Începe NexT! Ce poţi vedea în primele două zile

0
208
Putain Lapin
Putain Lapin

Cel mai prietenos festival din Bucureşti, NexT, începe în această seară, la Cinema Scala, de la 18.30, cu o gală de deschidere şi primul calup din competiţie. Până pe 10 aprilie, NexT aduce câteva zeci de filme bune (dintre care 26 în competiţie), un Oscars Night cu covor roşu şi tot dichisul, o seară de filme necenzurate, premiera absolută a unui film de Radu Jude şi câteva seminarii despre regie, sound-design şi critică de film care se anunţă foarte interesante.

Iată ce vedem în prima seară: Deeper than Yesterday/ La tot mai mare adâncime (r. Ariel Kleiman, Australia, 2009) câştigător al Premiul Kodak pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Cannes, The Drawer and the Crow/ Sertarul şi corbul (r. Frederick Tremblay, Canada, 2009) o animaţie câştigătoare a Premiului pentru cel mai bun film canadian la Festivalul Internaţional de Animaţie din Ottawa, Adulter (r. Peter Kerek, România, 2010), primul dintre cele patru scurtmetraje româneşti din competiţie;  The Chronoscope/Cronoscopul (r. Andrew Legge, Irland, 2009) un pseudo-documentar despre o invenţie ce ar putea schimba istoria lumii aşa cum o ştim noi, The Great Race/Marea cursă (r. Kote Camacho, Spania, 2010), Sunset from a rooftop/Apus văzut de la fereastră (r. Marinus Groothof, Olanda, 2009) şi Elena (r. Yannick Muller, Franţa, 2010). Regizorii şi sound-designerii filmelor din competiţie vor discuta cu publicul la finalul proiecţiei.

Prima seară de NexT se va încheia cu o comedie din secţiunea Şi ei au fost NexT Generation, Cold Souls (r. Sophie Barthes, 2009), care va fi proiectată de la ora 22.00, tot la Cinema Scala. Cold Souls a fost selecţionat la Sundance în 2009 iar în rolurile principale îi are pe cunoscuţii actori Paul Giamatti şi Emily Watson.

Mâine, 7 aprilie, de la ora 10.00, debutează seminariile NexT, la Mansarda Cărtureşti. Primul este cel de regie, cu Marian Crişan în postura de invitat, urmează prezentarea Media Desk şi seminarul de critică, de la ora 14.00.

10:00 – 11:30 Seminar de regie de film
Marian Crişan: Pasul de la scurt la lungmetraj
Moderator: Andrei Gorzo

12:00 – 13:00 MEDIA Desk Romania
Valentina Miu: MEDIA Info – MEDIA Training – MEDIA Mundus

14:00 – 15:30 Seminar de critică de film I
Critica de film – canale clasice versus new media
Invitaţi: Boyd van Hoeij, Jacky Goldberg, Sydney Levine, Magda Mihăilescu, Dana Duma, Andrei Creţulescu, Luiza Vasiliu şi Cristi Luca
Moderator: Paul Brunick

Proiecţia specială Cristi&Otto

Apele tac
Apele tac

După-amiaza, de la 15.00, la Cinema Scala continuă competiţia festivalului, cu alte două calupuri din selecţia de 26 de scurtmetraje a lui Andrei Gorzo.  Două dintre filme sunt româneşti: Strung Love (r. Victor Dragomir) şi Apele Tac (r. Anca Miruna Lăzărescu), care a concurat anul acesta la Berlin. Despre Strung Love, criticul Andrei Gorzo aprecia că va fi unul dintre favoritele publicului,  „o comedie disco cu liceeni – gândiţi-vă la Grease cu John Travolta – dar plasată într-o şcoală profesională din România comunistă, în care băiatul bun şi băiatul rău îşi măsoară puterile de strungari pentru a o impresiona pe cosânzeana liceului”. Îi puteţi întâlni pe regizori după proiecţii.

La Cinema Elvira puteţi urmări, de la 18.30, Short Matters!, dedicat titlurilor nominalizate la Premiul Academiei Europene de Film (EFA) pentru Cel mai bun film de scurtmetraj.

La Scala, de la 21.00, vor fi proiectate câteva dintre cele mai bune scurtmetraje din selecţia Festivalului Internaţional de Scurtmetraj de la Clermont- Ferrand, cel mai mare eveniment de gen din lume. Asta dacă nu vă tentează mai degrabă programul Necenzurat, la care accesul celor sub 18 ani este interzis. Vă aşteaptă lucrările unor regizori fără inhibiţii: Threesome (r. Johannes Dullin, Germani/Olanda, 2009), Joacă-te cu mine (r. Piotr Sutkowski, Polonia, 2010), Carne (r. Carlos Conceicao, Portugalia, 2010), Iepurele şi prostituata (r. Guerin Van De Vorst, Belgia, 2010), Impulsuri (r. Jose Manuel Carrasco, Spania, 2009), Înmuguriri (r. Pao Paixao, Elveţia, 2010), Doar pentru sex (r. Olivier Nicklaus, Franţa, 2010). 


NexT Necenzurat de NexTFilmFestival

Din sala de cinema, NexT se mută în centrele studenţesti. Proiecţia specială Cristi&Otto: Filme de Cristian Nemescu şi Andrei Toncu va avea loc la Academia de Studii Economice, Clădirea Ion Angelescu, Amfiteatrul 1, parter. Programul cuprinde câteva dintre filmele realizate de cei doi cineaşti în memoria cărora a fost fondat acest festival: Kitschitoarele. 2 FM (r. Cristian Nemescu), Mihai şi Cristina (r. Cristian Nemescu, sound-design Andrei Toncu), Poveste la scara C (r. Cristian Nemescu, sound recording Andrei Toncu), Lampa cu căciulă (r. Radu Jude, sound design Andrei Toncu), şi Alinuţa (r. Matei Branea, sound design Andrei Toncu). Accesul este liber.

Cei care i-au cunoscut îndeaproape pe Cristi şi Otto au povestit despre cea mai frumoasă amintire legată de cei doi într-un clip NexT.

O petrecere în clubul Coyote Cafe, cu un happening Pericol, va pune capăt celei de-a doua zile de NexT. Pericol este un colaj alcătuit din fragmente audio-vizuale „selectate din lumea multicolora a micului ecran”. Potrivit organizatorilor NexT, elementele muzicale sunt desfăşurate şi controlate live, împreună cu elementele video, de către Matze (Cristian Stanciu) si Rolf (Rolf Ono). Secvenţe din filmele din competiţia NexT 2011 vor face parte din mash up-ul audio-video realizat de Pericol. Accesul la petrecerea care va începe de la ora 23:30 se face pe bază de bilet, ce poate fi cumpărat de la Cinema Scala şi Cinema Elvira Popescu sau de pe www. ticketfan.ro.

DESPRE BILETE
Abonamentele şi biletele pentru Festivalul NexT 2011 s-au pus în vânzare în reţeaua TicketFan (în magazinele Flanco şi la Librăria Engleză Anthony Frost) şi pe www.ticketfan.ro.

Festival Pass-ul costă 100 de lei (80 de lei pentru studenţi) şi este valabil pentru toate proiecţiile, mai puţin programul Oscars Night. Cei care cumpără acest tip de abonament vor primi şi catalogul festivalului şi geanta oficială, la prima prezentare a abonamentului la intrarea în cinematograf. Abonamentul de 10 proiecţii costă 80 de lei (60 de lei pentru studenţi) iar cel de 5 proiecţii 40 de lei (25 lei pentru studenţi).
Biletul pentru 1 proiecţie este 10 de lei (7 lei pentru studenţi). Cel pentru programul special Oscars Night costă 15 lei în avans, respectiv 20 de lei în ziua proiecţiei şi include şi accesul la petrecerea Red Carpet din Coyote Cafe. Biletul pentru NexT Kids costă 5 lei iar însoţitorii de grup (grupuri peste 5 copii) au accesul liber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here