie, deși pe ea o enervează să fie constant abordată ca atare. Și asta pe bună dreptate. Iar pe scena de la Berlin au urcat trei femei de succes, cu cariere adevărate. Dar au urcat cu un film care a eșuat încercând tocmai să atingă câteva note profund feminine.

M-am amuzat un pic presupunând că poate filmul a fost ales pentru că începe cu un urs polar, vărul celui de la Berlin. E o scenă în care Josephine e euforică pentru că a reușit să vâneze primul ei urs polar. E un urs și nu o ursoaică, de reținut pentru pasionații de dedesubturi psihanalitice.

Ca detalii de culise, dezvăluite la conferința de presă: se pare că filmările în Norvegia i-au dat mare bătaie de cap lui Isabel Coixet, că nu i-a plăcut deloc colaborarea cu norvegienii și că, în schimb, munca în Bulgaria a convins-o să se întoarcă acolo. În Norvegia, până și cafeaua a fost o problemă. Ce-i drept, Juliette Binoche a contrazis-o subtil.

Berlinala promite însă multe titluri bune de-acum înainte. Tot ce pot dezvălui e că am văzut deja un film așteptat cu entuziasm, însă nu am însă voie să-l deconspir. Reguli de festival. Și încă ceva foarte important: prima proiecție a lui De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, de astăzi, vineri seara e deja sold out.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here