Roy Andersson a câștigat Leul de Aur la Veneția!

0
527

pigeon-sat-on-a-branch

Regizorul suedez Roy Andersson a fost premiat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneția pentru A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence, o comedie cu umor absurd, compusă dintr-o serie de vignete. Filmul care i-a câștigat deopotrivă pe critici și pe membrii juriului – în frunte cu președintele Alexandre Desplat – este continuarea trilogiei începute cu celebrele Songs from the Second Floor (2000) și You, the Living (2007), toate regizate la o distanță de șapte ani.

La 71 de ani, Roy Andersson are doar cinci lungmetraje și reputația unui cineast cu o viziune aparte. Titlul noului film este inspirat de o pictură de Pieter Bruegel, „Vânători în zăpadă”, în care niște păsări urmăresc de pe o ramură agitația oamenilor – regizorul și le-a imaginat reflectând la această scenă și la condiția umană.

Leul de Argint i-a revenit regizorului rus Andrei Koncealovski pentru The Postman’s White Nights, o dramă în stil documentar, cu actori non-profesioniști, despre un poștaș care devine singura legătură a unui sat izolat cu restul lumii.

Joshua Oppenheimer a obținut Marele Premiu al Juriului cu documentarul The Look of Silence, continuarea multi-premiatului The Act of Killing, în  care personajele sunt, de data aceasta, victimele epurării din anii 60.

Premiul Special al Juriului i-a fost oferit cineastului turc Kaane Mujdeci pentru Sivas, povestea emoționantă a unui băiat dintr-un sat din Anatolia și câinelui pe care îl salvează.

Trofeul Coppa Volpi pentru Cel mai bun actor i-a fost acordat lui Adam Driver (Girls), pentru rolul unui tată nevoit să-și protejeze copilul de mama ultraprotectoare, în Hungry Hearts al lui Saverio Constanzo.Partenera sa din film, Alba Rohrwacher, l-a câștigat pe cel pentru interpretare feminină.

În India a plecat premiul pentru debut – Lion of the Future. Și l-a adjudecat Chaitanya Tamhane pentru Court, film care a obținut și Premiul cel mare al secțiunii Orizzonti.

Tânărul actor francez Romain Paul a fost remarcat în Le dernier coup de marteau, de Alex Delaport, și distins cu Premiul „Marcello Mastroianni”. Marele nedreptățit al serii, potrivit „Variety”, este Birdman or the Unexpected Virtue of Ignorance, al lui Alejandro Gonzalez Inarritu, pe care presa americană îl dă deja drept candidat favorit la Oscar.

Cele mai importante premii ale celei de-a 71-a ediții a Festivalului de la Veneția:

Leul de Aur: A Pigeon Sat on a Branch Reflecting On Existence, de Roy Andersson

Leul de Argint pentru regie: Andrej Koncealovski, pentru The Postman’s White Nights

Marele Premiu al Juriului: The Look of Silence, de Joshua Oppenheimer

Coppa Volpi pentru Cel mai bun actor: Adam Driverm, Hungry Hearts

Coppa Volpi pentru Cea mai bună actriță: Alba Rohrwacher, Hungry Hearts

Premiul „Marcello Mastroianni” pentru Cel mai bun tânăr actor/ actriță: Romain Paul în Le dernier coup de marteau

Premiul pentru scenariu: Tales, de Rakhshan Banietemad și Farid Mostafavi

Premiul Special al Juriului: Sivas, de Kaan Mujdeci

Premiul „Luigi de Laurentiis” pentru debut: Court, de Chaitanya Tamhane

Queer Lion: Les Nuits d’été, de Mario Fanfani

ORIZZONTI

Premiul Orizzonti pentru Cel mai bun film: Court, de Chaitanya Tamhane

Premiul Orizzonti pentru regie: Theeb, de Naji Abu Nowar

Premiul Special al juriului Orizzonti: Belluscone. Una Storia Siciliana, de Franco Maresco

Premiul Orizzonti pentru scurtmetraj: Maryam, de Sidi Saleh

Premiul Orizzonti pentru Cel mai bun actor/ actriță: Emir Hadzihafizbegovic în These Are the Rules

Nominalizarea Veneției la European Film Awards 2014 – scurtmetraj: Daily Bread, de Idan Hubel

VENICE CLASSICS

Cel mai bun film restaurat: Una Giornata Particolare, de Ettore Scola

Cel mai bun documentar: Animata Resistenza, de Francesco Montagner și Alberto Girotto

VENICE DAYS

Premiul Venice Days: Return to Ithaca, de Laurent Cantet

Premiul FIPRESCI – competiție: The Look of Silence, de Joshua Oppenheimer

Premiul FIPRESCI pentru un film din Orizzonti și International Critics’ Week: Nicije dete, de Vuk Rsumovic

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here